REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Dum., 8 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7637
1.4° Constanța Duminică, 8 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7637
 

Problema maidanezilor: campanie de adopţii responsabile, la Mangalia

Problema maidanezilor: campanie de adopţii responsabile, la Mangalia

Replica API 2 octombrie 2013 | 00:00 378

Problema maidanezilor: campanie de adopţii responsabile, la Mangalia

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut, marţi, o întâlnire cu ONG-urile din localitate pentru a dezbate problema câinilor fără stăpân din oraş. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii ONG-urilor, alături de câţiva iubitori de animale, prezenţi la întrevedere, au fost de acord cu propunerea edilului, privind declanşarea unei campanii publice de adopţie a câinilor comunitari de pe teritoriul municipiului. Obiectivul campaniei este acela de a reduce numărul animalelor fără stăpân, prin adopţii responsabile, prin informarea corectă şi sensibilizarea locuitorilor oraşului. Toţi cei prezenţi la discuţii au spus că îşi doresc ca, prin acest demers, un numar cât mai mare de câini comunitari să-şi poată găsi un stăpân, evitându-se în acest fel intrarea sub incidenţa noilor reglementări în vigoare. "Sunt de acord cu adopţia câinilor, dacă toţi ne dorim sincer acest lucru. Însă, dacă nu avem şi sprijinul dumneavoastră în acest sens, suntem nevoiţi să alegem varianta eutanasierii. Până atunci, căutăm soluţii de identificare a unei ferme dezafectate unde ar exista spaţiu suficient pentru amenajarea unui adăpost de capacitate mare. Anumite ONG-uri din oraş ne-au recomandat amenajarea unui adăpost care ar fi costat municipalitatea 200.000 de euro doar pentru o capacitate de 400 de locuri. Primăria Mangalia nu dispune de sumele acestea pentru o asemenea cauză. Cu aceşti bani putem să ajutăm pensionarii, copii cu dizabilităţi şi alte categorii defavorizate", a replicat primarul Cristian Radu. Totodată, s-a mai stabilit ca în cazul găsirii locaţiei pentru un adăpost, ONG-urile să suporte costurile pentru cuşti şi să se găsească soluţii pentru preţul sterilizării. "Dacă preţul sterilizării câinilor este acelaşi cu cel al eutanasierii, prefer să îi sterilizăm", a mai precizat Cristian Radu. O altă întâlnire pe aceeaşi temă va avea loc, săptămâna viitoare, când se vor stabili măsurile ce se vor lua cu privire la adopţiile câinilor comunitari din Mangalia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.