Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind migraţia în UE
Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind migraţia în UE
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolonia ar putea organiza simultan cu alegerile din toamnă un referendum asupra acordului european privind migraţia, a afirmat luni Pawel Jablonski, adjunct al ministrului de externe, într-un interviu pentru postul privat Radio Wnet, preluat de Reuters.
"Astfel de voturi cuplate au avut deja loc în trecut şi cred că ar fi ceva natural, inclusiv din cauza costurilor", a arătat el.
Conform unui sondaj de opinie efectuat de United Surveys şi publicat luni în Dziennik Gazeta Prawna şi pe postul de radio RMF RM, jumătate din polonezi susţin ideea referendumului, însă o proporţie similară se pronunţă împotriva organizării simultan cu alegerile.
Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) declarase joia trecută că Polonia va supune unui referendum acordul conform căruia toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să accepte un număr prestabilit de migranţi, citează Agerpres.
Statele care refuză să primească migranţi ar urma să plătească circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant din cota lor primit în altă ţară.
Donald Tusk, liderul Platformei Civice, principalul partid liberal de opoziţie, a afirmat vineri, la un miting la Poznan, că propunerea unui referendum este un semn că PiS se teme de nemulţumirea electoratului deja iritat de inflaţie şi de interzicerea avorturilor.
În Polonia au ajuns deja circa 1,5-2 milioane de refugiaţi ucraineni, deci - susţine Kaczynski - ar fi incorect ca ţara să plătească pentru refuzul de a accepta alţi migranţi. Polonia şi Ungaria, au respins în trecut migranţii majoritar musulmani din Orientul Mijlociu şi nordul Africii. PiS a fost acuzat de unele organizaţii pentru drepturile omului că incită la xenofobie; partidul nu recunoaşte însă că are o astfel de atitudine.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.9° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)
