REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.8° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

SALARII BABANE pentru MANAGERII spitalelor constănțene

SALARII BABANE pentru MANAGERII spitalelor constănțene

Replica API 2 februarie 2021 | 23:14 8344

Managerii spitalelor din municipiul Constanța se bucură de salarii îndestulătoare. Conform graficelor cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (cunoscută mai degrabă drept Legea salarizării unitare), salariile acestora sunt chiar „frumușele”.

Ca orice alt loc de muncă, poziția de manager de spital vine la pachet cu multe drepturi, dar, mai ales, o sumedenie de obligații. Drepturile și obligațiile acestora sunt indicate în contractul de management pe care îl semnează cu șeful autorității publice locale căreia i se subordonează. Obligațiile asumate prin contractul semnat acoperă mai multe domenii, și anume, cel al strategiei serviciilor medicale, al managementului performanţei, al managementului economico-financiar, al managementului resurselor umane, al managementului administrativ, precum şi atribuţii privind supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale.

Ce salarii au managerii spitalelor?

Astfel, în ceea ce urmează, vă prezentăm care sunt veniturile managerilor pentru munca prestată. Vă vom face cunoscute salariile managerilor spitalelor din Constanța, cu mențiunea că la acestea se adaugă diferite indemnizaţii de încadrare, sporuri și alte drepturi în bani.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, managerul spitalului, Ioan Tiberiu Tofolean, are un salariu de 17.956 la care se adaugă un spor de 950 de lei în fiecare lună, pentru că are titlul științific de doctor (Legea nr.153/2017 prevede că pentru acest titlu se acordă un cuantum de 50% din nivelul salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată).

Botezatu Iuliana, cel mai bogat manager

Cel mai mare venit îl încasează Botezatu Iuliana, managerul Spitalului Clinic Căi Ferate Constanța, mai exact, 18.750 de lei pe lună, la care se adaugă sporuri sau prime.

Cu salariu substanţial se laudă și Borgazi Erdin, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. Acesta încasează 18.028 lei.

La fel ca și în cazul managerului de la Spitalul Județean, Halichidis Stela, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, are un salariu de 17.570 lei.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Prostilor...
1
1
Cind s au marit salariile cu vreo300%,cu vreo 2 ani in urma au aparut prin presa listele cu salarii la citeva spitale judetene.Erau salarii si de 50000 la unele specialitati.,si asistente care treceau de 10000binisor ,si in mod firesc si directorul trebuie sa se inscrie pe aici..In raport cu cei din jurul sau situatia este ok, dar dezastrul apare in momentul cind omparam cu cei care duc acasa din pensi 700de lei,chiar 15 lei,sau salariu de 1200lei Pe lumea cealalta sigur o sa fie echitate
4
3
Mai asta de sub mine, problema e ca voi astai martalogi, sunteti invatati cu plicul. Nu cred ca v-a cerut vreun doctor direct spaga. Voi va predati cu plicul in mana si daca va refuza credeti ca o mierliti si de aia nu va ia spaga. Este? Cunosc un dr. pe care il amuza chestia asta. Si pana la urma de ce sa nu va ia spaga, ca si asa sunteti invatati sa impingeti spagi. Ati frecat menta cand trebuia sa invatati. Cand mergeti sa va puneti silicoane si botoxuri, nu va plangeti. Asadar, nu mai dati spaga si gata.
10
9
Medicii si asistentii, au salarii ca afara, dar din pacate muncesc ca in Romania.... Cel mai elocvent exemplu, este pacientul ars, care a ajuns in Belgia, nespalat, neingrijit, dar cu 4 bacterii si o ciuperca, luate din spitalele romanesti, datorita nepasarii si incompetentei ,,eroilor in halate albe''....
20
3
Cum pot doctorii sa mai primeasca spaga la asa salarii!!!! Nu le e frica de Dumnezeu!!!! Batrsni cu 1000 lei pensie fac CAR sa ia 2500 lei pt o spaga la ooperatie si jegosul de doctor o primeste! Nu i e rusine??? Bai Catule, Orbane, voiculescule, Steliane ce plm paziti?????? Treziti va!!! Tinerii frumosi unde sunt? Diaspora unde e? Dormiti???? Va mor parintii arsi in spitale iar ei iau 20000 pe luna si se pisa pe noi!!!!!
18
4
Foarte bine ca au salarii mari,dar sa-si faca datoria ,sa nu mai ceara spagi,sa stea la program.Dar ei presteaza si la spital de stat,au si cabinete particulare si mai predau si la facultati.Oare cate ore are ziua de lucru la ei?
19
3
Veniti la Medgidia sa vedeti manager, pus de Vrabie e belea cu el e din acelasi sat cu primaru rupe dintii la angajate
9
4
Ar fi onorabil si onorant sa nu mai ia spagi nici medicii nici asistentele nici infirmierele nimeni Cred ca au destul .Iar la Matei Bals sunt sigur ca se dormea la ora 5 .Oare nu pot face prin rotatie de garda pe culuare ?? Mergeti prin spitale si scuturatii ca ei in garzi isi fac somnul de frumusete in afara de urgente Vinovati suntem toti ca nu i scuturam ,nu i trezim ,nu le sprgem gastile cand stau la cafea si isi ghicesc viitorul Iar pacientii care fumeaza externnati si amendat ustrurator
19
4
Acum doctori si profesorii sunt la parazi restul dai in pla noastra nu?
7
2
bou esti tu.plecau la privat?app cine le a platit mascoala?app.cine a adus sistemul medical in halul in care e?managerii doctori spagari in cardasie cu politicienii.isi iau salarii grase si nu fac nimic.ii doare la basca.app.de aia de la mangalia care a ajuns din secretara managerita cand scrieti?
11
3
Si daca plecau din tara ce ma facocerule? Asta ne si dorim sa plece dracului toti incompetentii cat mai departe ,ca pestele de la cap se impute.Ce ,ti se pare cumva ca Spitalul judetean este vreo mare treaba???Sau poate faci parte din sefimea care o suge la partide?
5
9
Pt prostii invidiosi. Boulor, daca nu le dadeau salarii mari fie plecau din tara fie se duceau la privat. Numai cretinii gen Catzu cred ca sanatatea nu este o prioritate si uite asa din 6 in 6 luni mai mor arsi care 9 sau 10 romani.
11
10
nu ai nimic. carcotasii numai cand ajung pe mana doctorilor constata cat de importanta este munca lor. sa fie platiti, sa ramana in tara si sa ne vindece pe noi, cei care am platit taxe cand au fost scolarizati.
7
3
Macar sunt doctori, cu facultate la stat, nu de alde .. privati sau pe la Chisinau. De ce nu va doare burta de cati bani si beneficii primesc alesii neamului? Sau de aia care sunt angajati la stat, incaseaza mai mult ca doctorii si nici mqcar nu trec pe la munca. Alea sunt salarii brute. Doctorii macar au scoala nu scoala vietii ca multi dintre comentatori. Nu ajungeti voi pe mana lor.
12
2
urgent trebuie o noua lege a salarizarii, CORECTA, la fel si pt pensii! cei din magistratura si sanatate primesc jumatate din bugetul tarii ,in conditii in care 70-80% din ei sunt incompetenti, nesimtiti, tupeisti, nu ofera nimic in schimbul salariilor imense. si, trebuie urgent verificate si taiate sporurile hilare pe care le au inventat, gen spor de antena, de periculozitate, etc
14
7
Nu-i usor sa fii manager de spital,,,dupa ce esti chinuit cu un salariu anormal, mai trebuie sa faci fata si la 10-15 tarfe zilnic ,angajate in spital ca doctorite sau asistente medicale care te urmaresc ude in disperare !
12
7
cu si fara examen li s a oferit pe tava locul banos, au ajutoare care se descurca fiecare , ei doar stau si fac observatii ... decente la o cafea, doua, trei si o fripturica la ...birou si daca pica si ceva fraged e bine!
9
4
Dece nu se separa si la noi ca in tarile pe care le admiram medici in serviciul medical de stat,medici in serviciul medical privat si medici cu cabinet medical?
7
2
Sunt salarii brute. Tache, mai lasa ne cu cei cu patru clase post liceale.
11
3
ca din salariile aste jumate raman ca taxe si impozite la stat, ia vedeti guristii care va manipuleaza in presa, la radio si la TV cat procent platesc taxe la stat!!
11
1
Lasa ca senatorul felix pe care noi l-am trimis in Parlament sa stea degeaba, are salariul peste 20.000 lei pe luna, plus sporuri si altele, dar nu se mai supara nimeni...
20
2
marsh in pula mea de erou. Toti cei care au un loc de munca serios precum ingineri, juristi, avocati invata pt a face fata postului. Invata si in facultate, si in ucenicie, si pe parcursul carierei. si ce e mai deranjat ca la salariile astea mai incasati si de la privat si de la facultate bani. aveti 3 posturi multi dintre voi. la voi o zi are 72 ore. e ok doctore sa mergi al spital si sa bei cafeaua si sa fugi rpd la cabinet?salariu mare incasat degeaba.
16
6
Ati invatat voi cat au invatatei? Sa nu uitam ca un doctor, invata toata viata. Cand o sa va doara burta, sa mergeti la un parlamentar sa va trateze. Ipocritilor.
28
10
inteligenta se citeste pe chipul lor
12
18
Ca simplu doctor se ia in jur de 10000 lei. E normal sa ia atat managerii . Sunteti hateri
28
5
Nesimtite unde sunt
20
15

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468