Putin semnează legea facilitând mobilizarea ruşilor în armată
Putin semnează legea facilitând mobilizarea ruşilor în armată
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat legea care facilitează mobilizarea ruşilor în armată, text validat în două zile de parlament, potrivit agenţiilor ruse de presă, notează AFP.
Potrivit noii legi, un rezervist poate fi acum mobilizat pe cale electronică, printr-un portal al serviciilor publice ruse, sau dacă ordinul este predat unui terţ.
Până în prezent, convocările trebuiau predate personal.
Preşedintele Vladimir Putin a decretat în septembrie 2022 mobilizarea 300.000 de rezervişti, a cărei implementare a fost frecvent haotică.
Deşi Kremlinul neagă că doreşte să lanseze al doilea val de mobilizare, mulţi oameni din Rusia sunt îngrijoraţi din cauza asta, în contextul în care armata ucraineană pregăteşte o contraofensivă majoră.
Poliţia are dreptul să îi vâneze pe cei refractari, care riscă pedepse cu închisoarea. Administraţia financiară, universităţile şi alte organisme publice vor avea datoria de a furniza informaţiile personale ale mobilizaţilor.
Refuzul de a se prezenta la centrul de înrolare îi va priva astfel pe ruşi de posibilitatea de a lucra ca antreprenor sau independent, de a primi împrumuturi sau de a dispune de locuinţa şi maşina lor.
Aceste măsuri îi privesc, de asemenea, pe ruşii care au fugit din ţara lor şi lucrează de la distanţă.
Precedenta mobilizare din septembrie 2022 a provocat fuga a zeci de mii de ruşi în străinătate, mai scrie AFP, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)