REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Trupa A.S.I.A. se întoarce pe scenă. Ce spune Sorana despre marea reunire

Trupa A.S.I.A. se întoarce pe scenă. Ce spune Sorana despre marea reunire

Replica API 21 martie 2020 | 00:00 2289

Sorana, alături de Irina, Anca și Amorena

Una dintre cele mai îndrăgite trupe muzicale care a activat în perioada 1999-2006 revine pe scenă în formula originală: Anca Neacşu, Sorana Mohamad, Irina Nicolae şi Anemona Niculescu. Grupul A.S.I.A., înfiinţat de compozitorul Adrian Ordean, s-a destrămat după ce s-au încercat formule în care au mai cântat Ianna Novac şi Alexandra Crina Potora.

La 21 de ani de la înființare, trupa A.S.I.A, care a lansat hituri precum „Dă-mi nopţile înapoi”, „Sună periculos” şi „Nopţi albe”, revine în muzică. Grupul ar fi trebuit să se reunească mai devreme, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, proiectul s-a amânat pentru această toamnă, după cum ne-a spus Sorana Mohamad (37 de ani). „Trebuia să se întâmple în aprilie, dar evenimentul a fost mutat, la fel ca toate celelalte, spre finalul acestui an. Va fi prima formulă a trupei, adică eu, Anca Neacşu (32 de ani), Irina Nicolae (40 de ani) şi Anemona Niculescu (40 de ani). Noi vorbim în continuare şi ţinem legătura pe grupul nostru de WhatsApp. Unele dintre fete intră mai rar pe aplicaţie, dar când au timp, citesc toate mesajele şi răspund. Momentan, stăm toate acasă. Eu mi-am închis restaurantul şi pregătesc noi meniuri şi surprize pentru atunci când vom redeschide”, a spus Sorana Mohamad, potrivit click.ro.

Afişul spectacolului pe care apare A.S.I.A. este cel de aniversare a celui care a format trupa, compozitorul Adrian Ordean (65 de ani). El va fi aniversat la Festivalul Naţional de Rock 2020, cu ocazia a 45 de ani de activitate. Evenimentul a fost programat la Sala Palatului pe 21 noiembrie, de la ora 19.30, iar biletele se află la vânzare online, cu preţuri de 100 de lei, 150 de lei şi 200 de lei, în funcţie de categoria locurilor. La show participă şi fetele de la A.S.I.A., dar şi alte trupe celebre precum Roşu şi Negru, Compact B, Sfinx Experience şi Stereo. Vor fi şi mulţi invitaţi speciali, printre care Dan Bittman, Bodo, Tavi Colen, Tudor Turcu şi Mugurel Vrabete. Spectacolul va fi prezentat de Dan Helciug, Emma Ştefan şi Liviu Zamora.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
NEinteresant
3
2
Ziaristi de cacat, Anca Neacsu nu are cum sa aiba 32 de ani, caci nu a intrat in ASIA in clasa a VI-a.
3
0
Foarte bine. Asteptam sa vedem cum se descurca !
4
1
niste babaciuni care au ramas fara lovele ,sorana nici dinti in gura nu mai are
8
2
Pe cine preocupa acest subiect acum?
7
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108