REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Tarife speciale la patinoar pentru studenţi şi cu ocazia sărbătorilor

Tarife speciale la patinoar pentru studenţi şi cu ocazia sărbătorilor

Replica API 10 decembrie 2013 | 00:00 230

În iarna anului 2012, erau două patinoare în urbea noastră tomitană: Arenele Tomis 2, situat la intrarea Palatului Copiilor de pe Bulevardul Soveja numărul 17, şi altul fix în Orăşelul Copiilor, situat pe Bulevardul Ferdinand. Iarna aceasta, toţi amatorii de patinat vor merge doar la Arenele Tomis 2, întrucât cel de-al doilea a fost desfiinţat. Preţurile sunt aceleaşi ca şi până acum, de luni până joi: 15 lei; de vineri până duminică: 20 de lei. De asemenea, cei care au patine personale nu mai sunt nevoiţi să plătească şi închirierea patinelor, care ajunge la 10 lei. Nici studenţii nu au fost daţi uitării, existând o seară specială dedicată lor, când vor plăti, de asemenea, 20 de lei. Preţul de 20 lei se aplică şi de sărbătorile legale. O "şedinţă de patinat" durează aproximativ 1 oră şi 30 de minute. Teoretic, patinoarul ar fi deschis între orele 10,00 şi 24,00, însă se fac anumite excepţii în serile studenţeşti. "Sunt foarte mulţi studenţi care vin aici, mai ales în serile studenţeşti. Unii preferă să vină la patinat decât să stea acasă, la calculatoare", a declarat, pentru "Replica" unul dintre angajaţii patinoarului. Arenele Tomis 2 s-au deschis la 1 decembrie şi, potrivit angajaţilor, "a fost full": 300- 500 de oameni, atât cât este şi capacitatea maximă a acestuia. Cine nu are dispoziţia necesară de a patina, poate intra în calitate de vizitator contra sumei de 5 lei. Bonul valoric pe care îl primeşte în urma achitării acestei sume poate fi folosit la barul patinoarului, amplasat lângă standurile cu patine. Preţurile sunt accesibile şi produsele diversificate: între 3 şi 8 lei, pentru ciocolată caldă, caffe latte, sucuri, vin fiert sau croissante. Dimensiunile patinoarului sunt pe undeva pe la 1.800 de metri pătraţi. "Incidente nu au fost până acum, de nici un fel. Eh, că mai cade căte unu - din când în când, asta e altceva. Cade, râde, se ridică şi merge mai departe", mai povestesc angajaţii patinoarului.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108