Toate navele care se îndreaptă către Ucraina vor fi considerate transportatori de ”încărcătură militară”
Toate navele care se îndreaptă către Ucraina vor fi considerate transportatori de ”încărcătură militară”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul rus al Apărării ameninţă miercuri că va considera toate navele care navighează la Marea Neagră către porturi din Ucraina - începând de joi - drept eventuali transportatori de încărcătură militară. Totodată, statele ale căror steaguri vor flutura pe aceste nave vor fi considerate implicate în război.
Ministerul Apărării face acest anunţ după ce Ministerul rus de Externe a anunţat că Executivul rus - prin retragerea din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră - ridică garanţiile unei circulaţii în securitate la Marea Neagră, mai arată news.ro. ”În legătură cu încetarea «Iniţiativei Marea Neagră» şi restrângerea coridorului maritim umanitar, începând de la ora Moscovei 0.00, la 20 iulie 2023, toate navele aflate în drum către porturi din Ucraina la Marea Neagră vor fi considerate potenţiali transportatori de încărcătură militară”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării. Ministerul subliniază că ţările ale căror steaguri naţionale vor flutura pe aceste nave vor fi considerate ca fiind implicate în Războiul din Ucraina - de partea Kievului.
”Un număr de zone situate în nord-vestul şi sud-estul părţilor internaţionale ale apelor Mării Negre au fost declarate temporar periculoase în navigaţie”, anunţă ministerul Apărării. Rusia şi-a anunţat luni suspendarea participării la Acordul de la Istanbul, care a permis exportul cerelelor ucrainene, însă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăsat uşa deschisă unei eventuale relansări a acordului în viitor, aspect reiterat de însuși Vladimir Putin. Rusia va reveni în acord, ”imediat ce partea cu privire la Rusia a înțelegerii va fi respectată”. Moscova s-a plâns în mod repetat de faptul că este împiedicată să-şi exporte produsele, iar Peskov a evocat această obiecţie ca motiv al retragerii din Acordul de la Istanbul, potrivit digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.3° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)

