Turcia: Erdogan se aşteaptă la o ''victorie istorică'' în turul doi
Turcia: Erdogan se aşteaptă la o ''victorie istorică'' în turul doi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan a afirmat marţi că oamenii şi-au "confirmat" încrederea în el după ce condus primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, dar rivalul lui Kemal Kilicdaroglu crede că mai poate învinge, relatează dpa.
Un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 28 mai, după ce Erdogan, care a obţinut 49,4% din voturi, a ratat cu puţin o majoritate absolută, în timp ce Kilicdaroglu - dintr-o coaliţie extinsă de partide de opoziţie - a întrunit aproximativ 45% .
"Cu voia lui Dumnezeu, vom obţine o victorie istorică", a postat Erdogan, 69 de ani, pe Twitter. "Oamenii au confirmat că au încredere în noi şi în alianţa noastră", a scris el.
Erdogan, din Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamic-conservator), a fost prim ministru şi este preşedinte al ţării de 20 de ani.
Kilicdaroglu era favorit în sondajele de opinie înainte de scrutinul de duminică, dar acum analiştii politici consideră că sunt puţine şanse ca Erdogan să fie învins în turul doi.
După un prim tur de scrutin extrem de disputat, Turcia se îndreaptă, pentru prima dată în istorie, spre un al doilea tur al alegerilor, care va avea loc la 28 mai şi în cadrul căruia se vor confrunta preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său rival, Kemal Kiliçdaroglu, notează AFP., citată de Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.6° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)