Povestea primului restaurant românesc din Seul, deschis de o familie din Mangalia: mămăliga e... la putere!

Doamna Jeni a lu' Pop a plecat acum 20 de ani din România. Lucra în resturantele de pe litoral iar în Coreea a muncit într-o făbricuţă, a predat engleză, a fost şef de sală într-un restaurant bulgăresc, a jucat în câteva seriale şi filme, a avut o emisiune radio, a câştigat câteva concursuri de gătit, a trecut peste un cancer tiroidal şi a deschis primul restaurant românesc din Seul. Fascinanta ei poveste o puteţi citi în continuare, povestită chiar de ea.

"Să începem cu ...

Acum 21 de ani l-am întâlnit pe soţul meu în Mangalia unde locuiam, ne-am căsătorit şi după un an de zile am plecat spre ţara "dimineţilor calme". Într-o zi friguroasă de început de martie am ajuns într-o ţară complet străină, cu oameni total diferiţi, atât fizic cât şi comportamental. Dar la 26 de ani totul ţi se pare uşor de cucerit..

Dacă în România am lucrat în restaurante în staţiunile litoralului, terminând şcoala profesională de bucatari-cofetari, în posturi de bucătar, ospătar, barman, aici în acest capăt de lume nu putea fi vorba de aşa ceva. Bariere erau destule, de la necunoaşterea limbii, a tradiţiilor, dar mai ales al felului diferit de a găti, materia primă fiind orezul, trei mese pe zi, supe foarte iuţi din toate arătările ce mişună prin mările şi oceanele planetei. Să nu mai zic de felul de a mânca caracatiţe vii, scoici crude şi plante al căror nume nici acum nu le prea ştiu, printre alte ciudăţenii culinare".

(...)

"şa că am pornit la drum cu... mine bucătar şi un ajutor, fiica mea cea mică, ce a început să buchisească alfabetul bucatăriei româneşti.

10156108_242101722663009_328023456980515215_nDacă am deschis restaurantul pentru românii de aici? A fost una din intenţii. Dar aş vrea sa cuceresc şi clienteală coreeană. E greu să mulţumesc ambele părţi 100%. Mâncare ca "acasă" aş vrea să fie, dar acest termen e foarte vast. Ţinând cont că de la o zonă la alta difera gusturile, de la casă la casă. Dacă unii ar vrea borşuri acre, ceilalţi vor supe, unii vor fasole cu ciolan, alţii cârnaţi afumaţi cu mămăligă. Pentru unii papanaşii sunt rotunzi şi prăjiţi, pentru alţii fierţi. Reţetarul este unul, gusturile multiple. Mirodeniile le primesc de acasă, pentru mici, sarmale. Materia prima e problema, aici nu se manâncă brânză, tot ce este pe piaţă e import şi cam ce a prins la piaţa de aici, cât de cât, fără a avea o gamă largă e şi foarte scumpă. Smântâna, cârnaţii piperaţi, uscaţi sau afumaţi, salamurile, lipsesc din meniurile acestei ţări. Aşa că am problema să mulţumesc ţi partea coreeană, ce nu mănâncă acru, dulce, sărat... pentru ei cu cât e mai iute cu atât mai bună.

Din meniul pregătit, sarmalele şi micii au cel mai mare succes. Papanaşii, clătitele şi da! îngheţata cu usturoi. Să nu uit salata beof şi cea de vară cu brânză feta rasă. Tochitura, chifteluţele marinate, dar mai ales ficăţeii de pui de care nici nu se ating, le-am scos din meniu.

Fusion nu aş vrea să fac, au fost concursuri unde m-au rugat să folosesc ingrediente coreene în preparate româneşti, nu mi-au plăcut nici mie, nici lor. Aşa că am rămas la gustul românesc. Reacţiile sunt diverse, unii au simţit imediat gustul cărnii de oaie din mititei, (interesant nu? că nu mănâncă oaie), am pus smântâna separat, căci doar străinii o pun pe sarmale, dar cea mai tare faza e... mămăliga! Asist la adevarate jocuri de-a ghicitul ce o fi aia! Făină de orez, de cartofi, de mai ştiu eu ce... De multe ori rămânea doar ciupită un pic, am zis că o fac opţional. Dar a început să placă...(am avut clienţi americani ce ar vrea balmoş! Din păcate brânză de capră sau de burduf nu găsim)".

(...)

Articol integral:

LINK