REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Sprijinul financiar pentru producţia de usturoi ar putea creşte la 3.000 euro/hectar

Sprijinul financiar pentru producţia de usturoi ar putea creşte la 3.000 euro/hectar

Replica API 15 aprilie 2019 | 00:00 463

Autorităţile intenţionează să majoreze la 3.000 de euro/hectar sprijinul financiar acordat pentru susţinerea producţiei de usturoi în condiţiile în care cuantumul de 1.000 de euro/ha acordat până în prezent reprezintă aproximativ 10% din totalul cheltuielilor, un procent insuficient pentru susţinerea cheltuielilor legate de tehnologiile aplicate în cultivarea usturoiului, se arată într-un proiect de hotărâre publicat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR).

Potrivit proiectului de act normativ, valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor va fi de 13.950 lei/hectar, echivalentul în lei a 3.000 euro/hectar, fără a depăşi valoarea maximă de 15.000 euro/trei exerciţii financiare/beneficiar, prevăzută în Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

"Cultura de usturoi are un potenţial nevalorificat pe deplin în sensul existenţei unor premise care să ofere producătorilor posibilitatea funcţionării în condiţii de piaţă echitabile în context concurenţial. În România, suprafaţa cultivată cu usturoi, în anul 2017, a fost de 9.974 hectare, obţinându-se o producţie de 55.673 tone. Majoritatea suprafeţelor sunt exploatate de către micii fermieri constituiţi în ferme de familie. În perioada 2010-2017, trendul general al producţiei a fost descrescător. În anii 2016 şi 2017 producţia de usturoi a înregistrat un declin. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producţia de usturoi a scăzut cu 11,5 mii tone", se arată în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de hotărâre.

Judeţele cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu usturoi sunt: Botoşani, Dolj, Iaşi, Mehedinţi, Suceava, Teleorman şi Timiş. Circa 62% din totalul exploataţiilor cultivate cu usturoi au dimensiuni cuprinse între 0.004 hectar şi un hectar.

În România, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual/cap de locuitor reprezintă 2,2 kg, respectiv 1,41% din consumul total de legume.

Conform MADR, deficitul de producţie la cultura de usturoi cultivat în câmp este cauzat de costurile mari de producţie, deficitul de sămânţă din soiuri autohtone, lipsa gamei de maşini şi utilaje necesare aplicării tehnologiei precum şi slaba asociere a producătorilor agricoli.

În plus, lipsa spaţiilor destinate condiţionării (sortare, ambalare etc.) şi păstrării corespunzătoare a usturoiului a creat dificultăţi în valorificarea producţiei către piaţă, ceea ce a condus la creşterea importului de usturoi.

"Pentru a se asigura necesarul de consum al populaţiei trebuie menţinute suprafeţele dedicate acestei culturi, motivarea producătorilor existenţi să nu abandoneze această cultură, precum şi încurajarea fermierilor noi să cultive usturoiul în zonele cu tradiţie", arată iniţiatorii proiectului.

Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108/2019, prin care s-a prevăzut ca sprijin financiar suma de 1.000 de euro/hectar, reprezentând contravaloarea a 4.650 lei/hectar.

După intrarea în vigoare a actului normativ, în program s-au înscris 159 beneficiari, cu o suprafaţă de aproximativ 119 hectar, în condiţiile în care, prin HG 108, se preconiza înscrierea a circa 2.000 de beneficiari cu o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 hectare, constatându-se astfel că scopul actului normativ nu a fost îndeplinit, subliniază sursa citată.

În acest context, producătorii agricoli s-au adresat ministerului pentru găsirea unor soluţii de creştere a valorii sprijinului financiar, reclamând cheltuielile mari privind achiziţia de seminţe, forţă de muncă, input-uri, utilajele agricole folosite etc.

În cadrul întâlnirilor cu cultivatorii de usturoi, la care au participat şi formele asociative reprezentative ale acestora, s-au realizat analize şi calcule privind cheltuielile şi veniturile rezultate din această cultură, reieşind necesitatea unui sprijin mai mare de la bugetul de stat, în sensul creşterii cuantumului de la 1.000 euro/hectar la 3.000 euro/hectar, noul sprijin venind în susţinerea şi menţinerea culturii de usturoi în zonele cu tradiţie, precum şi înfiinţarea de noi suprafeţe.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de maxim 9,3 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de maxim două milioane euro, şi se asigură din bugetul pe anul 2019 repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La începutul acestei luni, MADR anunţa că producătorii agricoli se mai pot înscrie în programul de susţinere a producţiei de usturoi până la data de 15 mai, inclusiv.

Pentru a accesa acest program, solicitanţii sprijinului trebuie să depună o cerere de înscriere până la data menţionată, urmând ca Direcţiile Agricole Judeţene să verifice existenţa culturii şi să înregistreze cererea în Registrul unic dedicat Programului.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii: să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 3 kilograme de usturoi/10 mp, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să facă dovada producţiei realizate, prin documente justificative.

Valorificarea producţiei se face în perioada 1 iulie - 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.

Schema de ajutor de minimis se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv în intervalul 2019 - 2021.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca se va cultiva soiul ala chinezesc e degeaba orice sprijin.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108