REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Mie., 28 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7626
15.8° Constanța Miercuri, 28 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7626
 

Pompierii militari din Constanța și din țară, la datorie. Aproape 1600 de misiuni gestionate în 24 de ore

Pompierii militari din Constanța și din țară, la datorie. Aproape 1600 de misiuni gestionate în 24 de ore

Cristina SOACAT 28 octombrie 2026 | 11:30 361

În județul Constanța și în celelalte zone afectate, pompierii militari au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă. În ultimele 24 de ore, la nivelul a 8 localități din 2 județe, Constanța și Ilfov și în municipiul București, s-a acționat pentru evacuarea apei de pe 6 străzi, din 14 case, 17 curți, 3 beciuri, precum și pentru degajarea unui stâlp și a 5 copaci prăbușiți. În urma acestor evenimente, 2 autoturisme au fost avariate.

Pompierii militari din Constanta si din tara, la datorie. Aproape 1600 de misiuni gestionate in 24 de oreStrăzi inundate

La nivel național, în doar 24 de ore, pompierii militari au gestionat aproape 1.600 de misiuni. Majoritatea cazurilor au fost gestionate de echipajele SMURD, care au acționat în 1.305 intervenții pentru acordarea primului ajutor, asistând medical peste 1.300 de persoane.

Alte intervenții ale autorităților

Totodată, pompierii au stins 70 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și au gestionat peste 200 de situații pentru protecția comunităților, inclusiv operațiuni de descarcerare. Datorită intervenției prompte a echipajelor operative, 12 persoane au fost salvate din incendii sau alte situații critice.

Pompierii militari din Constanta si din tara, la datorie. Aproape 1600 de misiuni gestionate in 24 de oreMașină ISU

De asemenea, au fost transmise 17 mesaje RO-ALERT, majoritatea semnalând prezența animalelor periculoase în localități din opt județe.

Autoritățile menționează că siguranța începe cu prevenția. Adoptarea unui comportament preventiv rămâne esențială pentru protejarea vieții și a bunurilor. Pentru a afla ce măsuri trebuie urmate înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, se pot consulta sursele oficiale de informare, precum platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și aplicația DSU din App Store sau Google Play.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere