REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Pfizer estimează că va câştiga 33,5 miliarde de dolari în acest an din vânzarea de vaccinuri anti-Covid

Pfizer estimează că va câştiga 33,5 miliarde de dolari în acest an din vânzarea de vaccinuri anti-Covid

Replica API 30 iulie 2021 | 00:00 422

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările privind vânzările de vaccinuri Covid-19 în acest an, până la 33,5 miliarde de dolari, cu 28,8% mai mult faţă de previziunile anterioare, în condiţiile în care ţările din întreaga lume se grăbesc să îşi asigure aprovizionarea cu doze de vaccin, informează Reuters, citată de Agerpres.

Pfizer a precizat că noile sale estimări se bazează pe acordurile semnate deja, privind livrarea a 2,1 miliarde doze de vaccin în întreaga lume pe parcursul acestui an.

Precedentele estimări de vânzări ale Pfizer, care au fost făcute în luna mai şi mizau pe venituri de 26 miliarde de dolari, se bazau pe contractele referitoare la livrarea a 1,6 miliarde doze de vaccin în 2021.

Însă în perioada care a trecut din luna mai şi până în prezent, Pfizer a informat că se aşteaptă să producă până la trei miliarde de doze de vaccin în acest an.

Cheltuielile şi profiturile generate de vaccinurile Covid-19 sunt împărţite în mod egal între Pfizer şi laboratorul german BioNTech SE.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus, având o eficacitate de 95%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108