Planul de pace al Chinei, pe placul lui Putin
Planul de pace al Chinei, pe placul lui Putin
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMulte puncte din planul de pace al Chinei referitor la Ucraina pot fi luate ca bază pentru o înţelegere atunci când Occidentul şi Kievul vor vrea să discute despre asta, dar deocamdată o astfel de disponibilitate nu există, a declarat Vladimir Putin marţi, în urma discuţiilor cu liderul chinez Xi Jinping, relatează TASS.
"Credem că multe dintre prevederile planului de pace prezentat de China sunt în concordanţă cu abordările Rusiei şi pot fi luate ca bază pentru o soluţionare paşnică atunci când Occidentul şi Kievul vor fi pregătiţi pentru aceasta", a declarat şeful statului rus, scrie news.ro.
El a precizat însă că "până în prezent nu a existat o astfel de disponibilitate" care să fi fost sesizată de Rusia.
Putin a declarat că el şi Xi "au petrecut mult timp" şi "au acordat multă atenţie" discutării planului Beijingului de a pune capăt conflictului din Ucraina.
Liderul rus a descris discuţiile cu omologul său chinez ca fiind "reuşite şi constructive" şi a declarat că acestea au arătat că Beijingul este în mod clar acum cel mai important partener economic al Moscovei.
La rândul său, vorbind la conferinţa de presă comună cu Putin, Xi Jinping a spus că Beijingul are o "poziţie imparţială" în conflictul din Ucraina şi susţine pacea şi dialogul. Xi, care a vorbit prin intermediul unui translator, a declarat că discuţiile cu Putin au fost "deschise şi prietenoase".
Cei doi lideri au subliniat că "dialogul responsabil" este cel mai bun mod de a rezolva în mod constant criza ucraineană, a relatat, la rândul său, presa de stat chineză, potrivit The Guardian.
Partea rusă şi-a reafirmat angajamentul de a relua discuţiile de pace cât mai curând posibil, a scris presa de la Beijing. Cele două părţi au subliniat că, pentru a rezolva criza ucraineană, trebuie respectate "preocupările legitime de securitate" ale tuturor ţărilor şi trebuie evitată confruntarea între tabere, a relatat presa de stat de la Beijing, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.3° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)