REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
9.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Primăriile din județul Constanța vin în sprijinul refugiaților din Ucraina

Primăriile din județul Constanța vin în sprijinul refugiaților din Ucraina

Replica API 28 februarie 2022 | 22:45 2423

Au trecut 4 zile de când Rusia a început un război împotriva Ucrainei, totul după ce Vladimir Putin a dat ordin de începere a operațiunilor militare. Sute de mii de suflete trăiesc sub asediul bombardamentelor. De ore întregi sub asediu sunt mai multe orașe mari, inclusiv Odessa şi Kiev. Din acest motiv, zeci de mii de ucraineni au decis să plece în țările vecine, de teamă că vor fi uciși. Cei mai mulți dintre aceștia alegând să treacă vama în Republica Moldova sau România. La fel ca în întreaga țară, și la Constanța, autoritățile locale s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul refugiaților. Dintre acestea amintim autoritățile locale din Năvodari, Valu lui Traian, Ovidiu, Mangalia, Lumina, Limanu, Tuzla sau Saraiu.

Evenimentele neplăcute, care se manifestă de puțin timp în Ucraina, au scos la iveală sentimentul de solidaritate din fiecare român. La fel ca în întreaga țară, și la Constanța, autoritățile locale s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul refugiaților. Dintre acestea amintim autoritățile locale din Năvodari, Valu lui Traian, Ovidiu, Mangalia, Lumina, Limanu, Tuzla sau Saraiu.

Primăria orașului Năvodari este alături de refugiații ucrainieni și spune că începând de luni, 28 februarie a.c., va deschide un punct de colectare ajutoare în Piața Centrală pentru a veni în sprijinul ucrainenilor fugiți din calea războiului. De asemenea, se pregătește pentru asigurarea mesei (hrană caldă) pentru 100 de refugiați prin intermediul Cantinei din cadrul Direcției de Asistență Socială.

,,Începând de luni, 28 februarie a.c., în intervalul 8.00 - 18.00, de luni până vineri, se deschide un punct de colectare ajutoare în Piața Centrală pentru a veni în sprijinul ucrainenilor fugiți din calea războiului. Persoanele fizice și juridice pot contribui cu alimente neperisabile, produse de igienă personală, materiale sanitare, saltele, pături, saci de dormit. Primăria Năvodari se pregătește pentru asigurarea mesei (hrană caldă) pentru 100 de refugiați prin intermediul Cantinei din cadrul Direcției de Asistență Socială. Deoarece Primăria Năvodari pune la dispoziția refugiaților un număr limitat de spații de cazare, rugăm agenții economici și persoanele fizice care au disponibilitatea de a oferi cazare să se alăture demersului nostru.”, au transmis reprezentanții Primăriei Năvodari.

Și Primăria Comunei Saraiu, administrate de Dorinela Irimia, a anunțat sunt solidari cu familiile de ucraineni care au fugit din calea războiului.

„Comuna Saraiu, județul Constanța, este pregătită să ofere cazare, alimente și asistență medicală refugiaților din Ucraina care în aceste momente sunt forțați să își părăsească casele!

Suntem cutremurați de ceea ce se întâmplă în țara vecină și nu putem rămâne indiferenți! Suntem oameni cu frica lui Dumnezeu iar noi, aici la Saraiu, trăim cu amintirea războiului în fiecare zi. Monumentul Eroilor stă mărturie pentru niște vremuri pe care nu credeam nici unul a le mai trăi! Cazarea va fi în Casa de Cultură Saraiu. Haideți să fim solidari cu semenii noștri!“, se arată în mesajul transmis de Dorinela Irimia.

Campanie umanitară pentru refugiații din Ucraina, la Limanu

,,Puteți ajuta cu donații sau găzduirea unei familii de sinistrați! Sunt copii, femei, bătrâni fără adăpost. De asemenea, începând de sâmbătăm 26 februarie 2022, ora 12.00 -18:00, duminică 27.02.2022, ora 10:00-18:00, luni 27.02.2022, ora 10:00-18:00 va funcționa Centrul de Colectare pentru refugiații ucraineni , la Căminul Cultural din 2 Mai str Gheorghe Bunoiu Nr.427.

Stimați locuitori ai comunei Limanu, Țara noastră în aceste momente este gazda miilor de refugiați ucraineni care aleg să își părăsească casa și țara în mod vremelnic .Toți avem familii și copii ! Acum este cazul să fim alături de cei care au pierdut totul și au nevoie de sprijin ! Vin cu rugămintea să ne mobilizăm , așa cum am facut-o și altă dată în situații critice pe care țara le-a străbătut .

Puteți ajuta cu:alimente neperisabile și produse sanitare (săpun , șampon , pastă de dinți , periuț ), apă îmbuteliată; produse de igienă; haine în stare bună , potrivite tuturor vârstelor , pentru femei și copii; sume de bani;

Toate aceste donații vor fi înregistrate în registre speciale , vor exista documente justificative și vom respecta împreună toate condițiile legale ! Vă mulțumesc pentru solidaritatea și umanitatea de care mereu dați dovadă , dragi cetățeni ai comunei Limanu și nu numai !Cu respect, Primar Daniel Georgescu”, este mesajul postat de reprezentanții Primăriei Limanu.

Și la Tuzla a fost înființat un centru de colectare donații pentru refugiații din Ucraina. ,,Stimați cetățeni, având în vedere contextul dramatic în care se află mii de cetățeni ucrainieni forțați de împrejurări să își părăsească locuințele și țara, împreună cu angajații primăriei Tuzla am înființat un centru de colectare donații: alimente neperisabile, produse de îngrijire personală, haine pentru adulți/copiii/bebeluși, lapte praf și orice altceva puteți dărui.

Donațiile vor fi trimise pentru refugiații ucrainieni aflați în taberele din țară. Vă puteți aduce contribuția la Centrul pentru Tineret "Ion Creangă" în intervalul 08:00-16:00. Telefon contact: 0746044718”, a fost mesajul transmis de primarul comunei, Reșit Taner.

Primăria Comunei Lumina, alături de deputații și senatorii PSD Constanța, a inițiat o colectă pentru refugiații din Ucraina. ,,Ne propunem să strângem cât mai multe alimente pe care, în cel mai scurt timp să le trimitem la punctul de trecere al frontierei de la Isaccea. Punctul de colectare este la Căminul Cultural din Comuna Lumina, Str, Mare nr. 173. Facem un apel către dumneavoastră, sa ajutați în măsura în care puteți! Avem nevoie de alimente neperisabile, preparate ce nu necesită gătire și apă. Orice donație de acest gen este binevenită. Începând de mâine, Căminul Cultural din localitatea Lumina va fi deschis între orele 09.00-17.00. Vă așteptam să vă alăturați inițiativei noastre! Împreună putem aduce un strop de speranță. Este momentul să arătăm ce oameni cu suflet mare are comuna Lumina. Vă mulțumesc!”, a fost mesajul primarului Dumitru Chiru.

Organizațiile patronale din sudul litoralului, agenții economici din domeniul turistic, alături de comunitatea locală, și primarul Mangaliei, Cristin Radu, își exprimă întreaga disponibilitate de a sprijini refugiații ucrainieni, dacă va fi nevoie. În aceste zile, se stabilește planul de măsuri de într-ajutorare pentru cetățenii ucrainieni, care s-au îndreptat spre România, pentru a fugi din calea războiului.

Primăria Mangalia și agenții economici din turism, care dețin active în sudul litoralului, pot pune la dispoziția refugiaților, spații de cazare, hrană sau transport. ”În aceste zile, tulburătoare pentru noi toți, am discutat cu agenții economici din turism, cu alte persoane din comunitatea locală, pentru a găsi soluții de sprijinire a acestor oameni, care și-au lăsat agoniseala de-o viață și se îndreptă, poate, spre nicăieri. Suntem dispuși să preluăm cetățeni ucrainieni, dacă aceștia vor ajunge la noi și să le oferim un adăpost sigur, cald, primitor, alimente și îmbrăcăminte. Avem suficiente spații de cazare în stațiuni, dar și în Mangalia, care pot fi puse la dispoziția femeilor și copiilor din Ucraina, pentru a trece mai ușor peste această tragedie”, a declarat primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian.

Citește și: Constanța sprijină refugiații din Ucraina

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
primarul doneaza un morocar tare....
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468