rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 7 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Remus Cernea, pus la punct de Biserică: „Are mandat din partea creştinilor constănţeni să scoată religia de la ore?”

Patriarhia Română cere Senatului să respingă proiectul legislativ prin care deputatul de Constanţa, Remus Cernea, propune înlocuirea disciplinei Religie cu Etică şi cultură civică în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, ca parte a trunchiului comun, şi acordarea de calificative la Religie.

Damblaua lui Cernea este mai veche şi arhicunoscută. Acesta intenţionează modificarea articolului 18 din Legea educației naționale nr. 1/2011 pentru a-şi atinge scopul, ceea ce a stârnit reacţia Patriarhiei Române, care susţine că “prezenţa disciplinei Religie în învățământul preuniversitar românesc este în conformitate cu: prevederile art. 32, alin. (7) din Constituția României (Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult” şi în “școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege); prevederile art. 32, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor”, se mai arată în solicitarea Patriarhiei.

În motivarea Patriarhiei române, se precizează faptul că disciplina religie “propune, nu impune valori spirituale și morale ce stau la baza culturii europene și naționale, valori la care elevii trebuie să aibă acces în mod liber și care au un rol formativ deosebit, demonstrat și de studiile sociologice în domeniu”. De aceeaşi părere este şi preotul constănţean, Eugen Tănăsescu. De altfel, acesta îl provoacă pe Cernea la un subiect serios. “Cine l-a mandatat să facă acest proiect? Pare că domnul Cernea acţionează contra mandatului său, dat de constănţeni şi, din câte ştiu eu, majoritatea dintre ei sunt creştini ortodocşi. Când şi-au exprimat aceştia punctul de vedere că nu vor religia în şcoală? Sau dânsul acţionează la dorinţe proprii sau, mă rog, străine de interesul celor pe care îi reprezintă, al alegătorilor săi. (...) În al doilea rând, proiectul dânsului are un ton foarte stalinist. Pare că domnul Remus Cernea a făcut şcoala de partid la „Ştefan Gheorghiu”. Ruşii au fost cei care au scos religia din şcoală şi apoi românii au împrumutat modelul”, a spus pr. Tănăsescu, pentru Replica.

Pentru preotul constănţean, Remus Cernea se află într-o derivă din punct de vedere informaţional, întrucât nu oferă o explicaţie clară pe marginea subiectului “etică” şi cam ce ar însemna aceasta în şcolile româneşti. “Remus Cernea n-a înţeles că etica e inclusă în religie. Una din laturile religiei este morala! Etica este cuvântul stalinist pentru „moral”. Nu se dorea o morală care să aducă aminte de morala creştină, se dorea o etică lipsită de sens. Morala cui vrea s-o promoveze domnul Cernea? A cui etică? A materialismului ştiinţific? Dialectică? Budistă? Stahanovistă? Nu e clar ce fel de etică. Etica, de sine stătătoare, nu există. Dânsul nu cunoaşte cu ce se ocupă religia, ca şi cei care, de altfel, propun istoria religiilor. Dânşii nu s-au uitat pe programa numită religie. Dacă s-ar uita cu atenţie, la clasele finale, începe să fie introdusă istoria religiilor. Deci, unde e lipsa? La ora actuală, materia religie e destul de bine acoperită. Sigur, e o discuţie asupra modului în care se predă. Nu trebuie să comitem greşeala de a stârpi medicina doar pentru că unii medici mai greşesc. La fel şi-n cazul profesorilor de religie. Asta e o preocupare mai veche a domnului Cernea. Eu nu l-am văzut să aibă un proiect de lege pentru nevoiaşii Constanţei. Nu am văzut să aibă un proiect de lege pentru cultura Constanţei. Nu l-am văzut în vreo discuţie despre Cazino, dar, mă rog, dânsul are o problemă cu delfinii de pe mare. Deci, pare că domnul Cernea e străin de spiritul Constanţei”, a concluzionat pr. Tănăsescu, pentru Replica.

Marius Florian VASILE

miercuri, 10 decembrie 2014428
Comentarii

01niculae florian(13 dec 18:39)
biserica de cine este mandata ? incurajati de psd a dat boala in preoti; pe teodosie cine la mandatat sa ia spaga ? patrirhul este surd si orb la greselile preotilor or imparti spaga cu el
01are dreptate cernea(10 dec 21:37)
pentru ce?ca la viitoarele alegeri sa zica popii iarasi votatil pe asta ca e deal nost....BRAVO CERNEA....
20crestin(10 dec 20:00)
avem nevoie de religie in scoala ,copii prin predarea religie la scoala va cunoaste calea cea dreapta rostul omului in viata
01vrea sa(10 dec 19:08)
legalizeze homosexualitatea
20Ce cauta acest individ(10 dec 18:06)
in parlamentul Romaniei ?Jegul geme pe el .
20religia(10 dec 16:59)
nu mai ete predate de preoti in scoli ,ci de profesori de religie absolventi de litere si este o educatie religioasa cu legi morale ,se predau lucruri generale si hai ...cati invata la relig
05AMIN(10 dec 15:33)
NU MAI SUPORT PREOTII !!!!!! SUNT TOTAL CRESTIN CRED IN DZEU SI IN RELIGIA CRESTINA !! DAR LA CE NE MAI SERVESC PREOTII IN ZIUA DE AZI ? SUNT DOAR PUSI PE CAPATUIALA !!! TEODOSIE MAI E SI HOMOSEXUAL !! INCREDIBIL
20elev(10 dec 15:30)
inca de la inceputurile scolii romanesti ,religia a fost predata , ce o sa se predea ?istoricul oamenilor in roz? popi nu au nici o vina ,e vorba de copiii, sa stie cine au fost ce sunt si ce vor fi
23Memet(10 dec 14:32)
Are dreptate si Cernea si Dna Macovei. Fara religie in scoli. Organizati un referendum si veti avea o surpriza, si totul pleaca de la NESATUII de popi. Rusine
14nirvana(10 dec 13:37)
are tot dreptul sa-i opreasca pe acesti prea imbuibati, cind au fost ei de partea neamului?au vindut sufletul nostru primilor care le-au promis avere.Mi-ar fi jena sa fiu preot astazi.lasati copiii sa hotarasca singuri in ce si daca vor sa creada in ceva.
23Tanasescu666(10 dec 12:33)
Da dle tanasescu decand are coie biserica sa faca revista presei si sa dezbata subiectele politice ? Inca putin si o sa ajungi 'preote' mai antipatic decat mazare . E adevarat ca esti gagica lui teodosie ?
54noi suntem de vina(10 dec 10:27)
Pe baiatul asta l-au pe lista de parlamentari Ponta si Mazare...E parlamentar de Constanta. Ar trebui sa ne fie rusine.
31geo(10 dec 09:34)
Cand l-ai avut invitat in emisiune l-ai tratat cu manusi ....
35Sandu(10 dec 09:31)
La nivel de liceu,istoria religiilor este suficienta.Oricum,cine are ,,chemare'' pentru cele sfinte,va urma un liceu de profil. Liceul este si asa prea incarcat cu multa informatie nefolositoare pentru cei care raman la acel nivel de pregatire si vor sa munceasca si chiar pentru cei ce vor urma cursuri universitare. Materiile care pregatesc oamenii pentru castigarea existentei sunt predate dupa sabloane comunistoide,nu avem metodologie adaptata anilor actuali.Religia este buna ca materie de suflet,insa sufletul e legat, ce sa vezi, de trup care trebuie intretinut cumva,prin rezultatul muncii.
53incompetentul deputat Cernea(10 dec 08:58)
Pana de curand a fost mare scula la mediu. I s-a dat o tema , in scris, cu privire la poluarea Canalului Rompetrol cu reziduri petroliere in 2012. Ce a facut. nimic. Datorita incompetentei. Si se lauda la un moment dat ca este consilierul Primului Ministru pe probleme de mediu. O hahalera.
52pentru Alexandru Bajdechi(10 dec 08:47)
De unde aveti informatii despre faptul ca Eugen Tanasescu e repetent? Sa inteleg ca nu cunoasteti faptul ca Eugen Tanasescu a fost sef de promotie la Institutul de Marina Sau ca este dublu licentiat sau ca este doctor in teologie? Dar avand in vedere fecalele pe care le aruncati pe wc-ul acela numit gura, se pare ca nu.
64sex(10 dec 08:28)
muie cernea si bajdechi
15Alexandru Bajdechi(10 dec 00:41)
Il anunta cineva pe Eugen Tanasescu ca nu exista mandat imperativ ? Daca Remus Cernea a facut la Stefan Gheorghidiu inseamna ca Eugen Tanasescu a ramas repetent, iar de primul nu sunt atat de sigur.
45Tanasescu(10 dec 00:16)
Baga-te la musulmani ca aia sunt in anul 1435 adica in evul mediu. Sau vrei sa faci un colegiu de taratori profesionisti la moaste? Hai gata mai cu superstitiile voastre prostesti suntem in europa.
mai mult...Replica
7 dec 00:00ReplicaUn copil orfan de tată a rămas fără pensia de urmaș în prag de sărbători, din cauza unei adeverințe!

Neprezentarea adeverinței de elev la Casa Județeană de Pensii Constanța l-a lăsat pe un adolescent de 16 ani din...74

7 dec 00:00ReplicaSCANDAL în fața magazinului Alfa Beta: o persoană a fost TĂIATĂ pe față cu un BRICEAG de un RECIDIVIST!214
7 dec 00:00ReplicaVÂRSTNIC AGRESAT de niște tineri care făceau GĂLĂGIE în SCARA BLOCULUI!106
7 dec 01:39ReplicaCondamnat în regim de detenție după ce a vândut 25 de tone de grâu unui afacerist

Un șofer de 37 de ani din Brăila, cu domiciliul în județul Constanța, la un pas să ajungă după gratii, pentru...193

7 dec 00:00ReplicaDosarul MITEI de la Academia Navală: Ce a solicitat Camelia Ciobanu instanței de judecată117
7 dec 00:45ReplicaIonuţ Barbu îi dă replica senatorului Stelian Ion, pe tema panourilor stradale: 'Oricâte prostii ar spune, campania electorală tot o să-l coste'328
7 dec 23:50ReplicaREVELION în Piaţa Ovidiu: IATĂ CE ARTIŞTI URCĂ PE SCENĂ!

Primăria Constanța alocă 676.415,78 lei fără TVA pentru organizarea evenimentului “Revelion 2020” în Piaţa...776

7 dec 00:26ReplicaVIDEO! A început FESTIVALUL IERNII în Parcul Tăbăcărie!833
7 dec 00:40ReplicaO societate din Medgidia, CONTROLATĂ de polițiștii de la Economic!735
7 dec 00:38ReplicaFLAGRANT și PERCHEZIȚIE în Constanța: tânăr ARESTAT pentru TRAFIC de DROGURI

Politiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. -...1050

7 dec 00:40ReplicaParcarea supraetajată din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se va închide786
7 dec 00:39ReplicaDosarul Retrocedărilor. Primăria Constanța plătește peste 3 milioane de lei pentru recuperarea terenurilor!624
Vremea
-0.1°-0.1° - 2.2° sâmbătă, 7 decembrie 2019
ConstantaUmiditate: 74%
Vânt: 3.04 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/49222833363743
5/40142228313329
joker5323739425
Horoscop
mai mult...SPSportRT
7 dec 00:00SportIanis Hagi pe lista lui Victor Pițurcă: „Craiova e interesată”

Victor Pițurcă (63 de ani), managerul celor de la CS Universitatea Craiova, nu ar spune nu transferului lui Ianis Hagi...86

7 dec 00:00SportTomas Ryde: „Credeți că Messi sau Ronaldo se stresează? Meciul a fost de povestit nepoților, am trimis Ungaria în iad”

Tomas Ryde dezvăluie ce a schimbat tactic la pauză, cum le-a răpus pe maghiare, în România - Ungaria 28-27, ce...98

7 dec 00:00SportVictorie şi calificare incredibilă a României în grupele principale ale Campionatului Mondial

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat incredibil în grupele principale ale Campionatul Mondial din...88

7 dec 00:00SportContra cere iertare pentru ratarea calificării la EURO 2020, într-o scrisoare adresată suporterilor

Fostul selecţioner al echipei de fotbal a României, Cosmin Contra, şi-a cerut iertare suporterilor naţionalei pentru...77

Local
7 dec 00:00LocalMuzeul de Artă Constanța va avea în curând LIFT

Muzeul de Artă din Constanța va intra în perioada următoare în rebilitare și modernizare. În acest sens, acesta a...84

7 dec 00:00LocalCampanie de conștientizare la nivel mondial privind riscurile pentru copii a bateriilor de tip pastilă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor trage un semnal de alarmă asupra obiectelor din casă care...84

7 dec 00:38LocalEXPLOZIE într-o locuință din LUMINA: o persoană RĂNITĂ!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, 6 decembrie, în Lumina, la o casă...463

7 dec 01:33LocalRazie a polițiștilor locali în centrul Constanței

În cursul zilei de 05 decembrie, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din...247

7 dec 01:43LocalO femeie a intrat cu mașina în copac, în drum spre Tulcea!

Potrivit oamenilor legii, în după-amiaza zilei de 6 decembrie, o femeie de 50 de ani, din județul Iași, în timp ce...260

7 dec 01:45LocalCondamnat pentru FURTURI pe bandă rulantă!

Polițiștii din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă, la data de 5 decembrie, au identificat un bărbat, de 32 de ani,...254

7 dec 00:41LocalINDIVID PERICULOS prins cu MASCAȚII, la Techirghiol!

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Constanța, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului...964

7 dec 00:36LocalMilitar angajat în județul Constanța, CONDAMNAT cu EXECUTARE pentru că a condus BEAT!

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Mangalia, la data de 5 decembrie, au...1513

7 dec 01:44LocalConstănțenii care aruncă deșeuri pe domeniul public, sancționați de polițiștii locali!

Polițiștii locali au intensificat activitățile de identificare a persoanelor care aruncă deșeurile pe domeniul...308

7 dec 00:35LocalAccident rutier în Constanța: Un șofer BEAT s-a RĂSTURNAT cu mașina!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, 6 decembrie, pe DN22, între Lumina și...2071

Politică
7 dec 01:32PoliticăOrban: Guvernul îşi va angaja răspunderea pe un pachet legislativ; cuprinde modificările la legile Justiţiei şi abrogarea OUG 51/2019

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului pe un prim...181

7 dec 01:42PoliticăConsilierii județeni, convocați în ultima ședință din acest an

Consiliul Județean Constanța a fost convocat în ultima ședință din acest an, ce va avea loc pe 13 decembrie 2019,...209

7 dec 01:45PoliticăStelian Ion: „Pe nava Queen Hind au fost mult mai multe oi, aproximativ 18.000!” VIDEO

Filiala USR Constanța a susținut vineri, 6 decembrie a.c., începând cu ora 12:00, o conferință de presă la sediul...587

6 dec 03:15PoliticăIohannis: Climatul politic s-a îmbunătăţit, abordările noastre au revenit pe făgaşul european. Am multe de spus ambasadorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, înaintea întâlnirii cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la...390

6 dec 03:06PoliticăProiect în vederea alocării de fonduri pentru reabilitarea Moscheei Carol I din Piața Ovidiu

Uniunea Democrată Turcă din România, prin Harun Osman, alături de consilierul Secil Cantaragiu au realizat un...616

6 dec 03:13PoliticăNumele lui Mihai Fifor și Ion Mocioalcă apar în dosarul permiselor de port-armă eliberate ilegal

Numele fostului ministru de Interne interimar, senatorul PSD Mihai Fifor, şi cel al secretarului general al Pro...463

6 dec 03:17PoliticăCioloş: Preşedintele Iohannis ar trebui să iniţieze un nou pact naţional pentru Educaţie

Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să iniţieze un nou pact naţional pentru Educaţie, care să prevadă, pe...380

6 dec 03:07PoliticăTraian Berbeceanu va fi numit șef de cabinet al ministrului de Interne

Traian Berbeceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, va fi numit șef de cabinet...1261

6 dec 03:07PoliticăPrimarul comunei Valu lui Traian Florin Mitroi convoacă şedinţă de consiliu

Primarul comunei Valu lui Traian Florin Mitroi, convoacă şedinţă de îndată a Consiliului Local al comunei Valu lui...459

6 dec 03:13PoliticăANI riscă să rămână fără conducere! Ludovic Orban: „Am investigat mai multe posibilități!“

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că există riscul ca ANI să rămână fără conducere după încetarea...498

Monden
7 dec 00:00Monden„Bravo, ai stil!“ revine la Kanal D. Concurentele sunt persoane cunoscute

„Bravo, ai stil!”, show-ul fenomen care a inspirat o ţară întreagă redefinind noţiunea de eleganţă, atitudine...76

7 dec 00:00MondenLavinia Pârva, despre operațiile estetice: „Am făcut o remodelare de buze“

Iritată de informațiile care circulă despre ea în spațiul public, Lavinia Pârva a reacționat pe pagina personală...82

7 dec 00:00MondenCornel Galeș, plâns de fiica vitregă, renegat de fiica naturală. Ce mesaj trist a scris fata Vivianei

Cornel Galeș, care s-a stins din viață pe 1 decembrie 2019, în Spania, în urma unui teribil accident de mașină, a...76

7 dec 00:00MondenIlie Năstase nu-și poate lua mâinile de pe soția sexy. Poze incendiare din Turcia

Parcă e o păpușă Barbie! Are doar o operație estetică, la nivelul bustului, pe care a făcut-o la recomandarea...85

7 dec 00:00MondenCe tânăr chipeș și elegant a devenit fiul Mihaelei Rădulescu! Are 15 ani și se mândrește cu bunica pe Instagram

Familia pe primul loc! Asta scrie Ayan Schwartzenberg în dreptul unei postări pe contul de Instagram, care a adunat...82

7 dec 00:00MondenR. Kelly, acuzat că a mituit un funcţionar pentru a crea un act de identitate fals pentru o femeie

Procurorii federali americani l-au acuzat joi pe cântăreţul R. Kelly că a mituit un funcţionar în 1994 pentru a...80

7 dec 00:00MondenO expoziţie dedicată trupei suedeze ABBA se deschide la Londra

O expoziţie dedicată formaţiei ABBA se deschide vineri la Londra, printre obiectele expuse aflându-se şi o replică...77

7 dec 17:31MondenDavid Guetta şi Rita Ora, printre artiştii care au participat la un concert în memoria DJ-ului Avicii, la Stockholm

DJ-ul francez David Guetta şi cântăreaţa britanică Rita Ora s-au numărat printre artiştii care au susţinut joi...80

7 dec 00:00MondenStoyanka Mutafova, una dintre cele mai longevive actriţe de teatru din lume, a murit la 97 de ani

Stoyanka Mutafova, una dintre cele mai longevive actriţe de teatru din lume, care a continuat să joace cu regularitate...81

7 dec 00:00MondenSindicatul scenariştilor americani a anunţat producţiile TV nominalizate la premiile sale din 2020

Serialul animat "The Simpsons" a primit cele mai multe nominalizări - trei - la premiile decernate de Sindicatul...77

Mapamond
7 dec 00:00MapamondNuclear: Putin doreşte să reînnoiască rapid tratatul New START cu SUA

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că doreşte să reînnoiască până la sfârşitul anului cu SUA...81

7 dec 00:00MapamondBeijingul ia măsuri împotriva diplomaţilor americani

China a anunţat vineri măsuri de "retorsiune" împotriva diplomaţilor americani prezenţi pe teritoriul ei, între...79

7 dec 00:00MapamondRusia pregăteşte amenzi pentru mass-media şi reţelele de socializare care încalcă legislaţia electorală

Rusia pregăteşte amendamente la codul penal administrativ prin care va fi sancţionată cu amenzi substanţiale...74

7 dec 00:00MapamondÎnainte de prima sa întrevedere cu Putin, preşedintele ucrainean Zelenski s-a deplasat pe frontul din estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean s-a deplasat vineri pe frontul din estul Ucrainei, cu trei zile înainte de prima sa...79

7 dec 00:00MapamondFranţa: Mobilizare masivă împotriva proiectului de reformă a pensiillor

Peste o jumătate de milion de oameni au manifestat joi în întreaga Franţă, în contextul grevei declanşate în...81

7 dec 00:00MapamondSlovacia: Cel puţin cinci morţi într-o explozie de gaz într-un bloc de 12 etaje

O explozie de gaz s-a produs vineri într-un bloc de apartamente în oraşul Presov din estul Slovaciei, provocând...70

7 dec 00:00MapamondTrafic internaţional de droguri: 11 olandezi arestaţi într-o operaţiune vizând o organizaţie criminală activă în toată Europa

Poliţiile din mai multe state europene au arestat 11 cetăţeni olandezi şi au confiscat importante cantităţi de...71

7 dec 00:00MapamondUNHCR: Donatorii promit 1,2 miliarde de dolari ca asistenţă pentru refugiaţi

Statele membre ale ONU s-au angajat, în cadrul unei conferinţe anuale desfăşurate joi la Geneva, să doneze 1,2...76

7 dec 00:00MapamondKenya: O clădire de şase etaje s-a prăbuşit într-o suburbie a capitalei Nairobi

Mai mulţi oameni au fost răniţi şi sunt temeri că unii au fost prinşi sub dărâmături după ce o clădire...74

7 dec 00:00MapamondIndia: Patru suspecţi de viol colectiv, împuşcaţi mortal de poliţie

Poliţia indiană a declarat vineri că a împuşcat mortal patru bărbaţi acuzaţi de viol colectiv şi de uciderea...76

Sănătate
7 dec 00:00SănătateȚigări normale sau electroice? Iată care sunt riscurile la care vă expuneți!

Orice cantitate de fum este nocivă pentru sănătate, aceasta este premisa de la care se poate porni acest subiect...129

4 dec 00:34SănătateDSP Constanța, informare cu privire la Hepatita A

Hepatită virală A este o boală infecțioasă, cu transmitere pe cale digestivă (fecal-orală), încadrată în...1357

4 dec 00:56SănătateA dat Ministerul Sănătății în judecată: este captiv în propria casă, din cauza unei boli cumplite

Un constănțean își cere dreptul la viață! Rozaceea a pus stăpânire pe viața lui și cere ajutor! Este o boală...1420

3 dec 02:06SănătateSe caută mame voluntare pentru copiii singuri din spitale

În România, 2 copii sunt părăsiți în spitale în fiecare zi, potrivit statisticilor oficiale. Nu numai ei sunt...814

2 dec 22:04SănătateAcțiune de donare de sânge în Negru Vodă!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orasului Negru Vodă organizează sâmbătă 07...498

2 dec 21:44SănătateRelatarea unei mămici care a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa: 'Vă recomand să mergeţi cu încredere...'

De-a lungul timpului, la adresa Spitalului Judeţean Constanţa au existat numeroase critici din partea pacienţilor:...3929

30 noi 03:17SănătateSecție de Radioterapie, la Constanța. Când devine funcțională!

La începutul anului, autoritățile locale promiteau că Secția de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța va...1775

29 noi 01:20SănătateSpitalul Județean, în doliu. Doctorul Constantin Tica a MURIT

Doliu la Spitalul Județean Constanța. Șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, Constantin Tica, a...47033

29 noi 00:00SănătateMenta este un tonic pentru digestie

Ceaiul de mentă este un tonic răcoritor, mai ales vara, dar poate fi şi de un real ajutor într-o digestie cu...822

29 noi 01:04SănătateFOCAR de HEPATITĂ la Cumpăna!

Focar de hepatită la Cumpăna! Mai multe cazuri au fost depistate în respectiva localitate, în aceste zile, însă...4816