Se vor ANULA amenzile date în scenariul ROȘU, cum au fost anulate cele din Starea de Urgență?
Odată cu intrarea municipiului Constanța în scenariul roșu, și cu introducerea obligativității purtării măștii de protecție și în spațiile deschise, amenzile pentru cei care nu au respectat această regulă au început să curgă. Probabil că cei mai mulți din cei amendați s-au gândit că, la fel ca în perioada Stării de Urgență, vor contesta contravenția, iar sancțiunea va fi anulată. Ei bine,... iată că de data aceasta nu va fi atât de ușor pentru că amenzile date sunt pe baza legii 55/2020 și nu pe baza unei ordonanțe militare. Lucrul aceasta înseamnă că amenzile nu mai sunt neconstituționale și cei amendați ar putea rămâne și fără mască... și cu banii luați.
Amenzile sunt constituționale
”De data aceasta amenzile date sunt în baza unei legi, și asta înseamnă că nu mai pot fi declarate neconstituționale. Pe cei care se bazează pe faptul că vor contesta în instanță aceste amenzi îi sfătuiesc să respecte legea pentru că de data aceasta vor rămâne cu paguba în buzunar. Asta nu înseamnă că nu se pot duce în instanță, ci doar că va fi mult mai greu să câștige anularea amenzii în instanță.” a declarat un avocat, pentru cotidianul Replica de Constanța.
761 de amenzi pentru lipsa măștii în doar 2 zile
Potrivit reprezentanților IPJ dar și ai prefecturii, de la intrarea municipiului Constanța în scenariul roșu, au fost amendate 761 de persoane pentru că nu au purtat mască, iar cuantumul amenzilor a fost în sumă de 100.750 de lei.
”Precizăm faptul că nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și se sancţionează cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Scopul nostru nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19. Polițiștii constănțeni sunt permanent la datorie și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic, în județul Constanța. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.” au transmis reprezentanții IPJ.
Virgil STOIAN

Dupa imbuibatii de la CCR toate legile sunt neconstitutionale. Rusine...
Cei cu bani vor contesta cu ajutorul avocatilor si vor scapa ,iar cei saraci vor plati si vor saraci mai mult .In fond, asta a fost scopul revolutiei: sa dam certificate si sa creeam o clsa sociala bogata.
Laurențiu Cismaru a fost condamnat la 7 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz...1890
Două familii din Henri Coandă au ajuns în instanță, pe motiv că nu... se mai suportă, între ele fiind frecvente...1069
În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...684
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5729


ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 3.68 m/s
Presiune: 1007 milibari

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...101
David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...98
Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...201
Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...403


În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...684
Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5234
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5729
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...574
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...258
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...271
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...222
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...290
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4162
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...226
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...236
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...222
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...706
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...745
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...501
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...495
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...702
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...241
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...263
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...486
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...530
Da, vor fi anulate dupa ce instanta se va cacai cu vreo 5 amanari de pronuntare..ca deh, e greu sa judeci o plangere contraventionala.