rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Afacerea noii generaţii a băieţilor deştepţi

Primăria Medgidia cumpără energie electrică de la o firmă înfiinţată de fiul fostului preşedinte Constantinescu

Dragoş Constantinescu, sursa foto: green-report.ro

Iluminatul stradal şi al câtorva zeci de clădiri va costa Primăria Medgidia circa 2 milioane lei pentru următoarele 18 luni. Municipalitatea a achiziţionat pe bursa de specialitate două pachete distincte de servicii: unul de 1,4 milioane lei pentru iluminatul stradal şi un al doilea, de peste 400 mii lui, pentru 65 de clădiri din proprietatea sa.

Contractul cel mai bănos a revenit celor de la CEZ Vânzare SA Craiova, în timp ce restul banilor merg către o mică firmă bucureşteană, aparent necunoscută pieţei de profil- Curent Alternativ SRL. Primăria Medgidia cumpără de ani buni energie electrică de pe bursă, iar trendul este urmat de zeci de alte localităţi sau instituţii publice din Constanţa, din considerente evidente: preţuri cu 15-20% mai mici decât la ENEL

Contractul pentru iluminat stradal dintre Primăria Medgidia şi CEZ a fost încheiat pe 29.01.2016, are valabilitate 18 luni şi va costa municipiul constănţean 1.416.666 lei, fără TVA. Al doilea contract, care prevede alimentarea cu energie electrică a 65 de clădiri ale Primăriei Medgidia, a fost parafat în aceeaşi zi, tot pe bursă, cu anonimii de la Curent Alternetiv SRL. Misterioasa firmă bucureşteană va primi pentru serviciile sale 416.666 lei, fără TVA. Dacă despre CEZ Vânzare nu mai e mare lucru de spus, compania craioveană fiind parte a colosului ceh de stat CEZ, Curent Alternativ SRL are în spate o poveste foarte interesantă.

Numele ciudat al firmei datează de acum un an, când asociaţii au decis schimbarea vechii denumiri, la fel de inedită- Husnicioara Solar SRL. Societatea înfiinţată în 2009 se află deja al treilea sediu social din Bucureşti, are ca domeniu de activitate producţia de energie electrică şi a declarat pentru anul 2014 o cifră de afaceri de doar 861.290 şi pierderi de 347.738 lei, fără nici un angajat. Curent Alternativ SRL este doar una zecile de firme înfiinţate, redenumite şi schimbate de la unul la altul de ceea ce am putea numi noua generaţie a băieţilor deştepţi din energie.

În prezent, asociat majoritar, cu peste 99%, este RG Renovatio Group Ltd din Cipru, reprezentată de Ioana Claudia Finna, de 39 de ani, unul din numele deja cunoscute ale pieţei de profil, restul părţilor sociale fiind deţinute de Adrian Preda, de 47 de ani, care a luat locul în firmă Iulianei Gabriela Darie, de 37 de ani, în septembrie 2015. Primul administrator de la schimbarea denumirii din Husnicioara Solar în Curent Alternativ SRL a fost Denisa Marina Ion, de 30 de ani, asociată, printre altele, şi cu Ion Garagancea, fostul şef SRI Giurgiu reţiut de procurorii DIICOT în 2011 şi acuzat de contrabandă cu motorină.

De asemenea, coborând în timp, trebuie spus că RG Renovatio Group Ltd a controlat sau încă deţine aproape 20 de firme din România, specializate în producţia de energie electrică din surse regeneravile, multe din ele situate în Constanţa. În spatele off-shore-ului cipriot iese în evidneţă numele lui Lucian Bădescu, fiul fostului general de Securitate, apoi SRI, Dumitru Bădescu, juniorul fiind un nume consacrat pe piaţa noii generaţii a băieţilor deştepţi din energie, alături de alt fiu celebru, Gabriel Ştefan, băiatul fostului primar Gheorghe Ştefan, zis Pinalti.

Şi pentru că vorbeam de urmaşi celebri, atraşi toţi de acelaşi miraj al energiei (o piaţă unde succesul îţi este garantat exclusiv de accesul privilegiat la informaţii şi persoane de încredere, de care ar fi capabili, să zicem, foşti generali SRI sau politicieni influenţi), nu-l puteam omite pe fondatorul Curent Alternativ SRL, fosta Husnicioara Solar SRL, din iulie 2009. Este vorba despre Dragoş Constantinescu, de 49 de ani, fiul fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu. De altfel, Dragoş Constantinescu este unul din managerii Renovatio Group în România, fiul fostului şef de stat apărând public drept reprezentant al grupului.

Cristian ANTON

luni, 8 februarie 2016210
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
S-au măcelărit într-o vilă de lux de la munte! Fiul unui afacerist, înjunghiat în cap
Comentarii
mai mult...Replica
26 ian 09:07ReplicaDetalii BOMBĂ din dosarul inspectorilor ANAF: Nu punem botul la o sticlă de whisky; Să vezi tu şpagă la noi, nu asta!

Doi inspectori ANAF (la data faptelor) au fost condamnaţi după ce şi-au recunoscut faptele de luare de mită. Mai...2930

26 ian 00:43ReplicaCum a prins Marian Mitrea un contract de milioane la Garda de Coastă!1736
26 ian 00:01ReplicaDoina Cojocaru și-a dat demisia din USR să rămână director în Ministerul Transporturilor2046
26 ian 00:39ReplicaKaufland a vrut sens giratoriu la Boreal și i se dă!

Un nou sens giratoriu va ‘răsări’ între cartierele Boreal și Palazu Mare, pe Tomis, în dreptul magazinului...2814

26 ian 00:37ReplicaCum au fost prinși doi infractori cu ajutorul camerelor de supraveghere de la Mega Image1515
26 ian 22:43ReplicaBărbatul acuzat că a omorât-o pe profesoara din Cernavodă, linșat pe rețelele de socializare!2090
26 ian 00:31ReplicaȚeparul cu apartamentele din Faleză Nord și-a mai băgat o firmă în faliment

Afacerile cunoscutului Cristian Bîrcă, cunoscut, în special, pe piața de investițiile imobiliare, intra una după...2836

26 ian 22:42ReplicaO nouă înșelăciune, prin metoda „Accidentul”, chiar din pușcărie556
26 ian 00:27ReplicaLicitația pentru reabilitarea rețelelor termice din Constanța, anulată... din nou588
26 ian 00:24ReplicaFocar Covid la un centru de îngrijire adulți din Negru Vodă

Incidența cazurilor de Covid a explodat în ziua de marți, 25 ianuarie, ajungând la 17,14 infectări la mia de...750

26 ian 00:16ReplicaFlorin Chelaru propune înființarea unui serviciu public de administrare și întreținere a tramei stradale484
26 ian 00:15ReplicaGuvernul pregătește scutirea de impozit a firmelor din HoReCa pentru 180 de zile508
Vremea
-3°-3° - 0.2° miercuri, 26 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 7.56 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4946293334026
5/403043171836
joker3514524232
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 ian 00:00SportCupa Africii pe Națiuni: Malawi, antrenată de Mario Marinică, eliminată în optimi / Maroc și Senegal merg în sferturi

Maroc și Senegal s-au calificat în sferturile Cupei Africii pe Națiuni, după ce au trecut de Malawi, respectiv...150

26 ian 00:00SportPatronul clubului Dinamo Kiev neagă că Mircea Lucescu va fi înlocuit cu Andriy Shevchenko

Igor Surkis, patronul clubului Dinamo Kiev, a negat informaţiile apărute în presa ucraineană conform cărora ar...187

26 ian 00:00SportSimona Halep va participa la WTA Doha - Ashleigh Barty, singura absență din TOP 10

Simona Halep se află pe lista sportivelor care vor participa la turneul de categorie WTA 1000 de la Doha, programat în...241

26 ian 22:56SportFotbal: Ianis Hagi, accidentat la genunchi, nu va mai juca în acest sezon

Fotbalistul român Ianis Hagi nu va mai juca în acest sezon după ce s-a accidentat la genunchi într-un meci disputat...328

Local
26 ian 09:08LocalȘcolile și grădinițele, dotate de Primăria Constanța cu măști și dezinfectanți

După ce ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că România a intrat în valul 5 al pandemiei, iar șeful...234

26 ian 00:03LocalLovitură de teatru în cazul sutelor de milioane de euro plătite de Statul Român fraţilor Micula

În 2019, Guvernul condus de Ludovic Orban ( Ministru de Finante - Florin Citu) a plătit, către frații Micula,...2610

26 ian 22:46LocalRazii în Constanța! A curs cu amenzi!

301

26 ian 22:46LocalBărbat, condamnat pentru conducere fără permis, încarcerat la Poarta Albă

un bărbat, de 46 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 6 ani, 6...302

26 ian 00:04LocalBubuie cazurile de Covid! Incidența în Constanța se apropie de 15!

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –...3078

26 ian 00:04LocalDirectoarea Liceului Callatis din Mangalia le cere elevilor bani de xerox

3578

Politică
26 ian 22:55PoliticăCiucă: sesizarea de plagiat la teza de doctorat a fost admisă de CNATDCU

Sesizarea făcută la CNADTCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor...341

26 ian 22:50PoliticăUn deputat părăsește Forța Dreptei și se întoarce în PNL

La plecarea din PNL, Ludovic Orban a atras mai mulți deputați liberali și a format partidul Forța Dreptei. Liderul...514

26 ian 22:51PoliticăCîțu: Nu prea văd sensul ca după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piața de energie

220

26 ian 00:00PoliticăDe la 1 mai, PSD va renegocia creșterea pensiilor

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat marți, la Antena 3, că din luna mai vor avea loc negocieri cu...271

26 ian 00:10PoliticăCîţu vrea un cadru fiscal simplu şi clar pentru industria IT

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar, astfel...243

26 ian 22:54PoliticăAlți consilieri controversați ai lui Traian Băsescu au intrat în Guvern

Guvernul Nicolae Ciucă se umple de unii dintre cei mai controversați foști consilieri prezidențiali din mandatul lui...523

26 ian 22:51PoliticăGeorge Simion rupe tăcerea despre candidatura sa la alegerile prezidențiale

George Simion a admis, luni seară, la Sinteza zilei că AUR se află în plină precampanie pentru alegerile...375

26 ian 22:51PoliticăMihai Chirica îi ia apărarea lui George Simion, după atacul cu cerneală

Primarul Iașiului, Mihai Chirica (PNL), el însuși victima unui atac cu iaurt, spune că incidentul petrecut luni în...505

26 ian 22:52PoliticăGeorge Simion, vedetă pe Internet: val de glume după incidentul de la Iași

562

Interviuri
8 ian 14:37InterviuriȚUȚUIANU: Dacă mi se PROPUNE, candidez la PRIMĂRIA Constanța! VIDEO

Deputatul PSD, Horia Țuțuianu, a fost prezent vineri, 7 ianuarie, în studioul Replica de Constanța, pentru o...4343

5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3695

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

5378

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a fost prezent în studioul Replica, luni, 20 decembrie, în cadrul emisiunii...4205

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

Stelian Ion, fostul ministru constănțean al Justiției, a acordat un interviu cotidianului Replica, în care a vorbit...3560

11 dec 00:30InterviuriCHIȚAC: Nu pot să îmi imaginez PUZ-ul Peninsulei fără PORTUL TOMIS! VIDEO

8606

Monden
26 ian 00:00MondenVictoria Beckham devine deja bunică? Poza publicată de iubita lui Brooklyn

Victoria Beckham devine oare deja bunică s-a întrebat toată lumea după ce viitoarea ei noră, actrița Nicola Peltz,...177

26 ian 00:00MondenA mai rămas un pic și Jason Statham e iar tătic! Cum a pozat iubita lui?

Fotomodelul internațional Rosie Huntington-Whiteley, de 34 de ani, s-a îndrăgostit de Jason Statham, care e cu 20 de...223

26 ian 00:00Monden'Spider-Man' detronează 'Scream' din fruntea box-office-ului nord-american

132

26 ian 19:33MondenBianca Drăgușanu își topește buzele la propriu! Video cu schimbarea radicală, din timpul intervenției

Dacă v-ați întrebat măcar o dată cum ar arăta în prezent Bianca Drăgușanu fără buzele sale mărite în mod...1001

26 ian 01:22MondenDan Negru pleacă de la Antena 1 după 22 de ani

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Dan Negru a semnat deja cu un alt post de televiziune. El va fi realizator la...722

26 ian 01:20MondenA murit Thierry Mugler. Designerul francez avea 73 de ani

291

Mapamond
26 ian 01:21MapamondPreşedintele Roch Marc Christian Kaboré a fost arestat de armată şi închis într-o tabără militară

Preşedintele Burkina Faso Roch Marc Christian Kaboré ar fi fost arestat de către armată şi închis în tabăra...284

26 ian 01:22MapamondPreședintele Biden ia în calcul trimiterea a mii de soldați în Europa de Est și țările baltice

Președintele Joe Biden ia în considerare trimiterea câtorva mii de soldați americani în Europa de Est și țările...282

26 ian 01:23MapamondO turistă olandeză, arestată după ce a făcut un salut nazist la poarta Auschwitz

324

26 ian 01:23MapamondSUA îşi îndeamnă cetăţenii să nu călătorească în Rusia. Membrii ambasadei din Kiev vor fi evacuați

Statele Unite ale Americii au emis un ordin prin care solicită evacuarea diplomaţilor aflaţi la Kiev. Personalul...219

26 ian 01:19MapamondUn bărbat a călătorit din Africa de Sud în Olanda în compartimentul roților unui avion

Poliţia olandeză a anunţat că a găsit un pasager clandestin în viaţă în compartimentul roţilor unui avion care...435

26 ian 01:20MapamondResponsabil OMS: Varianta Omicron a coronavirsului ar putea aduce sfârşitul pandemiei în Europa

515

Sănătate
26 ian 00:00Sănătate11 plante și suplimente ce pot ameliora depresia

Depresia este o tulburare de dispoziție care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Tulburările depresive...120

26 ian 00:00SănătateCopilul tău nu doarme? 17 cauze posibile

Copiii mai mici sau mai mari nu dorm dintr-o mulțime de motive, printre care faptul că nu au o rutină a somnului bine...130

26 ian 00:00SănătateCum și cât poți slăbi, la modul sănătos, în trei luni?

160

26 ian 00:00SănătateSemnele unui cheag de sânge pe care nu trebuie să le ignori

Capacitatea de coagulare a sângelui, respectiv de formare de cheaguri de sânge, este esențială pentru organismul...207

26 ian 00:00SănătateStudiu: Rezultatele școlare slabe pot avea legătură cu boli ale ochiului

Unii dintre copiii care aveau rezultate slabe la învățătură și-au îmbunătățit performanețele după ce au...102

26 ian 00:00SănătatePneumonia la sugari şi riscul de astm

Ce legătură este între pneumonia la bebeluși și riscul de astm? Se pare că sugarii diagnosticați cu pneumonie au...99

26 ian 00:00SănătateMedicamentele și frumusețea: beneficii sau toxicitate?

Pe timpul iernii, femeile își pot îmbunătăți starea de sănătate și își pot stimula frumusețea prin diverse...118

26 ian 00:00SănătateProbioticele îţi întăresc sistemul imunitar?

Având în vedere că ne vom confrunta cu viitorul sezon de gripă, dar și cu alergiile sezoniere și pericolul...133

26 ian 00:00SănătateCe beneficii au îmbrățișările?

110

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT