REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Schimbarea lui Toba a fost facuta pe motive disciplinare

Schimbarea lui Toba a fost facuta pe motive disciplinare

Replica API 1 septembrie 2010 | 00:00 133

Precizari ale Ministerului de Interne

Precizari ale Ministerului de Interne

Fostul şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, comisarul şef Adi Tobă, a fost eliberat din funcţie pe motive disciplinare, a precizat Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru cotidianul "Replica". Tobă rămâne însă poliţist şi va activa, în continuare, tot în cadrul IJPF Constanţa. "Începând cu data de 20.07.2010, postul de şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa s-a vacantat prin eliberarea din funcţie a comisarului-şef de poliţie Tobă Adi-Octavian, ca urmare a sancţionării disciplinare, potrivit prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, iar în prezent ofiţerul are calitatea de funcţionar public cu statut special", se arată în documentul MAI. Reamintim că noul şef al IJPF Constanţa este fostul adjunct al lui Tobă, comisarul şef Ionel Truşan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108