Prețurile petrolului au crescut brusc și au ajuns la maximul ultimelor 7 săptămâni
Preţurile petrolului au crescut marţi, temporar, la peste 115 de dolari pe baril, la cele mai ridicate niveluri ale ultimelor şapte săptămâni, în timp ce Uniunea Europeană continua să facă presiuni pentru interzicerea importurilor de petrol ruseşti, măsură care care ar reduce oferta, transmite Reuters.
Preţurile s-au retras ulterior, uşor, după ce Reuters a scris că, potrivit unor surse, administraţia preşedintelui american Joe Biden va autoriza marţi compania petrolieră americană Chevron să negocieze cu guvernul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, ridicând temporar interdicţia asupra unor astfel de discuţii, informează News.ro.
”Nu cred că asta va adăuga prea mult (petrol) pe piaţă în curând, dar arată disperare”, a spus Phil Flynn, analist la Price Futures Group. Pieţele de energie au avut probleme de aprovizionare de la invazia Ucrainei de către Rusia, la sfârşitul lunii februarie, în timp ce guvernele şi companiile sancţionează industria energetică a Moscovei.
Preţu ţiţeiului Brent a scăzut cu 13 cenţi, până la 114,11 dolari pe bari,. până la ora 16: 54 GMT (19:54 ora României).
Cotaţia ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 6 cenţi, până la 114,14 dolari pe baril.
În timpul tranzacţiilor, preţul petrolului Brent a urcat la un maxim al şedinţei de 115,69 dolari, cel mai ridicat nivel atins din 28 martie.
Preţul petrolului WTI a atins 115,56 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel înregistrat din 24 martie.
Preţurile au crescut cu aproximativ 20% de la invazia Rusiei în Ucraina.
Miniştrii de externe ai UE nu au reuşit, luni, în efortul lor de a face presiuni asupra Ungariei să-şi retragă veto-ul asupra embargoului petrolier propus.
Dar unii diplomaţi indică acum un summit din 30-31 mai ca fiind momentul pentru un acord privind interzicerea treptată a petrolului rusesc, scrie stiripesurse.ro.

Cursul de schimb euro-dolar a coborât marţi la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, moneda unică fiind...249
Un număr de 3,6 milioane de persoane aflate în şomaj în Uniunea Europeană (25,2% din toţi şomerii înregistraţi...159
Sectorul bancar din România a rămas profitabil în contextul crizei pandemice, înregistrând un rezultat financiar...218
Inflaţia a revenit la niveluri care nu au mai fost înregistrate în multe ţări dezvoltate din anii '70 şi '80....258


ConstanțaUmiditate: 50%
Vânt: 5.11 m/s
Presiune: 1013 milibari

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina va fi adversara româncei Simona Halep în semifinalele turneului de Mare...523
Sportivul David Popovici a obţinut, miercuri, a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de înot pentru juniori...467
Simona Halep, locul 18 mondial şi cap de serie 16, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de grand slam de...483
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...526


Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 6 iulie, în...714
Miercuri, 6 iulie, la hotel Ramada, a fost organizată conferința de presă privind finalizarea proiectului "Sistem de...532
Un grup de elevi ai Școlii Profesionale Bordușani din județul Ialomița, cu rezultate foarte bune la olimpiade și...361
Constănțenii care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona festivalului NEVERSEA nu sunt afectați de...1453
Proximitatea faţă de zona de conflict, seceta severă şi lipsa sistemelor de irigaţii, infrastructura rutieră şi...352
Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, își pregătește terenul pentru candidatura la alegerile prezidențiale...527
Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la...1292
Până miercuri, 6 iulie, au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente...349
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7240
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4214
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5829
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2763
Keith Richards a ajuns la fabuloasa vârstă de 78 de ani, fiind astăzi una dintre marile legende ale muzicii. Despre...184
Tom Cruise a împlinit 60 de ani. Celebrul actor american are în spate o carieră de succes, dar în dragoste lucrurile...237
Mai multe cinematografe britanice au interzis accesul adolescenţilor care veneau îmbrăcaţi în costume elegante...190
Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă...630
Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în...168
Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa ''urmează să depăşească lejer 200.000'' în ultimele 24 de ore, a...169
Mohammad Barkindo, un politician nigerian și secretar general al grupului de producători de petrol OPEC, a murit la...376
Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, şi-a anunţat marţi demisia, explicând că şi-a pierdut...413
Evită aceste alimente înainte să zbori cu avionul, dacă vrei să ai un zbor liniștit, fără neplăceri cauzate de...182
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne proteja inima și care sunt alimentele nepermise dacă vrem să avem o inimă...236
Este bine să bem apă, dar…: rece sau caldă? Ce riscuri apar dacă bem apă rece, potrivit studiilor științifice...204
Înțepăturile de țânțari nu sunt doar enervante, dar pot fi și periculoase pentru că nu știm ce boli ne pot...189
De-aia in bulgaria e 5 lei motorina si in romania e 9. Hai sictir ji godiilor