rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PSD continuă să racoleze tineretul de la PMP

Mutările de pe scena politică continuă, în pregătirea alegerilor prezidențiale din 2019. După ce au anunțat că au racolat conducerea organizației naționale de tineret a PMP, acum cei de la PSD arată că au transferat organizația PMP Sector 6, relatează stiripesurse.ro.

”După începutul în forță, de Ziua Națională a Tineretului din 2 mai, prin care a fost anunțată trecerea conducerii centrale și a majorității membrilor Organizației Tineretului Mișcarea Populară la PSD, pe 17 mai 2018 a venit rândul Sectorului 6 să susțină evenimentul de primire a noilor membri.

Acțiunea, desfășurată la sediul organizației PSD Sector 6, din cartierul Drumul Taberei, a adunat sute de tineri care și-au propus să construiască o echipa mai unită și mai puternică.

Eduard Paul Simion, președintele TSD Sector 6 a condus ședința de primire a noilor membri și a dat, pe rând, cuvântul invitaților, printre care președintele PSD Sector 6, Gabriel Mutu, președintele TSD, Gabriel Petrea, doamna deputat Beatrice Tudor și fostul președinte al OTPMP, Gabriel Popa.

”Noi reprezentăm România tinerilor! Bine ați venit în organizația TSD, într-o echipă care stă mereu alături de lideri, nu în spatele lor. În zi sfântă, de Înălțare, nimic nu e întâmplător!” a declarat liderul tinerilor din sectorul 6, Eduard Paul Simion.”, arată cei de la PSD, potrivit stiripesurse.ro.

luni, 21 mai 2018937
Comentarii

03O tampenie(19 mai 19:24)
Cretinatate asemanarea. PMP si tineret nu exista decat in reclame
11afara(19 mai 19:10)
Afara din tara. Am ajuns din cauza unor cacati ca astia sa vrem sa plecam din tara.
23Panu(19 mai 15:25)
Se aduna jegurile din politica mioritica ! FSN-ul redivivus ...
13O spuneti ca si cum(19 mai 13:51)
e vina PSD. Tu, reporteraso, ia priveste asa: daca eu - PSD, ca sa fii tu clarificata - iti arat bancnota de 10 lei tie - PMP, tot ca sa fii edificata - si te rog sa-mi sugi pula de ea, ma face pe mine mai imoral decat pe tine? Mars, la cacat!
mai mult...Politică
16 oct 23:23PoliticăCum te poţi alătura Partidului Realitatea? Mesajul lui Cozmin Guşă către militanţi

Cozmin Guşă, acţionar al Realitatea Tv, vine cu precizări importante pentru cei care vor să se înscrie în...158

16 oct 00:36PoliticăDecizie majoră pentru prevenirea abuzurilor: S-a votat înfiinţarea „cazierului sexual“198
16 oct 00:36PoliticăMembrii Comisiei nr. 3 pentru servicii publice, comerț, turism și agrement se întrunesc în şedinţă! Iată proiectele!258
16 oct 00:33PoliticăToader i-a trimis președintelui Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea la șefia DNA

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis luni președintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea...346

16 oct 00:33PoliticăMembrii secţiilor de votare din Constanţa îşi primesc banii pentru participarea la referendum! Iată când!714
16 oct 00:20PoliticăICCJ: Adunările publice trebuie declarate193
16 oct 00:32PoliticăIon Iliescu, critici de o virulență FĂRĂ PRECEDENT la adresa lui Liviu Dragnea

Fostul președinte al României și al PSD, Ion Iliescu, arată că PSD poate pierde și ”această minimă...445

16 oct 00:24PoliticăCristi Danileț tună și fulger din cauza Ordonanței lui Toader: 'Modificările la legea statutului magistraților au fost publicate acum dimineața'356
16 oct 00:23PoliticăKlaus Iohannis domină topul prezidențiabililor, dar Călin Popescu Tăriceanu se desprinde spectaculos446
16 oct 00:22PoliticăFost ministru PSD al Justiţiei, despre ordonanţa lui Tudorel Toader: 'Trădare să fie, dacă o cer interesele, dar s-o stim si noi!'

Ministerul Justiţiei a trimis vineri la CSM, pentru aviz consultativ, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru...491

15 oct 00:27PoliticăIordache, invitat la Comisia de la Veneţia: Prezint un punct de vedere privind Codul penal şi cel de procedură penală241
15 oct 00:25PoliticăPropunere legislativă. Concediul paternal ar putea creşte de la 5 la 7 zile. De când se fac alocaţiile copiilor 150 de lei897
Vremea
18.8°17.3° - 18.8° luni, 15 octombrie 2018
cer seninUmiditate: 0%
Vânt: 8.03 m/s din NE
Presiune: 1034.61 milibari

Loto
6/4921924454749
5/4021923303325
joker6171829328
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 oct 00:00SportCalcule Liga Națiunilor. Ca de obicei, România depinde acum de jocul rezultatelor

România a obținut doar un egal acasă cu Serbia, 0-0, iar în acest moment nu mai depinde doar de ea în lupta pentru...520

15 oct 00:00SportSimona Halep și-a aflat adversarele de la Moscova. Țiriac: Să se ducă la Singapore să dea bună ziua, să își ia premiile, să își ia mașina

Duminică s-a tras la sorți tabloul pentru turneul de la Moscova, ultima competiție înainte de Turneul Campioanelor....931

15 oct 00:00SportMunteanu, după România - Serbia 0-0, în Liga Naţiunilor: Jocul nostru a fost foarte, foarte modest

Naţionala României a înregistrat o nouă remiză cu selecţionata Serbiei. După 2-2 în partida tur, pe Arena...272

15 oct 00:00SportCiprian Tătăruşanu, remarcat de France Football după meciul România - Serbia

Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost remarcat de France Football pentru evoluţia sa din meciul România - Serbia...393

Local
16 oct 00:32LocalChioşcurile RATC au fost dotate cu WiFi!

Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa doreşte realizarea unui transport în comun cât mai plăcut,...939

16 oct 00:19LocalVITEZĂ RECORD ÎNREGISTRATĂ PE A2!

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, săptămâna trecută, 61 de...1632

16 oct 00:20Local'Afaceri' cu prezervative aduse din China! Iată ce au descoperit polițiștii în port!

Poliţiştii au ridicat mărfuri nedeclarate, reprezentând peste 167.000 de pachete cu prezervative, în valoare de...376

16 oct 00:21LocalPolițiștii, în vizită la Liceul Emil Palade din Constanța

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalității au desfășurat activități specifice în cadrul...248

16 oct 00:30LocalȘoferi prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 14 octombrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă...370

16 oct 00:29LocalFurt din magazin, la Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție, la data de 14 octombrie a.c., au depistat un tânăr, în vârstă de 20 de...349

16 oct 00:29LocalHoț și tâlhar, prins băut la volan! A ajuns după gratii

Polițiștii din cadrul Postului de poliție Fântânele, la data 12 octombrie a.c., au depistat un bărbat, în...218

16 oct 00:28LocalCondamnat pentru deținere de droguri!

Polițiștii din cadrul Postului de poliție Agigea, la data 12 octombrie a.c., au depistat un bărbat, Laurențiu S.,...563

16 oct 00:22LocalAccident rutier între Năvodari și Constanța: o persoană a ajuns la spital!

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a condus o autoutilitară pe DC 86, dinspre Năvodari către municipiul...721

16 oct 00:17LocalANCHETĂ la NĂVODARI: O MAŞINĂ A LUAT FOC ÎN URMA UNUI ACCIDENT

Anchetă la Năvodari după ce un autoturism a fost găsit în flăcări, în dimineaţa de luni, 15 octombrie. Acesta a...5438

Monden
16 oct 00:00MondenFamilia regală a Marii Britanii spulberă toate zvonurile: Meghan Markle este însărcinată

Ducesa Meghan de Sussex, soţia prinţului Harry al Marii Britanii, este însărcinată cu primul ei copil, potrivit...79

16 oct 00:00MondenAriana Grande şi Pete Davidson şi-au spus adio

Despărţire şoc în showbizul de peste Ocean. Ariana Grande (25 de ani) şi Pete Davidson (24 de ani) şi-au spus...76

16 oct 00:00MondenDorian Popa a ajuns din nou la spital. „Am 3 găuri şi două tăieturi”

Dorian Popa a ajuns din nou la medic, pentru a vedea cum se vindecă piciorul după operaţia suferită în urmă cu 3...72

16 oct 00:00MondenNaomi Muscă a fost eliminată de la Exatlon. A plecat din echipa Războinicilor chiar de ziua ei

Chiar în ziua în care a împlinit 20 de ani, Naomi Muscă a fost eliminată de la Exatlon, după ce a pierdut duelul...76

16 oct 00:00MondenChristian Sabbagh a devenit tată pentru a patra oară. Sotia lui a născut un băiețel

Christian Sabbagh a devenit tătic pentru a patra oară, duminică, 14 octombrie. Prezentatorul știrilor Kanal D a...77

16 oct 00:00MondenCum s-a îmbrăcat Elena Băsescu la botezul Anastasiei. Ținută ca Albă ca Zăpada!

Elena Băsescu a avut o ținută foarte elegantă la botezul Anastasiei, care a avut loc duminică la o biserică din...91

16 oct 00:00MondenMarius Popa renunță la religia ortodoxă, după referendumul pentru redefinirea familiei

Marius Popa renunță la religia ortodoxă. Cunoscut pentru activitatea sa în muzică, în teatru, dar și pentru...88

16 oct 00:00MondenMiss Holocaust 2018: La competiţie a participat şi o venerabilă doamnă născută în România

Cea de-a şasea ediţie a concursului de frumuseţe Miss Holocaust a fost câştigată, duminică seară, de o...78

16 oct 00:00MondenSerialul TV bazat pe un roman al Elenei Ferrante, ''Prietena mea genială'', a fost distribuit în 56 de ţări

Serialul TV bazat pe primul volum din tetralogia napoletană a Elenei Ferrante, "Prietena mea genială", şi aşteptat...71

16 oct 00:00MondenUn serial TV despre hărţuire sexuală destinat preadolescenţilor va fi difuzat în premieră mondială

Jams', un serial TV care abordează pentru prima dată dificila chestiune a hărţuirii sexuale destinat publicului...70

Mapamond
16 oct 00:00MapamondTrump neagă că ar fi ajuns la o înţelegere cu Turcia pentru ridicarea sancţiunilor americane în schimbul eliberării pastorului Brunson

Preşedintele american Donald Trump a reiterat luni faptul că nu a ajuns la nicio înţelegere cu Ankara pentru...86

16 oct 00:00MapamondCazul Khashoggi: Donald Trump a vorbit cu regele saudit Salman, Mike Pompeo pleacă la Riad

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luni într-o postare pe Twitter că a vorbit cu regele Salman al Arabiei...73

16 oct 00:00MapamondUngaria: Legea care le interzice persoanelor fără adăpost să doarmă în spaţiul public a intrat în vigoare

O nouă lege care le interzice persoanelor fără adăpost să doarmă pe străzile Ungariei a intrat în vigoare luni,...73

16 oct 00:00MapamondRusia: Abia ieşit din închisoare, opozantul rus Aleksei Navalnîi, urmărit pentru „defăimare“

Oponentul nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, eliberat duminică după 50 de zile de închisoare, a anunţat luni...73

16 oct 19:00MapamondUn complice în atacurile de la 11 septembrie, eliberat din închisoare din Germania pentru a fi deportat în Maroc

Un bărbat care a executat o sentinţă de 15 ani de închisoare în Germania pentru implicare în atacurile teroriste...74

16 oct 19:01MapamondCazul Skripal: Trump nu a formulat „nici o acuzaţie directă“ împotriva lui Putin, susţin Kremlinul

Donald Trump nu a formulat "nici o acuzaţie directă" împotriva lui Vladimir Putin, a asigurat luni Kremlinul, după...76

16 oct 00:00MapamondZiarist dispărut: Reprezentanţii mai multor companii se retrag de la o conferinţă a investitorilor de la Riad

Directorii companiilor JP Morgan şi Ford Motors au decis să nu mai participe la o conferinţă a investitorilor care...82

16 oct 00:00MapamondFondatorul WikiLeaks, Julian Assange, are din nou acces la Internet

Ecuadorul i-a restabilit parţial accesul la Internet fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care s-a refugiat de peste...74

16 oct 00:00MapamondMacedonia: Zi crucială în parlament privind schimbarea numelui ţării

Bătălia legislativă se anunţă dificilă pentru premierul social-democrat macedonean Zoran Zaev, care a încheiat...76

16 oct 00:00MapamondFemeia luată ostatică în gara din Koln a fost eliberată, iar agresorul, grav rănit

Poliţia germană a anunţat luni după-amiază că l-a capturat pe autorul sechestrării unei femei în gara din Koln,...74

Sănătate
4 oct 00:23SănătateŞase decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Nouăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de...585

5 oct 19:09SănătateSecția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Judeţean, în proces de renovare şi modernizare!

Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență...924

28 sep 23:56SănătatePrimul studiu de amploare pentru personalizarea depistării cancerului mamar va începe pe 1 decembrie

Un studiu de amploare va începe pe 1 decembrie pe un eşantion de 85.000 de femei din Europa şi Israel cu scopul de a...680

26 sep 12:00SănătateBolnavii de cancer nu mai pot face radioterapie GRATUITĂ în Constanţa!

Singurul centru de radioterapie din Constanța unde pot fi tratați bolnavii de cancer din toată Dobrogea nu mai oferă...1287

26 sep 12:05SănătateClinica de Neuropsihiatire de la Palazu va intra în renovare

Imagini dezolante în incinta Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu: saloane în paragină, cu mobilier care are zeci...963

26 sep 00:36SănătateToți angajații de la Spitalul Județean Constanța vor fi testați, până la sfârșitul anului, pentru hepatită și HIV

La Secţia Pneumologie TBC din Agigea, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa, s-a încheiat activitatea...1129

22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...3375

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...1015

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...1202

15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1899