REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Spania: Opt cadavre de migranţi, printre care şi cel al unui copil, descoperite pe coasta andaluză

Spania: Opt cadavre de migranţi, printre care şi cel al unui copil, descoperite pe coasta andaluză

Replica API 23 septembrie 2021 | 00:00 416

Opt cadavre de migranţi plecaţi din Algeria sau Maroc, printre care şi cel al unui copil, au fost descoperite de duminică pe plajele provinciei Almeria (Andaluzia), în sudul Spaniei, au anunţat marţi autorităţile locale, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Un total de opt cadavre au fost localizate între oraşele Carboneras şi Vera, provenind din una sau mai multe ambarcaţiuni", a precizat subprefectura din Almeria pentru AFP.

Unul dintre corpuri este cel al unui copil, iar altele trei sunt ale unor femei, a precizat serviciul de urgenţă din regiunea Andaluzia într-un comunicat.

Aceste cadavre "sunt în curs de identificare", a precizat un purtător de cuvânt al Gărzii civile din Almeria.

Migranţii care vin din Algeria sau Maroc, care sunt uneori originari din alte ţări africane, încearcă în număr tot mai mare să traverseze Mediterana occidentală pentru a ajunge în Spania.

În total, 10.701 migranţi au ajuns pe coastele din sudul Spaniei, precum şi în Baleare, între 1 ianuarie şi 14 septembrie, respectiv cu 1.680 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit ultimelor date prezentate de Ministerul spaniol de Interne.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, cel puţin 238 de migranţi şi-au pierdut viaţa în Mediterana occidentală de la începutul anului.

Principala rută maritimă pentru migranţii africani care încearcă să ajungă în Spania este totuşi cea a insulelor Canare, un arhipelag situat în largul coastelor atlantice ale Marocului. De asemenea, este şi cea mai periculoasă, notează AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920