REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

SUA: Un suspect inculpat după descoperirea a şase corpuri într-o casă în flăcări

SUA: Un suspect inculpat după descoperirea a şase corpuri într-o casă în flăcări

A.F. 5 iulie 2023 | 00:00 386

Un bărbat a fost inculpat luni pentru omucidere şi tentativă de omor, după descoperirea a şase corpuri într-o casă în flăcări cu o zi înainte, în sud-estul Statelor Unite, au anunţat autorităţile, notează AFP.

 SUA: Un suspect inculpat dupa descoperirea a sase corpuri intr-o casa in flacarisursa foto: www.abcnews4.com

Alertată de un apel de urgenţă despre un atac cu cuţitul la Green Pond, Carolina de Sud, poliţia a descoperit la sosire casa cuprinsă de flăcări şi, în apropiere, un supravieţuitor de 13 ani.

Adolescentul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, i-a pus pe agenţi pe urmele unui suspect înainte de a fi transportat la spital cu elicopterul.

Acesta din urmă, Ryan Manigo, 33 de ani, a fost arestat şi încarcerat duminică, apoi inculpat luni după-amiază pentru omucidere în cazul a două victime identificate, fiicei sa de 11 ani şi cumnata de 50 de ani, precum şi pentru tentativă de omor împotriva adolescentului supravieţuitor.

 SUA: Un suspect inculpat dupa descoperirea a sase corpuri intr-o casa in flacari

"Deocamdată nu avem niciun motiv", a declarat Guerry Hill, şeriful comitatului Colleton unde se află Green Pond, într-o conferinţă de presă luni despre aceste "evenimente oribile".

Celelalte patru victime încă nu au fost identificate, a precizat şeriful.

Autorităţile anticipează noi capete de acuzare, a indicat procurorul comitatului, Duffie Stone, în opinia căruia suspectul riscă închisoarea pe viaţă, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere