REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar pentru Mădălin Voicu

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar pentru Mădălin Voicu

Replica API 19 februarie 2016 | 23:59 334

Mădălin Voicu

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 18.02.2016, faţă de inculpatul Mădălin Voicu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare a banilor, toate în formă continuată.

Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție. Măsura a fost dispusă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru ca inculpatul să nu se sutragă urmăririi penale și pentru a preveni săvârșirea altor infracțiuni, în condițiile în care Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive. Cât timp se va afla sub control judiciar, inculpatul Mădălin Voicu Ștefan trebuie să respecte mai multe obligații, respectiv: să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și la Secția 6 Poliție București ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și organele de politie desemnate cu supravegherea, cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de ceilalți inculpați/alți participanți la comiterea infracțiunii și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale. Inculpatului Voicu Madalin Stefan i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108