Recolonizarea bacteriană, o nouă metodă pentru reducerea drastică în greutate

Slăbirea după recolonizarea bacteriană este o modalitate de reducere a greutății prin care se schimbă flora de la nivelul intestinal al unui om gras cu cea de la un om slab, de tipul "care mănâncă orice și nu se îngrașă”.

Metoda se practică în prezent doar experimental, la Institutul Matei Balș, în cazurile pacienților obezi. Specialiștii o privesc ca pe o posibilă viitoare soluție de a slăbi garantat pe viață, însă și riscurile evaluate, deocamdată, sunt foarte mari, până la pericolul septicemiei. Am discutat despre acest nou tip de intervenție cu Dr. Cătălin Apostolescu, Medic Primar Boli Infecṭioase INBI „M. Balș”.

Ce este recolonizarea bacteriană și de ce o folosim

Recolonizarea bacteriană sau transplantul de microbiotă fecală (TMF) este transferul de materii fecale care conțin bacterii și substanṭe antibacteriene naturale de la un individ sănătos la un recipient bolnav. Termeni similari folosiṭi anterior pentru această procedură: bacterioterapie fecală, transfuzii de fecale, transplant de fecale, transplant de scaun, clismă cu fecale și infuzie de probiotice umane (HPI). Deoarece procedura implică restaurarea completă a întregii microbiotei fecale, nu doar un singur agent sau combinație de agenți, acești termeni au fost înlocuiṭi cu cele menṭionate.

Deṣi sună revoluṭionar, practică este des intalnită la animale (elefanṭi, hipopotami) la care nou născuṭîi consumă fecalele mamelor lor, pentru a-ṣi crea o floră capabilă să igere vegetalele, deoarece ei se nasc cu intestinele sterile. Tot la animale, veterinarii folosesc „transfaunaṭia” pentru a trata rumegătoarele bolnave.

La oameni, în China secolullui al IV-lea, există mențiuni că se folosea pentru tratarea toxiinfecṭiilor alimentare ṣi a diareilor severe, iar în sec. al XVI-lea, Li Shizhen indică „supă galbenă” pentru tratarea bolilor digestive. Supă galbenă conṭinea scaun proaspăt, uscat sau fermentat, amestecat cu apă ṣi era băută de pacient. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial soldaṭii germani din Afrika Korps au relatat că beduinii consumau fecale de cămilă pentru a trata dizenteria, iar în Africa de Sud, membrii triburilor ndebele și xhosa folosesc incă fecalele de elefant în tratarea bolilor digestive.

În perioada modernă, prima descriere a procedurii a făcut-o Ben Eisemanin 1958, în tratarea a patru pacienṭi cu forme severe de colită pseudomembranoasă, iar din 1988 recolonizarea bacteriană se foloseṣte pe larg în Centrul de Boli Digestive din Sydney, Australia.

Metodă a luat amploare în acest secol odată cu izbucnirea epidemiei de diarei cu Clostridium difficile, care a devenit cea mai frecvența infecṭie nosocomială. Cl. difficile este un bacil anaerob, sporulat care trăieṣte în mod normal în intestinul uman, reprezentând cca. 5 % din flora. În condiṭiile unor pacienṭi polispitalizaṭi, trataṭi îndelung cu antibiotice ṣi multiple comorbidităṭi, produce diarei foarte severe, greu de tratat cu antibioticele standard ṣi cu multiple recăderi, toate ducând la o mortalitate ridicată. Antibioticele, după cum le spune ṣi numele, omoară bacteriile, atât pe cele patogene, care produc diverse boli, cât ṣi pe cele saprofite care fac parte din flora normală a intestinului ṣi de la care obṭinem diverse beneficii. În mod normal în intestin există cca. 1000 de specii bacteriene, care realizează o încarcatură bacteriană de 10¹º-10¹² bacterii/gram de materii fecale. În urmă tratamentelor antibiotice distrugerea florei intestinale se manifestă nu atât prin scăderea numărului total de bacterii, cât prin căderea diversităṭii (a numărului de specii) bacteriene, iar Cl. difficile este una din speciile rezistente. Apare drept îndreptăṭit demersul de a reface flora digestivă.

Ce presupune și cum funcționează recolonizarea bacteriană

Pentru efectuarea recolonizării se foloseṣte un donator sănătos, testat, în prealabil, pentru a nu fi purtător al unor boli transmisibile, care nu a urmat tratament antibiotic în precedentele 3 luni ṣi care nu are afecṭiuni digestive sau intervenṭîi chirurgicale pe tubul digestiv. De la acesta se prelevează scaunul emis spontan care se omogenizează și se filtrează, rezultând o suspensie cu încărcătură bacteriană înaltă. Această suspensie se administrează apoi pacientului fie pe sondă naso-gastrică, fie prin clismă, fie prin colonoscopie. Fiecare cale are avantaje ṣi dezavantaje, iar medicul alege varianta cea mai avantajoasă pentru pacient. Se poate folosi atât preparat proaspăt cât ṣi congelat.

Rată de succes este de aprox.95% la prima procedură ṣi creṣte dacă se repetă. În momentul actual procedura este indicată în infecṭiile cu Cl. Difficile la a două recidivă, dacă primul episod ṣi prima recidivă au fost tratate corect sau în orice moment dacăa pacientul nu răspunde la tratamentul standard. Metodă mai are ṣi avantajele costului redus ṣi a duratei de spitalizare, de asemenea, mult redusă. Dincolo de “yeak-factor”, repulsia firească a oricăruia, metodă a fost controversată datorită lipsei de standardizare. Actualmente este, însă, acceptată de comunitatea ṣtiinṭifică ṣi de forurile naṭionale ṣi internăṭionale. Există ṣi varianta recolonizării prin capsule ce conṭîn fecale congelate ṣi uscate, dar această încă nu este disponibilă în România.

Deoarece flora normală a intestinului are atât un rol în digestia ṣi absorbṭia alimentelor, cât ṣi în antrenarea leucocitelor umane în a învăṭa răspunsul imun, cercetătorii au încercat extinderea câmpului de aplicare a metodei de recolonizare bacteriană.

O primă direcṭie o reprezintă bolile inflamatorii intestinale (rectocolita ulcerohemoragică ṣi boală Crohn) precum ṣi bolile autoimune. În prezent se desfășoară studii privind aplicabiltatea procedurii în spondilită ankilopoietică, în rectocolită, etc.

O a două direcṭie o reprezintă determinarea modului în care flora intestinală influenṭează greutatea corporală, sau cum este ea influenṭată de tipul de alimentaṭie. Se încearcă demonstrarea existenṭei unor configuraṭii de floră asociate cu anumite conformăṭii antropometrice ṣi demonstrarea posibilităṭii de a scădea în greutate prin modificarea tipului de floră, folosind că donatori persoane cu greutate normală.