REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Sorin Grindeanu, nemulţumit de stadiul lucrărilor la mai multe proiecte majore de infrastructură

Sorin Grindeanu, nemulţumit de stadiul lucrărilor la mai multe proiecte majore de infrastructură

Replica API 21 mai 2022 | 00:00 806

Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, s-a arătat nemulţumit, vineri, la Galaţi, de ritmul lucrărilor de construcţie la mai multe proiecte majore de infrastructură din zona Galaţi-Brăila.

Sorin Grindeanu

Este vorba de podul peste Dunăre, drumul expres Galaţi-Brăila, blocat de anumite porţiuni de pădure pentru care nu s-a primit încă aviz de expropriere şi operaţionalizarea celor aproximativ 5 kilometri de cale ferată cu dublu ecartament care face posibilă descărcarea în portul Galaţi a vagoanelor cu marfă care vin din Ucraina, via Republica Moldova.

,,Vreau să merg cu colegii mai şi la pod unde faţă de acum câteva luni lucrurile au înaintat destul de bine, dar nu foarte bine, şi ca să fiu cât se poate de corect, până acum trebuiau ridicate toate cele 86 de tabliere şi s-au ridicat mai puţin de jumătate, deci sunt un pic în întârziere. Ieri, am avut o discuţie cu cel care construieşte drumul Brăila-Galaţi şi o să merg în această după amiază şi o să am încă una aplicată. E vorba de o pădure acolo, dacă nu mă înşel, tocmai de aceea noi în urmă cu două luni am schimbat parte din legislaţie, inclusiv pe acest subiect. Am mers pe aprobare tacită. Dacă în timp de 15 zile cei de la Apele Române, cei de la Romsilva, proprietarii de utilităţi, nu răspund antreprenorului sau celui care cere autorizaţie, certificat de urbanism, se consideră aprobare tacită. Lucrurile acestea trebuie să se mişte. Eu ştiu că există nervozitate din partea celorlalţi, dar dacă nu mişcăm rapid cel puţin proiectele majore de infrastructură în România şi mergem în acelaşi ritm nu vom avea infrastructură nici peste zece ani", a spus Grindeanu, scrie Agerpres.

Linia de tren dintre Vama Giurgiuleşti şi Portul Docuri Galaţi are o lungime de aproximativ 4,6 kilometri, din care 3,5 kilometri cu ecartament lărgit de tip sovietic şi peste un kilometru cu ecartament european.

Luna trecută, Sorin Grindeanu a declarat că operaţionalizarea transportului feroviar de marfă prin portul Galaţi se poate face chiar de la sfârşitul acestei veri dacă licitaţia se va desfăşura fără sincope până pe 19 mai.

Vineri, ministrul s-a declarat nemulţumit de ritmul lucrărilor şi pentru accelerarea procesului se va trece la procedura de negociere directă.

,,Deloc mulţumit, ca să vă spun direct. Ieri era termenul limită de depunere de oferte. Iniţial, s-au înscris trei societăţi comerciale. Am avut o discuţie cu directorul Direcţiei Regionale CFR şi urmează să intrăm într-o etapă şi mai scurtă, prin negociere directă, ce va fi foarte rapidă şi ne vom mişca şi noi foarte rapid", a precizat ministrul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212