REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Strada Traian, o combinație între Turnul din Pisa și o imagine DEZOLANTĂ

Strada Traian, o combinație între Turnul din Pisa și o imagine DEZOLANTĂ

Replica API 24 februarie 2020 | 00:00 421

Zona peninsulară este „inima” orașului, care pulsează într-o urbe moartă din punct de vedere al conservării a tot ceea ce înseamnă istorie.

Strada Traian este una dintre căile de acces spre Piața Ovidiu și totodată și spre liceul ce poartă numele fostului poet, Mihai Eminescu. Practic, este unul dintre „gardienii” ce păzesc intrarea în zona cea mai tranzitată din oraș, de constănțeni și de turiști.

Strada Traian își întâmpină vizitatorii cu un stâlp înclinat, ce aduce mai mult cu celebrul Turn din Pisa, însă la mărimi mult mai reduse. De o parte și de alta se află clădiri aflate în paragină, acoperite cu pânze, ce ar trebui să le protejeze de vremea severă.

Pe lângă asta, mai descoperi și câte un teren dat spre vânzare, împrejmuit de garduri căzute și acoperit de mizerie. Gunoaiele se află la orice pas, iar peisajul este unul dezolant. Pare că se apropie mai degrabă un șantier, decât o piață a unui oraș ce se vrea a fi unul turistic și o emblemă pentru orașele aflate la malul mării.

La 100 de metri de intrarea în Piața Ovidiu se află, chiar în apropierea Sinagogii, alt loc uitat de administrația locală, o casă distrusă în totalitate, nu se știe din ce motive. Fiecare turist sau constănțean trece prin acest loc să facă poze, mai ceva ca prin Prypiat, zona contaminată de la Cernobyl.

Petruț IACOB

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Practic pe plan turistic fata de alte tari , suntem dezastru . In CT exista turism doar in Mamaia . Restul nu ii intereseaza si poi se intreaba de ce pleaca lumea din oras.
0
0
"Black Sea Ghost Town"... de plansa asta nu trece nici Fagadau pe Cal Troian model proiectat de Amiral si umplut cu Hobbitul Horia ,Vrajitoarea Ploscaru si Stila ION"prenume de golan folosit doar in lupta"
4
0
Bloc apare imediat bloc ct e vanduta
11
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108