REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Şaptesprezece arestări în cadrul unei ample operaţiuni internaţionale împotriva unei reţele de trafic de droguri

Şaptesprezece arestări în cadrul unei ample operaţiuni internaţionale împotriva unei reţele de trafic de droguri

Replica API 17 septembrie 2020 | 00:00 933

Forţele de ordine din mai multe ţări europene au arestat miercuri 17 persoane în cadrul unei ample operaţiuni împotriva unei reţele de trafic de droguri, a anunţat poliţia olandeză, informează AFP, citată de Agerpres.

Aceste arestări au fost efectuate datorită informaţiilor interceptate în sistemul de telefonie criptată EncroChat, utilizat de criminalitatea organizată, a precizat poliţia olandeză într-un comunicat.

Acţiunea, întreprinsă în colaborare cu forţele de ordine din Belgia şi Spania, a dus la arestarea a 17 persoane cu vârste între 25 şi 68 de ani.

Raiduri au fost efectuate simultan în "zeci de locuri" în Olanda, Belgia, Spania, Ungaria şi Slovacia, a informat poliţia olandeză, precizând că au fost confiscate stupefiante, arme de foc, maşini şi bani cash.

Majoritatea celor arestaţi sunt suspectaţi de implicare în trafic de droguri şi activităţi de spălare a banilor. Unii sunt acuzaţi de asemenea de posesie ilegală de arme, potrivit poliţiei.

Ţările de Jos le-au cerut autorităţilor belgiene şi spaniole extrădarea suspecţilor arestaţi pe teritoriul acestor ţări.

Poliţiile franceză şi olandeză au anunţat la începutul lui iulie destructurarea EncroChat, reţea mondială de comunicaţii criptate, ceea ce a permis descifrarea a milioane de mesaje schimbate între infractori peste tot în lume.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108