Sorin Grindeanu amenință cu procese, după știrile despre Fitch: „Pot fi trași chiar la răspundere penală“
Sorin Grindeanu amenință cu procese, după știrile despre Fitch: „Pot fi trași chiar la răspundere penală“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță că partidul va solicita Fitch Ratings să precizeze oficial dacă și-a schimbat evaluarea privind România și în ce măsură declarațiile făcute vineri de analistul principal al agenției pentru România reprezintă poziția Fitch. Liderul social-democrat a criticat presa care a prezentat avertismentul privind riscul coborârii României în categoria „junk” drept o nouă poziție a agenției și a spus că va cere juriștilor PSD să analizeze inclusiv posibilitatea unei răspunderi patrimoniale sau „poate chiar penale”. Fitch nu a retrogradat România: ultima sa decizie oficială, din 31 iulie, a menținut ratingul la BBB-, cu perspectivă negativă.
Sorin Grindeanu a reacționat vineri seară, într-o intervenție la Antena 3 CNN, la informațiile apărute în cursul zilei potrivit cărora prelungirea crizei politice ar putea împinge România spre pierderea statutului de țară recomandată investițiilor.
Președintele PSD a susținut că trebuie făcută o distincție între o decizie oficială a Fitch Ratings și declarațiile unui analist al agenției.
„Am văzut astăzi o știre care eu cred că face foarte mult rău României, și anume faptul că agenția Fitch ar fi anunțat că intrăm în junk. (...) Una este agenția Fitch, care în urmă cu o lună a spus că își păstrează ratingul, și alta este un analist care a dat un interviu”, a declarat Grindeanu.
PSD va cere un răspuns oficial de la Fitch
Grindeanu a anunțat că PSD intenționează să se adreseze direct agenției internaționale de rating pentru a afla dacă declarațiile apărute vineri reprezintă o modificare a poziției sale față de România.
„Noi, PSD, vom solicita un punct de vedere oficial al agenției, dacă și-a schimbat în ultima lună punctul de vedere asupra afirmațiilor și despre afirmațiile acestui analist și în ce măsură acest analist vorbea în numele agenției”, a declarat liderul social-democrat.
În realitate, Fitch nu a anunțat vineri o nouă acțiune de rating și nu a retrogradat România.
La 31 iulie 2026, agenția a reconfirmat ratingul suveran al României la BBB-, cu perspectivă negativă. BBB- este ultima treaptă din categoria „investment grade”, imediat înaintea calificativelor considerate speculative sau „junk”. În acea evaluare, Fitch indica deja drept unul dintre riscurile pentru rating un blocaj politic prelungit care ar împiedica implementarea măsurilor de consolidare fiscală.
Prin urmare, știrile de vineri nu au avut la bază o nouă decizie de rating, ci declarațiile făcute pentru Bloomberg de Malgorzata Krzywicka, reprezentantă a Fitch Ratings.
Cine este analista ale cărei declarații au provocat reacția lui Grindeanu
Malgorzata Krzywicka nu este un analist extern care comentează Fitch, ci Director și Lead Analyst for Romania and Poland în cadrul diviziei de ratinguri suverane a Fitch Ratings, potrivit chiar prezentării oficiale a agenției.
Krzywicka a declarat pentru Bloomberg că România este într-o cursă contracronometru pentru evitarea unei retrogradări în categoria „junk”, iar formarea unui guvern funcțional, reducerea deficitului și prezentarea unui plan fiscal credibil sunt esențiale pentru viitoarea evaluare.
„Cu cât criza persistă mai mult fără un guvern funcțional, cu atât se ridică mai multe întrebări cu privire la predictibilitatea fiscală și la capacitatea de a realiza ajustările necesare”, a declarat analista Fitch.
Ea a arătat că România mai are nevoie de o ajustare a deficitului de aproximativ 1,5 puncte procentuale din PIB pentru stabilizarea datoriei publice pe termen mediu și a atras atenția că simpla revenire a creșterii economice nu ar fi suficientă pentru rezolvarea dezechilibrelor bugetare.
Următoarea evaluare Fitch a ratingului suveran al României este programată pentru ianuarie 2027.
Avertismentul analistei este în linie cu ultima evaluare oficială Fitch
Chiar dacă declarațiile de vineri nu reprezintă o nouă decizie formală a agenției, avertismentele formulate de Krzywicka sunt apropiate de cele cuprinse în comunicarea oficială Fitch din 31 iulie.
Atunci, agenția arăta că perspectiva negativă reflectă situația finanțelor publice, creșterea datoriei și incertitudinea politică. Fitch enumera printre factorii care ar putea conduce la o retrogradare eșecul adoptării unor măsuri suplimentare de consolidare fiscală, inclusiv în situația unui blocaj politic prelungit care împiedică implementarea politicilor necesare.
Fitch estima la acel moment un deficit bugetar de 5,9% din PIB pentru 2026 și o creștere a datoriei publice de la 59,3% din PIB la finalul anului 2025 la 64,5% în 2028. Agenția considera că ar fi necesară o ajustare suplimentară echivalentă cu aproximativ 1,5% din PIB pentru stabilizarea datoriei publice - aceeași ordine de mărime indicată vineri de Krzywicka.
Grindeanu: Juriștii PSD vor analiza dacă presa poate fi trasă la răspundere
Sorin Grindeanu a mers însă mai departe și a anunțat că va cere o analiză juridică referitoare la publicațiile care au prezentat informațiile despre Fitch într-o manieră pe care el o consideră incorectă.
„Am văzut organe de presă care lansează asemenea știri și, să știți că eu o să rog echipa de juriști să facă o analiză, astfel încât, eu cred că poate fi, pentru că fac foarte mult rău aceste știri, și pot fi trase la răspundere patrimonială, poate chiar și penală”, a spus președintele PSD.
Grindeanu nu a indicat în intervenția sa ce infracțiune ar considera incidentă și nici publicațiile la care se referă.
Liderul PSD a argumentat că informațiile pe această temă pot produce efecte economice și a cerut ca disputa politică să nu fie alimentată prin ceea ce el califică drept dezinformări.
„Nu cred că ne putem permite să aducem în lupta politică dezinformări care pot costa enorm România. (...) Sunt extrem de asumat în ceea ce spun”, a adăugat Grindeanu, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.4° Constanța 
.jpg_t.jpg)











