Turcia: Blocul de opoziţie condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale
Turcia: Blocul de opoziţie condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn bloc de opoziţie condus de Partidul Democratic al Popoarelor (HDP), pro-kurd, şi-a anunţat sprijinul pentru Kemal Kiliçdaroglu, cel mai puternic rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în alegerile ce vor avea loc la 14 mai, transmite dpa.
Sprijinul anunţat de blocul condus de HDP este unul esenţial pentru Kiliçdaroglu.
Sondaje recente prognozează o competiţie strânsă între Erdogan şi Kiliçdaroglu, în care alegătorii pro-kurzi şi cei indecişi vor juca un rol crucial, citează Agerpres.
HDP, al treilea partid din opoziţie, vizat de o procedură judiciară prin care ar putea fi desfiinţat, a decis recent să participe la alegeri pe listele formaţiunii surori, Partidul Stângii Verzi.
Blocul, din care mai fac parte formaţiuni de stânga mai mici, îl va susţine pe Kiliçdaroglu în 'cele mai importante alegeri' din istoria Turciei, împotriva unei administraţii 'autoritare şi fasciste', a transmis Partidul Stângii Verzi pe Twitter.
Alianţa îşi propune depăşirea crizelor socială şi economică şi reconstruirea democraţiei în Turciei, adaugă comunicatul.
Se anticipează că alegerile parlamentare şi prezidenţiale de la 14 mai vor fi unele din cele mai pline de consecinţe pentru Turcia.
După 20 de ani la putere, Erdogan se confruntă cu cea mai dificilă provocare pe fondul problemelor economice în urma seismului care a devastat în februarie estul ţării.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.8° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)