PROCESUL de ADOPŢIE, simplificat DIN 2021
PROCESUL de ADOPŢIE, simplificat DIN 2021
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPărinţii care vor să ajute un suflet şi să-l adopte vor scăpa de birocraţia anterioară. Legiuitorul a decis să simplifice acest proces prin introducerea unor stimulente fiscale în cazul unor categorii de adopţie, a renunţat la legalizarea unor anumite înscrisuri şi a acordat o sumă de bani fixă pentru tratarea unor probleme medicale, scrie bugetul.ro.
Printre altele, valabilitatea atestatului care asigură faptul că o persoană/familie este capabilă să adopte a fost majorată.
„Modificările introduse prin noua lege creează premisele necesare pentru ca familiile care doresc să adopte un copil să parcurgă o procedură mai simplă. Sunt reglementate şi stimulente financiare. Cei care decid să adopte vor beneficia de o îndemnizaţie lunară pentru fiecare copil adoptat din partea statului.
De această îndemnizaţie pot beneficia doar familiile/persoanele adoptatoare. Pentru a beneficia de acest stimul fiscal copilul trebuie să aibă vârsta între 3 şi 6 ani ori să fie încadrat la un grad de handicap uşor sau mediu sau să facă parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună. Legiuitorul a înţeles miza pe plan social.
Obţinerea atestatului de persoană/familie aptă să adopte are un termen de 5 ani. Anterior, obţinerea acestuia este o etapă obligatorie în procesul de adopţie. Sunt luate în considerare personalitatea şi sănătatea adoptatorului sau familiei adoptatoare, condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil. De asemenea obligativitatea legalizării certificatelor de naştere/de căsătorie care urmau să fie anexate cererii de încuviinţare a adopţiei a fost eliminată.
Un alt stimulent deosebit de important este suma fixă de 1.500 de lei/an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicală. Necesitatea lor trebuie stabilită de un medic, psiholog sau asistent social. Stimulentul fiscal este egal cu timpul necesar monitorizării postadopţie”, a declarat Mădălina Ion, avocat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News