REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

PSD: Fuziunea PNL-PDL e pentru Băsescu

PSD: Fuziunea PNL-PDL e pentru Băsescu

Replica API 28 iulie 2014 | 00:00 162

PSD a reacţionat faţă de gestul fuziunii PNL-PDL, ratificată prin congresul de sâmbătă, spunând că acest demers ar fi pentru a restaura regimul Băsescu, în timp ce PNL susţine că nervozitatea PSD şi a lui Victor Ponta provine din faptul că şansele la prezidenţiale i-au fost reduse prin noul partid, notează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a reacţionat printr-un comunicat de presă în legătură cu congresul de sâmbătă pentru fuziunea PNL-PDL, menţionân că astfel s-ar fi împărţit scena politică în două tabere, pro şi contra lui Traian Băsescu.

"Am văzut fel şi fel de discursuri în cadrul congresului de fuziune, dar n-am sesizat nici măcar cel mai mic reproş adresat lui Băsescu. Nu doar că cei din PNL şi PDL nu se dezic de cei 10 ani de dezastru provocat de acest regim nociv, dar ne demonstrează că se pregătesc să-l aducă înapoi. Înţeleg că oameni precum Blaga, Boc, Anastase, Videanu sau Ioan Olteanu pot fi nostalgici după epoca de aur a regimului Băsescu, atunci când s-au îmbogăţit pe spinarea românilor, dar nu m-aş fi aşteptat niciodată ca tocmai Iohannis să fie vehiculul prin care aceşti oameni ar putea ajunge din nou la conducerea ţării', susţine Şova, într-un comunicat remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108