Portugalia: Preşedintele a promulgat legea de dezincriminare a eutanasiei
Portugalia: Preşedintele a promulgat legea de dezincriminare a eutanasiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele portughez, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, a promulgat marţi legea de dezincriminare a eutanasiei adoptată săptămâna trecută de parlament, după un proces legislativ laborios, transmite AFP.
Şeful statului "a promulgat decretul (...) aşa cum era obligat să facă" prin Constituţie, a indicat preşedinţia într-un comunicat difuzat în cursul serii.
Versiunea finală a legii încadrând "moartea asistată medical" a fost adoptată vinerea trecută cu 129 de voturi pentru dintr-un total de 230 de deputaţi, printre care cele aleşilor Partidului Socialist la putere.
"Constituţia îl obligă pe preşedinte să promulge o lege pe care a respins-o şi care a fost confirmată de Adunarea Republicii. O voi promulga, desigur, este datoria mea constituţională", a declarat Rebelo de Sousa după vot.
O majoritate parlamentară s-a pronunţat deja de patru ori în favoarea dezincriminării morţii asistate în ultimii trei ani. Dar textul s-a lovit ulterior de rezervele Curţii Constituţionale şi ale şefului statului, catolic practicant, citează Agerpres.
Pentru a depăşi ultimul veto prezidenţial, socialiştii au hotărât să voteze a doua oară acelaşi text.
Textul de lege a fost reformulat de mai multe ori pentru a ţine cont de remarcile preşedintelui portughez, care s-a opus prin veto de două ori, şi după ce a fost contestat, tot de două ori, de Curtea Constituţională care subliniase în special anumite "inexactităţi".
Versiunea definitivă a legii prevede că eutanasia nu este autorizată decât în cazurile în care "sinuciderea asistată medical este imposibilă din cauza unei incapacităţi fizice a pacientului".
După publicarea decretelor de aplicare, legea ar putea intra în vigoare în toamnă, potrivit estimărilor citate de presa locală.
Eutanasia şi sinuciderea asistată sunt în prezent autorizate în câteva ţări europene, precum cele din Benelux, primele care le-au autorizat, precum şi în Spania vecină.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.6° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)