REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
11.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

SOȚUL și fratele Mariei STAVROSITU cer DESPĂGUBIRI de la STAT, în contul unui TEREN din București

SOȚUL și fratele Mariei STAVROSITU cer DESPĂGUBIRI de la STAT, în contul unui TEREN din București

Replica API 7 iunie 2021 | 23:16 2517

Soțul Mariei Stavrositu, Iancu-Adrian Stavrositu, și fratele acesteia, Iancu Cușu, se războiesc cu Comisia Naţională pentru Compensare a Imobilelor (CNCI). Aceștia au cumpărat drepturile litigioase ce vizau obținerea unor măsuri compensatorii în schimbul unui teren de peste 4000 de metri pătrați din București, preluat abuziv de către stat. CNCI a oferit cumpărătorilor drepturilor litigioase mai puțini bani decât prevede legea, spun ei. Au deschis acțiune în instanță în urmă cu trei ani, pentru recalcularea măsurilor reparatorii, însă pe fond au pierdut procesul. Pe 15 aprilie au făcut contestație, urmând ca magistrații de la Curtea de Apel București să aibă ultimul cuvânt.

Iancu-Adrian Stavrositu

Terenul în cauză, situat în București, Sector 4, a fost obținut în instanță de moștenitorii proprietarului de drept. Fiind preluat de stat în mod abuziv, fără titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, nu se poate restitui în natură întrucât în prezent este situat sub cartierul de blocuri, urmând să le fie acordate măsuri reparatorii. Moștenitorii au vândut drepturile litigioase în vederea obținerii despăgubirilor către o altă persoană, iar aceasta din urmă le-a revândut către Iancu Adrian Stavrositu, Cușu Iancu și Ionela Rucăreanu.

În 2012, Primăria București a decis acordarea demersuri compensatorii pentru terenul în cauză

Ca urmare a admiterii cererii moștenitorilor, de către instanță, Primăria București a purces la acordarea măsurilor compensatorii. Pe 6 aprilie 2012, s-a emis dispoziția privind propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, stabilindu-se totodată și cuantumul despăgubirilor astfel: 312.876 puncte în favoarea reclamantului Cușu Iancu, 7.227 puncte în favoarea I. R., și 60.529 puncte în favoarea lui Stavrositu. În 2018, CNCI a validat dispoziția Primarului Municipiului București din 6 aprilie 2012 în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață de 4315 mp din capitală, Sector 4, acordându-se despăgubiri compensatorii sub formă de puncte.

Decizie pe care afaceriștii o contestă, pe motiv că suma este prea mică, invocând nerespectarea modului de calculul. Ei spun că, potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, ,,în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate si un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013. Art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 stabilește următoarele: „evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului si a categoriei de folosință ia data preluării acestuia, și se exprima în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

Afaceriștii cer bani mai mulți!

Așa că au atacat decizia CNCI, în vederea modificării deciziei emisă de către aceasta și stabilirea cuantumului măsurilor compensatorii la suma totală de 818.713 RON (reprezentând echivalentul a 818.713 puncte), în sensul acordării următoarelor compensații: 595.448 puncte în favoarea reclamantului Cușu , 23.815 puncte în favoarea reclamantei I. R. și 199.450 puncte în favoarea Stavrositu.

Au deschis acțiune în instanță în urmă cu trei ani, la Tribunalul București însă au pierdut procesul. Pe 15 aprilie au făcut contestație, urmând ca magistrații de la Curtea de Apel București să aibă ultimul cuvânt.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
imbalsamat are asta!
7
0
borfasi de profesie
12
0
De unde a aparut si cadavrul asta hahahaha
12
1
maki cersetori,boscheti si hotomani.
22
3
Iar ma fomistilor?
17
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212