rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 29 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Referat DNA: Numele lui Dragnea și Ponta, în dosarul de șantaj al lui Mircea Govor

Numele lui Liviu Dragnea și cel al lui Victor Ponta sunt menționate în referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a lui Mircea Govor, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe fapt de șantaj, dar și de folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit documentului, în perioada august-octombrie 2013, Govor i-a cerut sprijin lui Liviu Dragnea, la acel moment președinte executiv al PSD, dar și lui Andrei Dolineaschi, secretar general al partidului, pentru a controla deciziile persoanelor implicate în reorganizarea ANAF, în sensul impunerii persoanelor agreate în funcțiile de interes din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Satu Mare, scrie agerpres.ro.

"Astfel, în perioada august-octombrie 2013, Govor Mircea Vasile a cerut sprijin numiților Dragnea Liviu și Dolineaschi Andrei (...) în sensul de a controla deciziile persoanelor implicate în reorganizarea ANAF, pentru impunerea persoanelor agreate în funcțiile de interes din cadrul AJFP Satu Mare. În același timp, Govor Mircea Vasile a acționat în același scop și în mod direct sau prin intermediul numitului Dolineaschi Andrei pe lângă Diaconu Gelu și Tunaru Florin, președintele, respectiv vicepreședintele ANAF, dar și pe lângă directorul general al DGFP Cluj, Costin Mihai, aceștia având atribuții de serviciu pe linia nominalizării/delegării/împuternicirii persoanelor cu funcții de conducere în cadrul structurilor teritoriale subordonate", notează DNA.

Conform procurorilor, după ce președintele ANAF a emis mai multe ordine de numiri provizorii în funcții de conducere în sensul dorit de Mircea Govor și apropiații săi, liberalii Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef, președinte al Consiliului Județean Satu Mare, s-au arătat nemulțumiți de modul de distribuire a funcțiilor.

"Acest lucru a produs nemulțumirea lui Adrian Ștef și a numitului Silaghi Ovidiu, președintele PNL Satu Mare, deoarece PNL nu deținea niciunul dintre posturile de conducere pe inspecție fiscală, în ciuda faptului că Mircea Govor a recunoscut că "de aia controlul s-a împărțit în două, ca unul să meargă la ei, unul la noi", adică cele două posturi să fie împărțite între PSD și PNL", se arată în document.

La data de 7 august 2013, Mircea Govor are o discuție în contradictoriu cu Adrian Ștef, din care se desprinde concluzia că posturile vacante din organigrama AJFP Satu Mare urmează a fi ocupate doar în urma unor negocieri purtate între liderii politici ai PSD și PNL, neavând importanță criteriul profesional:

"Domn (Ștef Adrian) : — Da !

GOVOR MIRCEA VASILE :— Măi Adi !

Domn : — Da.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Io am circul de pe lume aici măi !

Domn : — Na, ce s-o întâmplat ?

GOVOR MIRCEA VASILE :— Păi da' astea nu-s măi, acesta, în primul rând acesta pe care l-ai pus tu la Negrești îi de la PDL și măi, îți spun io...

Domn : — Măi !

GOVOR MIRCEA VASILE :— Na bun, acuma Adi, îți spun ceva, toți îmi sar în cap, toată lumea îmi sare în cap de acolo...

Domn : — Mircea, ascultă-mă te rog frumos.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Da.

Domn : — Te rog frumos ascultă-mă.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Da.

Domn : — Deci, numirile astea, numirile astea care noi le facem....

GOVOR MIRCEA VASILE : — Adi, nu-i așa, că astea locuri cheie, dă-le dracului (...) că acum oamenii ăștia știu...

Domn : — Stai măi un pic atuncia, te rog nu mă suna de față cu oamenii ! Dacă vrei discutăm noi separat chestiunea asta.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Nu-i bai, io opresc, io sun la București și opresc numirile.

Domn : — Na oprește, oprește cum vrei tu, asta este, n-am ce să fac, dacă tu discuți cu oamenii mei pe care io îi fac și io îi pun, tu îi oprești, io n-am discutat niciodată, nici o propunere de a ta.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Na bine Adi, îi vorba, știi ce spun ăștia, de ce luați de la PDL măi, ne-o (...) într-una și acum îi luați voi și îi faceți PNL...

Domn : — Mircea, ascultă-mă te rog frumos, dacă vrei să discutăm nu discuta cu mine îi ședință... te rog frumos.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Da' unde ești acum ?

Domn : — Îs la birou, da' n-am discutat niciodată nici o numire de a ta, nici un nume nu l-am discutat.

GOVOR MIRCEA VASILE :— Da Adi, Adi, stai un pic, că și asta îi o chestie, da' io, io efectiv nici io n-am spus până acum nimic, da' asta, îmi spun oamenii ăștia acesta domnule, o venit de la PDL acum și într-una o fost în circ și în scandal cu el și acum l-a și luat voi ca să continuăm circul și scandalul, dă-le dracului măi !

Domn : — Deci Mircea, nu mai fac nici o propunere, nu mai discut nimic, am închis subiectul când vine Ovidiu (se referă la Ovidiu Silaghi) să și (...) io am închis subiectul, gata ! Nu mă mai interesează !... Nu mă mai interesează !'

De asemenea, la data de 5 septembrie 2013, Mircea Govor l-a contactat telefonic pe Liviu Dragnea, căruia i-a solicitat să accepte o întrevedere pentru a aborda problema numirilor la finanțe ("Păi pentru că o avut Ștef o discuție cu Chițoiu și o zis că tre' să vorbim o treabă cu dumneavoastră și până atunci nu poate zice nimic... și despre asta o fost vorba... am primit sarcină ca să vorbesc cu dumneavoastră'), însă Dragnea i-a răspuns că Daniel Chițoiu, ministrul Finanțelor Publice la acea dată, nu i-a comunicat nimic în acest sens.

În continuarea discuției, Mircea Govor și-a exprimat deznădejdea privind numirile despre care spunea că "îs atâta de încurcate de... Dar fără dumneavoastră...", la care Liviu Dragnea l-a asigurat că va vorbi direct cu Daniel Chițoiu despre această problemă.

A doua zi, Mircea Govor i-a reamintit lui Andrei Dolineaschi să nu uite de Antifraudă, dovadă că liderul politic era extrem de interesat să își numească persoane obediente și în această structură nou înființată (Direcția Generală Antifraudă).

"La data de 12.09.2013, Govor Mircea, după ce s-a întâlnit la Ministerul Dezvoltării cu Liviu Dragnea, a purtat o discuție extrem de relevantă cu Andrei Dolineaschi, acesta din urmă arătând că a vorbit cu cei din conducerea ANAF în legătură cu numirile la finanțe, aceștia garantându-i "că se rezolvă". De asemenea, pentru a evita să abordeze chestiuni compromițătoare prin telefon, numitul Dolineaschi Andrei i-a transmis lui Govor prin intermediul deputatului PSD Satu Mare, numitul Petric Octavian, ce trebuie să facă "ca să deblocheze situația de acolo", referindu-se la faptul ca Govor să ajungă la o înțelegere cu decidenții din cadrul PNL Satu Mare (Ștef Adrian și Ovidiu Silaghi), pentru a înainta conducerii ANAF o listă comună de propuneri pentru numiri în funcțiile vacante", spune DNA.

Ulterior, la data de 17 septembrie 2013, Govor și Dolineaschi s-au deplasat la sediul ANAF pentru a purta o discuție în acest sens cu Gelu Diaconu (întrevedere de care este informat și Liviu Dragnea de către Govor), respectiv cu vicepreședintele ANAF, Florin Tunaru, pe parcursul întâlnirii făcându-și apariția și Adrian Ștef. Întrevederea respectivă a avut efectul scontat de Govor, arată anchetatorii.

În același context al reorganizării structurilor ANAF, și Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare și vicepreședinte al PNL Satu Mare la acel moment, a acționat, în cursul lunii august 2013, pentru numirea unor persoane din anturaj/obediente/membri PNL, pe funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, respectiv al Serviciilor Fiscale municipale și orășenești de la nivel județean.

Conform referatului, el a acționat astfel în urma unor negocieri pe care le-a purtat anterior cu Mircea Govor, respectiv Ioan Mircea Ardelean, aceștia stabilind concret care persoane să ocupe funcții de conducere la instituția mai sus menționată, pe baza unor criterii exclusiv politice, în contextul în care la acea vreme, coaliția aflată la putere în acel moment (Uniunea Social Liberală) era formată din partidele PSD și PNL.

"În continuare, Ștef Adrian își exprimă nemulțumirea în legătură cu faptul că propunerile cu persoanele afiliate politic ce urmează să ocupe funcții de conducere (fie din PSD, fie din PNL) în cadrul nou constituitei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare trebuie trimise de Mircea Govor pe mail lui Andrei Dolineaschi (secretar general PSD), fapt pe care Ștef Adrian îl consideră inoportun, atâta vreme cât ministrul de Finanțe este membru PNL. Astfel, cei doi interlocutori au convenit ca listele cu persoanele agreate de PNL să fie trimise direct lui Vulpescu Dumitru Remus, urmând ca acesta să le redirecționeze către ministrul finanțelor publice, respectiv conducerea ANAF", precizează DNA.

În același document este menționat și numele fostului premier Victor Ponta, în legătură cu un caz al primarului PSD al comunei Odoreu, pe care Govor a încercat să îl constrângă pentru a interveni pe lângă membrii unei comisii de licitație cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene.

Procurorii rețin că primarul PSD în cauză, Dumitru Pop, nu a cedat presiunilor repetate la care fusese supus de Mircea Govor, dar și că organizația PSD Odoreu a fost dizolvată de conducerea PSD Satu Mare, din cadrul căreia făceau parte Mircea Govor și Valer Marian.

"Ulterior momentului excluderii lui Pop Dumitru din partid, numitul Valer Marian s-a deplasat în comuna Odoreu pentru a-l desemna și instala pe noul președinte al organizației PSD Odoreu — Ardelean Ioan Mircea. Deoarece era nemulțumit de această decizie luată de liderul local al partidului din care făcea parte, martorul Pop Dumitru s-a prezentat în fața președintelui PSD de la acea vreme, numitul Victor Ponta, căruia i-a expus situația în care se afla și i-a prezentat inclusiv documentele și articolele defăimătoare la adresa sa, la care acesta i-a promis că va avea discuții lămuritoare cu Valer Marian, încurajându-l că situația urmează a fi detensionată în cadrul organizației județene Satu Mare. De altfel, Valer Marian a declarat că, ulterior publicării articolelor defăimătoare la adresa lui Pop Dumitru din perioada februarie-aprilie 2011, a fost abordat pentru o discuție de către președintele PSD Victor Ponta, care s-a arătat interesat despre conflictul dintre Govor Mircea și primarul Pop Dumitru. Valer Marian i-a relatat apoi lui Victor Ponta că scandalul a pornit de la o licitație publică, în care cei doi aveau interese divergente, la care Ponta i-a cerut lui Valer Marian să pună capăt acelei situații tensionate", se precizează în referatul procurorilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă miercuri contestația DNA și a lui Mircea Govor, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, față de decizia prin care a fost plasat în arest la domiciliu.

În 17 decembrie, Instanța Supremă a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DNA în cazul lui Govor și au decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.

Mircea Govor este acuzat de procurorii DNA de mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În dosar, este urmărit penal și deputatul Andrei Dolineaschi, pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

joi, 24 decembrie 201594
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
Bombă despre polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni!
Comentarii
mai mult...Politică
29 ian 00:00PoliticăIohannis: Aderarea cât mai rapidă la OCDE constituie o prioritate pentru România

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Organizaţiei pentru...120

29 ian 23:22PoliticăNoul ministru al Digitalizării a depus jurământul în fața președintelui Iohannis177
29 ian 23:22PoliticăRomânia, lăudată în SUA pentru lupta împotriva antisemitismului214
29 ian 23:22PoliticăSecretarul general al OCDE, în vizită la București

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, speră că procesul de...195

29 ian 23:23PoliticăNicolae Ciucă, semnal pentru posesorii de pensii speciale650
29 ian 23:25PoliticăPreşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Marcel Boloş ca ministru al Cercetării193
29 ian 23:19PoliticăVasile Dîncu a discutat la telefon cu șeful Pentagonului despre situația militară tensionată din regiune

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a avut, joi, o discuție telefonică cu secretarul american al apărării, Lloyd...201

29 ian 23:20PoliticăNicolae Ciucă: E nevoie de corectarea disfuncţiilor şi a inechităţilor dintre categoriile de beneficiari240
29 ian 23:21PoliticăDenunțătorul lui Decebal Traian Remeș, trimis în judecată de DNA377
29 ian 23:18PoliticăKlaus Iohannis a semnat: Marcel Boloș este noul ministru al cercetării, inovării şi digitalizării

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 28 ianuarie 2022, decretul de numire în funcția de membru al...215

29 ian 23:18PoliticăGeorge Simion SPULBERĂ scandalul anti-Holocaust: În aprilie se întâlnește cu Netanyahu319
29 ian 23:17PoliticăAurescu îi invită pe ruși să inspecteze scutul de la Deveselu403
Vremea
0.9°0.9° - 3.8° sâmbătă, 29 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 77%
Vânt: 2.67 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4946318164832
5/402030183918
joker102143152011
Horoscop
mai mult...SPSportRT
29 ian 00:00SportTenis: Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului Australian Open

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 5 mondial, s-a calificat, vineri, la Melbourne, pentru a şasea oară în...137

29 ian 00:00SportHandbal masculin: Spania şi Suedia vor juca finala EURO 2022

Selecţionatele Spaniei şi Suediei vor juca finala Campionatul European de handbal masculin - EHF EURO 2022 -, găzduit...177

29 ian 00:00SportFotbal: Max Eberl a demisionat din funcţia de director sportiv al clubului Borussia Moenchengladbach

Max Eberl a demisionat vineri din funcţia de director sportiv al clubului german de fotbal Borussia Moenchengladbach,...122

29 ian 00:00SportFotbal: Sergio Ramos speră să mai joace la naţionala Spaniei

Fundaşul Sergio Ramos a dat asigurări că nu a închis uşa naţionalei Spaniei, cu care nu a mai jucat din 31 martie,...124

Local
29 ian 22:53LocalBeat și fără permis, a plecat la plimbare pe moped, prin Ovidiu

La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un...335

29 ian 22:54LocalBărbat reținut pentru furt din locuință

Miercuri, 26 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub...817

29 ian 22:54LocalA fost prins băut la volan și condamnat la închisoare

219

29 ian 23:51LocalCondamnat pentru distrugere, escortat și încarcerat la Poarta Albă

La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, pe numele căruia Judecătoria...278

29 ian 22:45LocalLupu a împărțit banii instituțiilor din subordinea CJ

Consilierii judeţeni s-au reunit vineri, 28 ianuarie 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 52...706

29 ian 00:02LocalAfacerile cu deșeuri, sparte de procurorii constănțeni! S-a lăsat cu percheziții! Video

2025

Politică
29 ian 23:19PoliticăVasile Dîncu a discutat la telefon cu șeful Pentagonului despre situația militară tensionată din regiune

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a avut, joi, o discuție telefonică cu secretarul american al apărării, Lloyd...201

29 ian 23:20PoliticăNicolae Ciucă: E nevoie de corectarea disfuncţiilor şi a inechităţilor dintre categoriile de beneficiari

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la evenimentul de lansare a studiului “Economic Survey of Romania”,...240

29 ian 23:21PoliticăDenunțătorul lui Decebal Traian Remeș, trimis în judecată de DNA

377

29 ian 23:22PoliticăSecretarul general al OCDE, în vizită la București

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, speră că procesul de...195

29 ian 23:23PoliticăNicolae Ciucă, semnal pentru posesorii de pensii speciale

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la evenimentul de lansare a studiului “Economic Survey of Romania”,...650

29 ian 23:25PoliticăPreşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Marcel Boloş ca ministru al Cercetării

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind numirea lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al...193

29 ian 23:18PoliticăKlaus Iohannis a semnat: Marcel Boloș este noul ministru al cercetării, inovării şi digitalizării

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 28 ianuarie 2022, decretul de numire în funcția de membru al...215

29 ian 23:18PoliticăGeorge Simion SPULBERĂ scandalul anti-Holocaust: În aprilie se întâlnește cu Netanyahu

Liderul AUR George Simion susține că demersurile împotriva partidului său, care a ajuns să fie acuzat că e...319

29 ian 23:17PoliticăAurescu îi invită pe ruși să inspecteze scutul de la Deveselu

403

Interviuri
28 ian 00:03InterviuriCîrjaliu: În Agigea, copiii îşi făceau nevoile în găleată, pe holul şcolii, înainte să ajung eu primar! Video

Cristian Cîrjaliu a fost prezent în studioul Replica, joi, 27 ianuarie, în cadrul emisiunii ”Replica Zilei”. Au...2072

15 ian 00:25InterviuriMihaela ANDREI, CONSILIER municipal PNL: Mă AȘTEPTAM ca lucrurile să se DERULEZE mai REPEDE în CONSTANȚA

Consilierul local municipal PNL, Mihaela Andrei, s-a aflat vineri, 14 ianuarie, în studioul REPLICA. Cu această...2728

8 ian 14:37InterviuriȚUȚUIANU: Dacă mi se PROPUNE, candidez la PRIMĂRIA Constanța! VIDEO

4444

5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3763

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5475

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

4310

Monden
29 ian 00:00MondenKim Kardashian, prinsă cu minciuna de fani! Imaginea care a declanșat o adevărată dezbatere pe internet

Kim Kardashian a devenit cea mai recentă Kardashian-Jenner acuzată că și-a editat într-un mod complet neinspirat...173

29 ian 00:00MondenApariție fantastică! Mila Kunis și Demi Moore, împreună: „Avem multe în comun”

Mila Kunis și-a unit forțele cu fosta soție a bărbatului ei, Ashton Kutcher, Demi Moore, pentru a realiza o nouă...149

29 ian 00:00MondenA murit actorul Morgan Stevens din 'Melrose Place'

184

29 ian 00:00MondenArșinel, cu sănătatea în pioneze și umilit: „Nu am mai fost lăsat la teatru. S-a purtat urât!”

Alexandru Arșinel iese din casă strict pentru medic sau pentru a merge la teatru, unde a rămas colaborator. A devenit...188

29 ian 21:38MondenDe la superbele Angelina Jolie și Jennifer Aniston, Brad Pitt s-a cuplat cu vecina!

Brad Pitt și-a ”tras” o iubită secretă. Starul s-a îndrăgostit de cântăreața suedeză Lykke Li, care...229

29 ian 00:00MondenVerdict în cazul artistei Céline Dion. Boala gravă de care suferă vedeta

Céline Dion a anunțat nu demult că anulează turneul său nord-american din cauză că suferă de o boală...203

29 ian 00:00MondenCatherine Deneuve, Bertrand Bonello şi Isabelle Huppert au asistat la funeraliile actorului Gaspard Ulliel

Reprezentanţi de marcă ai industriei cinematografice franceze - precum Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Bertrand...137

29 ian 17:46MondenBianca Drăgușanu o desființează pe Iulia Albu: „A păstrat stilul de naftalină”

Bianca Drăgușanu a fost deranjată că Iulia Albu a pus-o într-o lumină negativă în rubrica „Poliția Modei”,...560

29 ian 17:47MondenUcis de indiferenţă: Un artist fotograf a murit de frig, după ce a zăcut 9 ore în stradă, la Paris

597

Mapamond
29 ian 17:47MapamondNegocieri NATO-Rusia: Ultimele cereri ale Kremlinului vizează iar România

Administraţia Vladimir Putin a cerut joi după-amiază, în cadrul negocierilor privind arhitectura de securitate, ca...802

29 ian 17:47MapamondCoronavirus: Suedia nu recomandă vaccinarea anti-COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 şi 12 ani

Suedia a decis să nu recomande vaccinurile anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, a anunţat joi...392

29 ian 17:47MapamondCertificatul verde devine istorie în Catalonia

304

29 ian 17:43MapamondReuters explică cum va fi folosită România în conflictul Ucraina - Rusia

Aliaţii din cadrul NATO pun forţe în standby şi trimit întăriri în estul Europei ca răspuns la comasarea de...645

29 ian 17:44MapamondRusia acuză că revendicările au rămas fără răspuns

Moscova apreciază joi că Statele Unite nu au luat în calcul revendicările ruse în domeniul securităţii şi nu au...373

29 ian 17:42MapamondIncident SÂNGEROS în Ucraina, în pline tensiuni cu Rusia: Un soldat și-a împușcat cinci colegi

447

Sănătate
29 ian 17:42SănătateRafila, nemulțumit de implicarea medicilor de familie în procesul de testare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi, în ședința de Guvern, că deși numărul testelor Covid-19...318

29 ian 17:43SănătateAlexandru Rafila: E posibil să fie nevoie, începând de săptămâna viitoare, de transferul pacienților între județe

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi, în ședința de Guvern, că deși situația din valul 5 nu...266

29 ian 17:43SănătateRafila: Săptămâna viitoare va fi o nouă creștere spectaculoasă a cazurilor de COVID-19

355

29 ian 00:00SănătateBolile de piele, prezente la jumătate din populația Europei

Date colectate de la 44.689 de adulți din 27 de țări europene arată că 47,9% dintre persoanele cu vârste de 18 ani...112

29 ian 00:00SănătatePotențial tratament nou pentru bolile inflamatorii intestinale

Un opioid artificial testat într-un studiu pe șoareci a demonstrat o reducere a severității bolilor inflamatorii...106

29 ian 17:46SănătateCoronavirus: Valeriu Gheorghiţă dă asigurări că doza a treia de vaccin este ultima

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat joi că, la momentul...424

29 ian 17:43SănătateValeriu Gheorghiță, anunț despre campania de vaccinare

Autoritățile anunță că vor face mai multe campanii de vaccinare și informare în mediul rural, acolo unde se...480

29 ian 17:40SănătateDupă Pfizer, şi Moderna a anunţat că testează un nou vaccin pentru varianta Omicron

Compania americană Moderna a anunţat că a început testele clinice pentru o doză de rapel a unui vaccin conceput...273

29 ian 17:40SănătateValeriu Gheorghiță: Risc dublu de diabet la cei sub 18 ani care au COVID

662

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT