REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

SUA anunță noi sancțiuni la adresa Rusiei, în cazul disidentului Aleksei Navalnîi

SUA anunță noi sancțiuni la adresa Rusiei, în cazul disidentului Aleksei Navalnîi

Replica API 21 iunie 2021 | 23:23 646

Statele Unite anunță că pregătesc noi sancțiuni la adresa Rusiei, pentru felul în care regimul lui Vladimir Putin tratează cazul disidentului Aleksei Navalnîi, relatează presa internațională, citează antena3.ro.

Aleksei Navalnîi

"Pregătim un alt pachet de sancțiuni în acest caz", a declarat duminică, la CNN, Jake Sullivan, consilierul președintelui Joe Biden pentru Securitate Națională.

"De-a lungul timpului, am arătat că, atunci când vine vorba să răspundem acțiunilor dăunătoare ale Rusiei, poziția noastră rămâne la fel de fermă, fie că e vorba despre (atacul informatic asupra companiei) SolarWinds, despre amestecul (Rusiei) în alegeri sau despre Navalnîi", a continuat oficialul, intervievat în cadrul emisiunii State of the Union (Starea Uniunii).

Consilierul președintelui Biden a mai spus că sancțiunile vor fi impuse când SUA "se vor putea asigura că vizează țintele corecte"

"Când vom face asta, vom impune noi sancțiuni cu privire la armele chimice", a adăugat Sullivan.

Aleksei Navalnîi a fost arestat în ianuarie anul curent, când s-a întors în Rusia, fiind reținut de polițe chiar pe aeroport

Navalnîi a revenit în țară după mai multe luni petrecute în Germania, unde s-a recuperat în urma tentativei de asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok.

SUA, mai multe țări vestice și însuși Navalnîi au acuzat public Kremlinul pentru tentativa de asasinat.

Navalnîi a fost judecat și condamnat pentru încălcarea termenilor eliberării condiționate, mai exact, pentru că nu s-a prezentat la circa de poliție din Moscova în perioada în care se afla în spital, în Germania.

El a primit o pedeapsă de 3 ani și jumătate de detenție, din care trebuie să execute efectiv doi ani și opt luni, întrucât i s-a scăzut perioada petrecută în arest la domiciliu.

După încarcerarea lui Navalnîi, administrația Biden a avertizat că vor exista "consecințe serioase" dacă acesta moare în închisoare.

Opozantul rus a intrat în greva foamei pe 31 martie, acuzând administrația rusă că îi refuză dreptul de a fi consultat de un medic.

El a ieșit din greva foamei la finele lunii aprilie, după ce medicii au avertizat că riscă să moară în urma acestei forme extreme de protest.

Cazul Navalnîi a fost pe agenda discuțiilor dintre Joe Biden și Vladimir Putin, purtate săptămâna aceasta, la Geneva.

Chestionat de ziariști în legătură cu Navalnîi, Putin a spus atunci, fără a rosti numele disidentului, că acesta a făcut tot ce a depins de el pentru a ajunge la închisoare.

"Domnul în discuție s-a dus în străinătate pentru tratament.De îndată ce a mers la spital, și-a expus materialele video pe internet ...

A vrut în mod conștient să încalce legea. A făcut exact ce a dorit să facă.Deci, ce fel de discuție putem avea în legătură cu el?", a comentat Putin, evitând să pronunțe numele lui Navalnîi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920