PRIMARUL din Costinești a PIERDUT procesul, DEFINITIV, cu RAR
PRIMARUL din Costinești a PIERDUT procesul, DEFINITIV, cu RAR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTraian Cristea, primarul din Costinești, a achiziționat, în 1995, un autoturism marca Mercedes-BENZ, 220 CE. După cumpărare, a circulat cu acesta, l-a dus la service-uri firmei Mercedes, l-a asigurat RCA, i-a efectuat inspecția tehnică periodică. Cu toate acestea, s-a trezit într-o zi că RAR a introdus în sistem mențiunea ca autoturismul nu corespunde din punct de vedere al identificării. Fapt pentru care a fost indisponibilizat, fiind refuzată efectuarea inspecției tehnice periodice şi nemaiputând fi folosit. Cristea a solicitat să se şteargă din baza de date menţiunea indisponibilizării, însă, pentru că a fost refuzat, s-a adresat instanţei. Numai că, se pare că trebuie să-și ia adio de la autovehicul, căci a pierdut războiul cu Registrul Auto Român.
Traian Cristea
Traian Cristea susţine că vânzătorul autoturismului l-a predat cu carte de identitate şi în condiții de maximă corectitudine. Primarul a mai relatat magistraţilor că ani de zile a circulat fără probleme, că a fost oprit în trafic şi nu i s-a spus că ar fi în neregulă ceva cu certificatul de înmatriculare ori cu seria maşinii. „Este de neînteles cum au constatat că autoturismul nu corespunde din punct de vedere al identificării, din moment ce din anul 1994, nimeni nu a intervenit asupra seriei caroseriei, iar aceasta figurează în toate actele mașinii ca având acelaşi număr de identificare, fiind aceiași scrie ca si cea din cartea de identitate”, este de părere Cristea, potrivit Portalului de Jurisprudenţă Românească.
Care este poziţia RAR
RAR a spus în instanţă că autoturismul a fost prezentat prima dată la registru în data de 18.11.1994 pentru omologare individuală. După identificare și verificarea tehnică i-a fost eliberată Cartea de Identitate a Vehiculului (C.I.V), documentele necesare înmatriculării. întrucât autovehiculul marca Mercedes-Benz tipul 220CE a corespuns din punct de vedere al identificării, putând fi înmatriculat.
Ulterior, în februarie 2005, Traian Cristea a prezentat autovehicul Mercedes-Benz tipul 220CE asemănător celui prezentat pentru omologare individuală după momentul achiziţionării, adică în 1994, care avea ultimul caracter a numărului de identificare falsificată, motiv pentru care angajații reprezentanței R.A.R.-Constanţa l-au respins, menționând acest fapt în baza de date.
Cristea a pierdut, definitiv, procesul în instanță
De precizat faptul că, până în anul 2008, când a fost implementat sistemul S.I.R.A.R. - sistem integrat de urmărire a activităților de I.T.P. - stațiile de inspecție tehnică nu puteau verifica dacă un autovehicul este urmărit/blocat în bazele de date, putând efectua inspecția tehnică.
Pe 12 decembrie, Tribunalul i-a respins lui Cristea acţiunea, însă dosarul se rejudecă la Curtea de apel după ce pimarul a formulat recurs, acesta fiind înregistrat pe rol pe 31 ianuarie a.c. Joi, 18 iunie, și Curtea de Apel Constanța i-a respins recursul. Decizia este definitivă.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News