REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Poliţiştii se pregătesc să iasă în stradă. Carmen Dan îi contrazice: ‘Cel mai mic salariu a crescut în 2017 cu 29,3%’

Poliţiştii se pregătesc să iasă în stradă. Carmen Dan îi contrazice: ‘Cel mai mic salariu a crescut în 2017 cu 29,3%’

Replica API 8 februarie 2018 | 23:48 557

Poliţiştii se pregătesc, din nou, de proteste! Luna viitoare, de Ziua Poliţiei Române, câteva mii de poliţişti se vor deplasa la Bucureşti, unde vor organiza o amplă acţiune de protest, ca o reacţie a nemulţumirilor vizavi de salariile primite.De remarcat că, de câteva luni, de la nivelul Ministerului tot se împrăştie promisiuni şi zvonuri, însă nimic concret. Astfel, sindicaliştii din Poliţie se pregătesc să iasă din nou în stradă, lucru confirmat de şeful Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Constanţa, Vasile Zelca.

„În martie, vom petrece Ziua Poliţiei cu doamna ministru Carmen Dan la Bucureşti, ca urmare a degringoladei privind Legea salarizării 153/2017, în care Poliţia a rămas de izbelişte, pentru că noi nu avem nici o treabă cu această lege deocamdată. Noi încă suntem salarizaţi şi remuneraţi la nivelul lunii decembrie 2009. Organizăm un protest de amploare, pe data de 24 martie, la Bucureşti, de Ziua Poliţiei Române. Vom fi undeva la 10-15 mii de poliţişti în stradă, vom vedea ce efect va avea acţiunea noastră, sperăm să le vină mintea cea de pe urmă şi să ne includă şi pe noi în planul de guvernare”, ne-a declarat Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Constanţa.

De remarcat că poliţiştii vor primi salarii diminuate, cu până la 800 de lei, din această lună.

„Vom avea în jur de 8000 de poliţişti cărora nu li se mai plăteşte permanenţa la domiciliu, ceea ce înseamnă că vor avea salarii mai mici cu sume de la 200 până la 800 de lei. Asta pentru că a fost eliminat acel spor de 40 de procente pe care unii poliţişti îl primeau pentru a veni de acasă, cum ar fi poliţiştii criminalişti, judiciariştii şi toţi care sunt chemati atunci când au loc fapte cu violenţă”, ne-a mai declarat Vasile Zelca, şeful SNPPC Constanţa.

De remarcat că ultima acţiune de protest a poliţiştilor a avut loc pe data de 20 decembrie anul trecut.

De cealaltă parte, ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a susţinut, miercuri, într-o conferinţă de presă, că informaţiile privind scăderea salariilor poliţiştilor nu sunt reale, arătând că cel mai mic venit în Poliţia Română este de cel puţin 3.000 de lei şi că 28.000 de angajaţi beneficiază de majorare cu 10% a sporurilor de risc şi solicitare neuropsihică pentru poliţiştii de la acţiuni speciale, criminalişti şi cei care fac cercetare la faţa locului. Detalii:

https://www.replicaonline.ro/carmen-dan-informatiile-privind-scaderea-salariilor-politistilor-nu-sunt-reale-345036/

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Au halit-o si smecherii care oricum nu se duceau la eveniment
2
0
cum ma, 800 de ron ca statea acasa cu telefonu langa el ... ? bun asa, cand ma fac mare gabor scrie pe mine
3
1
E bine ca politistii ies in strada. Deocamdata strazile sunt pline de tot felul de interlopi. Cand lumea va iesi in strada sa manifeste pentru ca e lipsa sigurantei publice ,cand oamenii vor refuza sa mai mearga la munca de frica reala adusa de puzderia de indivizi foarte periculosi,abia atunci se va veni cu o lege reala a politistului si a protectiei oamenilor. Pana atunci e o labareala romaneasca trecatoare. Succes la laba !
4
1
Siguranta nationala este prioritara in orice stat European! In Romania se urmareste dezbinarea bugetarilor si invrajbirea romanilor intre ei.
7
1
Ramanea gravida mai iesea un prost ca el
1
3
@07.04 Sper ca n-a ramas gravida!
2
2
Mai Replica va doare burta de politisti care oricum au salariile mult mai mari fata de altii care trag din greu. De ce protejati Convexul si nu poate lumea sa comenteze? Poarta 5 si 6 o sa fie terminate de la praful de cereale combinat cu cel de minereu sau carbune, de ce nu s-a facut nici o dezbatere publica la o asemenea investitie, va e frica de patronii securisti?
5
1
Daca suntem corecti si ne uitam in jurul nostru sunt destui colegi care se ponteaza numai in zilele libere in timp ce pentru altii nu permite legislatia. Unii lucram zi si noapte pe strazi in timpul saptamanii si suntem rasplatiti cu zile libere in timp ce altii vin numai Sambata si duminica se plimba 2 ore prin piata Grivitei si sun platiti 175% pentru ca si-au riscat viata legitimand o baba ce vinde patrunjel. Salariile de excelenta sunt tinute la secret deoarece liderii nostrii le impart dupa afinitati si nu dupa realizari. SA IESIM IN STRADA SI PENTRU A FACE CURATENIE PRINTRE NOI.
22
1
Si totusi cand am futut-o pe mata , i-a placut de mine asa burtos !...
13
14
Femeia asta nu-i buna nici la bucatarie
14
2
Sa nu va uitati acasa caschetele alea fara cuc cu care dadeati dea dura pe la Cotroceni in plina criza.Acum va taie psd-ica salariile pe crestere economica si vad ca amanati protestul pe...luna viitoare.Mergeti acum si plangeti pe umarul lui daddy dracnea,poate se inmoaie la lacrimile voastre!
11
15
Sa vedeti miile de pesti care se sparg in figuri cu masini de lux
14
4
Atentiune! Militia pe strazi. Asa sa va mai faceti si voi rondul fara sa aveti in cap spaga. Sa va dea si afara, ca prea sunteti cu doi neuroni si burtosi. Sa va trieze! E just!
15
21

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108