REPLICA ONLINE CONSTANTA

-0.1° Constanța Dum., 8 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7637
-0.1° Constanța Duminică, 8 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7637
 

Scandal în prima zi de pelerinaj la racla Sfintei Parascheva, la Iași

Scandal în prima zi de pelerinaj la racla Sfintei Parascheva, la Iași

A.F. 8 octombrie 2022 | 13:00 874

Scandal în prima zi de pelerinaj, la Iași. Zeci de credincioși care așteptau să ajungă la racla Sfintei Parascheva s-au luat la ceartă între ei, dar și cu reprezentanții Catedralei Mitropolitane. Oameni sunt nemulțumiți de organizare.

Scandal în prima zi de pelerinaj la racla Sfintei Parascheva, la Iași

După primele ore de pelerinaj au apărut și primele tensiuni. Mulți dintre pelerini au fost surprinși că, odată ajunși în curte, după 4-5 ore de stat la rând, trebuie să parcurgă și un alt traseu labirintic din curtea Catedralei Mitropolitane.

Au fost discuții aprige cu jandarmii, pelerinii au reclamat printre altele și că cei veniți în grupuri organizate au intrat înainte.

În această dimineață, peste 100 de autocare au adus peste 6 mii de pelerini.

Aproximativ 300.000 de credincioşi din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi să ajungă, în perioada 8-16 octombrie, în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, care sâmbătă dimineaţă au fost aşezate într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană.

În această perioadă, forţele Ministerului Afacerilor Interne, coordonate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor asigura condiţiile de siguranţă pentru ca peste 300.000 de pelerini să se bucure de slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

"Având în vedere interesul manifestat de credincioşi pentru această mare sărbătoare creştină şi experienţa anilor trecuţi, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore", a declarat plutonier adjutant Ioan Sorin Merluşcă, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, scrie Agerpres, citată de digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.