rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 08.03.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 51.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 24.400 mijloace de transport (dintre care 14.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 25.800 persoane cu 10.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 25.200 persoane cu 13.500 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 22.400 de persoane şi 12.700 de mijloace de transport (7.600 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 11.600 de persoane cu 8.000 mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

46 fapte ilegale (32 infracţiuni şi 14 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 886.300 lei;

valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 7.100 lei;

nu s-a permis intrarea în ţară pentru un număr de 30 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din țară pentru un număr de 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

D.B.

marţi, 9 martie 2021559
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Ultima oră
19 apr 19:31Ultima orăBĂRBAT găsit SPÂNZURAT în locuință, pe şoseaua Mangaliei

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni, 19 aprilie a.c., în Constanţa, pe şoseaua...51

19 apr 00:00Ultima orăCampanie de vaccinare anti-COVID: 75.267 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore89
19 apr 00:00Ultima orăRomâncă cu gâtul tăiat în Italia: Anchetatorii nu exclud o reglare de conturi în lumea escortelor475
19 apr 00:00Ultima orăGheorghiță: Cei care se vor vaccina la centrele drive-thru nu vor avea nevoie de programare și vor primi serul Pfizer

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu...233

19 apr 18:20Ultima orăSilviu COȘA: Intenția de vaccinare din sectorul HoReCa este una crescută172
19 apr 00:00Ultima orăO tânără de 16 ani a avut reacţie adversă în urma vaccinului Pfizer511
19 apr 00:00Ultima orăCNIPMMR: Angajatorii pot organiza campanie de vaccinare la propriul sediu

Angajatorii pot organiza campania de vaccinare la propriul sediu, în parteneriat cu centrele de vaccinare oficiale ale...162

19 apr 18:08Ultima orăAccident rutier: Persoană căzută de pe motocicletă, în Dulcești255
19 apr 00:00Ultima orăRAEDPP Constanța: Piețe complet igienizate, înaintea Sărbătorilor Pascale157
19 apr 00:00Ultima orăJosep Borrell: Mobilizarea militară rusă la frontiera cu Ucraina, cea mai masivă de până acum

Peste 150.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea anexată, a anunţat luni şeful...142

19 apr 00:00Ultima orăIncendiu în zona Muzeului de Istorie din Constanța252
19 apr 00:00Ultima orăUn autoturism a LUAT FOC, la intrare în localitatea Vlahi201
Vremea
12.9°9.9° - 12.9° luni, 19 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 54%
Vânt: 3.96 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 apr 22:38SportSimona Halep direct în turul doi la Stuttgart. O veste bună și una rea pentru româncă

Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, va juca direct în turul doi la turneul de la Stuttgart, iar vestea proastă...917

19 apr 00:00SportCupa României la spadă a fost câștigată de Bianca Benea (CSM Oradea)

Bianca Benea (CSM Oradea) a câştigat Cupa României la spadă, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din...300

19 apr 00:00SportAtac ironic al echipei lui Ianis dupa victoria cu Celtic din Cupa: "Cea mai buna echipa din tara!" Ce au postat

Dupa victoria categorica din campionat, Rangers a eliminat-o pe rivala Celtic si din Cupa Scotiei. Echipa lui Gerrard...643

19 apr 22:29SportAlertă pentru starurile lui Clinceni! Poenaru, furios la finalul meciului cu CFR Cluj: "Nu accept! Daca nu joacă, iau măsuri și văd ei!"

Ilie Poenaru a declarat ca echipa sa tinteste la locul 4. Acest lucrul s-a vazut si in declaratia sa dupa esecul cu CFR...519

Local
19 apr 23:51LocalPregătiri de război în Marea Neagră: Artileriștii au declanșat o ploaie de foc asupra unor ținte navale

Un amplu exercițiu militar s-a desfășurat la Marea Neagră. Artileriștii de pe uscat au tras asupra unor ținte din...1018

19 apr 23:54LocalCoronavirus: TREI NOI DECESE la CONSTANȚA

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 41.255 de persoane...1009

19 apr 23:54LocalCovid-19 la Constanța: 444 TESTE efectuate în ultimele 24 de ore

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 41.255 de persoane...678

19 apr 23:55LocalÎnghesuială mare la hainele second-hand, în plină pandemie COVID

Zeci de persoane au ignorat complet regulile de distanţare şi s-au înghesuit în faţa unui magazin second hand de...1905

19 apr 23:56LocalCOVID-19: 67 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanța, 2265 la nivelul țării

Pe teritoriul României, până duminică, 18 aprilie, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul...1085

19 apr 23:56LocalPiața Grivița, închisă pentru igienizare

656

Politică
19 apr 21:52PoliticăDirector DSP, mesaj pentru Vlad Voiculescu: Îi doresc odihnă plăcută!

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, liberalul Flavius Cionca, i-a transmis, ironic, fostului ministru...991

19 apr 21:31PoliticăUtilizarea plasmei convalescente contra COVID-19 a redus cu 40% numărul internărilor în spital, în SUA

În timp ce la noi în țară locurile de la ATI sunt complet ocupate și sunt tot mai mulți pacienți internați în...437

19 apr 19:19PoliticăFlorin Cîțu a solicitat explicații de la STS, după acuzațiile lui Vlad Voiculescu

734

19 apr 19:23PoliticăVlad Voiculescu: Am primit mai multe amenințări cu moartea

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat într-un interviu acordat actorului Marius Manole în...686

19 apr 19:20PoliticăVlad Voiculescu, acuzații FĂRĂ PRECEDENT: Nicușor Dan și PNL nu și-au ținut cuvântul

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a vorbit, duminică, despre candidatura la funcţia de viceprimar al...712

19 apr 19:21PoliticăPreședintele Senatului: Nu mai avem încredere în premierul Florin Cîțu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că în USR PLUS nu există disensiuni, iar Ministerul Sănătăţii...861

19 apr 19:16PoliticăALDE își alege noua conducere a partidului: Călin Popescu Tăriceanu nu mai candidează

ALDE, partidul condus până anul trecut de Călin Popescu Tăriceanu, își alege sâmbătă, 17 aprilie a.c., noua...777

19 apr 19:16PoliticăMinistrul Educației: După ce se va încheia pandemia vom continua cu predarea online unde e potrivit

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că școala online nu a fost eficientă pentru că profesorii nu au...698

19 apr 19:14PoliticăCristian Tudor Popescu: Mă înfioară cei de la USR-PLUS. Mestecă talaș de partid fără să clipească

902

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2880

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2949

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3947

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3958

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7392

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8287

Monden
19 apr 19:22MondenRegina Elisabeta a II-a, scrisoare de adio lăsată pe sicriul soțului ei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a lăsat o scrisoare emoționantă pe sicriul soțului ei, Prințului Philip....850

19 apr 19:20MondenAmanta lui Ciprian Marica, transformare totală

Transformarea incredibilă a amantei lui Ciprian Marica! Cum arată acum celebra roșcată cu care a fost prins...4181

19 apr 19:17MondenŢiriac: „Dacă ai puţină minte în cap, nu ai cum să nu te vaccinezi anti-COVID. Eu am vrut să-l fac pe cel rusesc“

1239

19 apr 19:17MondenImagini de la funeraliile Prinţului Philip. VIDEO

Au apărut primele imagini de la înmormântarea Prinţului Philip. La ceremonie vor participa membrii familiei regale,...766

19 apr 19:18MondenLovitură pentru Mirela Vaida! A fost clasată acuzaţia de tentativă de omor din dosar. „Mă simt în pericol“

O nouă lovitură pentru Mirela Vaida, în dosarul deschis după ce a fost atacată cu bolovani chiar în timpul...821

19 apr 19:19MondenGina Pistol și Smiley, ceartă aprinsă după publicarea unei poze în care prezentatoarea apare topless

2623

Mapamond
19 apr 00:00MapamondRusia îl expulzează pe consulul Ucrainei de la Sankt Petersburg, pentru obţinerea unor informaţii clasificate

Rusia a decis sâmbătă expulzarea unui diplomat ucrainean aflat la post la Sankt Petersburg, a anunţat Ministerul de...307

19 apr 00:00MapamondMigranţi: Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, trimis în judecată

Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, a fost trimis în...298

19 apr 00:00MapamondMinistrul apărării german: Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei

267

19 apr 21:32MapamondRusia trimite nave de război pentru manevre în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor din estul Ucrainei

Pe fondul tensiunilor reînnoite din estul Ucrainei, Rusia a trimis 15 nave de război în Marea Neagră pentru manevre,...560

19 apr 21:33MapamondJohnson & Johnson crede că și alte vaccinuri provoacă cheaguri de sânge

Compania americană Johnson & Johnson a cerut producătorilor rivali de vaccinuri anti-COVID-19 să i se alăture în...751

19 apr 21:34MapamondCoronavirus: EMA va anunţa marţi recomandările sale în privinţa vaccinului Johnson&Johnson

623

Sănătate
19 apr 00:00SănătateSindromul impostorului - ce este și cum știi dacă îl ai?

Sindromul impostorului afectează, potrivit cercetătorilor, mai bine de 70% din populația adultă. Află în cele ce...352

19 apr 00:00SănătateSmochine - 5 beneficii pentru organism

Smochinele și frunzele de smochin sunt pline de substanțe nutritive care oferă o varietate de beneficii potențiale...352

19 apr 00:00SănătateMituri și adevăruri despre alimentele congelate

307

19 apr 00:00SănătateScăderea temperaturii corporale ar putea ajuta creierul în caz producerii unui stop cardio-respirator

Scăderea temperaturii corporale ar putea reduce riscul de leziuni cerebrale în cazul pacienților comatoși care au...279

19 apr 00:00SănătateRezistența la antibiotice se dezvoltă mai repede decât se credea

Bacteriile patogene dezvoltă rezistență la antibiotice mult mai repede decât se aștepta comunitatea științifică....276

19 apr 00:00SănătateTeamă de întuneric, la copii și la adulți. Ce este de făcut și când apelezi la un specialist

Frică de întuneric este o fobie întâlnită atât la copii, cât și la adulți. În cazul micuților, fie că vorbim...291

19 apr 01:41SănătateStudiu: Prăjelile cresc riscul de boli cardiovasculare

Consumul de alimente prăjite este legat de un risc crescut de boli cardiace majore și accident vascular cerebral,...293

19 apr 00:00SănătateCel mai bun regim alimentar pentru cei cu anemie

Anemia are loc atunci când corpul tău nu are suficiente eritrocite (globule roșii în sânge). Afecțiunea este, în...333

19 apr 01:38SănătateHelicobacter Pylori - Cauze, simptome și tratament

370

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT