REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.6° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.6° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Şapte cadre medicale de la Spitalul Militar din București au fost diagnosticate cu noul coronavirus

Şapte cadre medicale de la Spitalul Militar din București au fost diagnosticate cu noul coronavirus

Replica API 31 martie 2020 | 00:00 1188

Şapte cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2, informează unitatea medicală, într-un comunicat.

"În concordanţă cu prevederile Regulamentului General privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal (GDPR), putem confirma că, la acest moment, la nivelul unităţii noastre au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale, testarea acestora a respectat metodologia naţională, fiind personal medical simptomatic. S-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-au identificat contacţii apropiaţi, aceştia fiind, la rândul lor, testaţi şi autoizolaţi, fără evidenţe, la acest moment, de transmitere secundară a infecţiei în rândul personalului medical", precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, spaţiile unde au fost diagnosticate aceste persoane au urmat procedurile stricte de dezinfecţie şi igienizare, conform standardelor internaţionale în acest domeniu.

"În acest context, dorim să accentuăm faptul că nu există niciun risc de răspândire a infecţiei virale în rândul personalului medical şi între pacienţi şi personalul medical, cazurile identificate fiind unele izolate, la care nu s-a identificat link-ul epidemiologic, mai ales în contextul transmiterii comunitare a virusului, aşa cum este la acest moment", se subliniază în comunicat, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212