REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
15.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Polițiștii locali, CONTROALE pe litoral: au descoperit şi construcții ILEGALE!

Polițiștii locali, CONTROALE pe litoral: au descoperit şi construcții ILEGALE!

Replica API 9 august 2019 | 00:00 331

Polițiștii locali, în perioada 29.07.2019 - 04.08.2019, au desfășurat activități de control în Stațiunea Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța ( sectorul cuprins între Modern și Reyna).

În Stațiunea Mamaia au fost întocmite 28 note de constatare persoanelor juridice care își desfășurau activitatea comercială în locații care au fost verificate și din punct de vedere al respectării prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții. Operatorilor economici le-au fost întocmite 30 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, în valoare de 16.500 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 8 au fost avertismente cu dispunerea de măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate. Totodată, polițiștii locali au acționat în zona de promenadă din municipiul Constanța, Faleza Cazino, Portul Tomis, pe sectoarele de plajă din Stațiunea Mamaia și plaja Constanța ( Modern-Reyna) în vederea combaterii comerțului ilicit, fiind aplicate 82 amenzi contravenționale pentru acte de comerț ambulant/neautorizat, în valoare de 41.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Bunurile și produsele comercializate fără autorizație, acte de proveniență sau în condiții igienico sanitare improprii au fost confiscate de către autorități. În majoritatea cazurilor cei care au fost surprinși de către oamenii legii au distrus marfa deținută în vederea vânzăriii în mod ilicit. De asemenea, lucrătorii instuției de poliție locală cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice pe raza Stațiunii Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța, Plaja din Mamaia Nord și Sud cu aleile de promenadă aferente, Zona Peninsulară, Portul Turistic Tomis și Faleza Cazino din Constanța, ocazie cu care s-au aplicat 58 sancțiuni contravenționale, în valoare 23.200 lei, în conformitate cu prevedrile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța din care 55 de amenzi au fost date pentru staționarea autovehiculelor pe spațiul verde sau cu această destinație din Stațiunea Mamaia, iar celelalte 3 fapte contravenționale au fost constatate pentru aruncarea sau depozitarea unor obiecte pe domeniul public.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
a mai amendat o batranica? wow asta da realizare bv bv
0
2
Ce rezultate ai, cate bastoane a-i dat pe carca?. Nu cumva maine pleci in Piata Victoriei sa-ti faci norma?.
0
1
Pt ca politia locala este ca si inexistenta nu il mai votez pe Fagadau la alegerile viitoare
2
3
Cate legaturi de patrunjel au confiscat?
2
3
Bai Boro eu am casa gata pe 9 mai in capu strazii aproape de calea ferata si nu am nici un act ca sunt smecher am dat unde trebuie si nu m a controlat nimeni acum cazez la greu si prostii asteapta cate 7 luni o autorizatie la Mangalia. Daca esti prost si nu te descurci te mananca viermii
2
0
Dar prostia din capetele lor cand o s-o descopere?
3
5
Pana cand nu mai vad masini parcate in fata arhiepiscopiei, unde este pus un semn cu oprirea interzisa, pentru mine actuala politie locala este o firma de paza privata care raspunde la ordinele primarului. Desi sunt platiti regeste din banii cetatenilor, ei isi fac treaba de ochii lumii
4
3
se stie ca amendeaza doar pe cei fara sustinere politica smecherii nu sunt amendati
4
2
La Mangalia Horia Closcasi Crsani,colt co G-l Dragalina casa cu peretii in strada,etc,nu stiu cum a obtinut autorizatie.
4
0
Stati cuminti ! Sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Au facut ordine in multe locuri din oras, locuri in care predomina haosul, dezordinea, comertul cu tigari si tot felul de bisnitari, vedeti Piata Tomis 3, partial Piata Grivitei si alte zone.Au inceput si cu Mamaia, nu este usor atata timp cat ani de zile nu s-a facut nimic. BRAVO POLITIA LOCALA, in anumite domenii de activitate aveti rezultate mai bune decat structurile MAI.
12
1
Nu veniti si la Mangalia? Ar fi interesant cate ilegalitati veti descoperi!
5
1
toti sunt tineret angajat vara asta, platiti cu salarii imense, echipamente sa jecmaneasca cetatenii urbei. Umbla ca niste cani pe ascuns ca sa de-a amenzi dobitocii
9
8

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468