Presiune asupra ministrului de Interne, Lucian Bode
Presiune asupra ministrului de Interne, Lucian Bode
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSindicaliştii din Poliţie anunţă că protestează, miercuri, de la ora 11.00, în faţa Ministerului de Interne. ”Nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin”, au transmis sindicaliştii. De asemenea, Camera Deputaţilor votează miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen.
”Aşa cum v-am informat anterior, poliţiştii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviinţă să le îngheţe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost îngheţate. În aceste condiţii, Sindicatul EUROPOL continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deşarte sau doar firimituri”, au transmis sindicaliştii, informează News.ro.
Începând cu ora 11:00, sindicaliştii vor protesta în faţa Ministerului Afacerilor Interne pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017, act normativ ce a fost suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020.
”Trebuie să înţelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru şi nu vom putea să mai asigurăm traiul zilnic pentru familiile noastre, ci doar printr-o implicare activă şi o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-şi îndrepte atenţia asupra drepturilor noastre şi să înţeleagă importanţa muncii noastre pentru societate”, au mai transmis sindicaliştii, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.2° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)