REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° ConstanÈ›a Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
18.7° ConstanÈ›a Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Ultimul val de coronavirus pune în pericol tratamentul bolnavilor de cancer în Italia

Ultimul val de coronavirus pune în pericol tratamentul bolnavilor de cancer în Italia

Replica API 13 ianuarie 2022 | 00:05 873

Ultimul val de cazuri de COVID-19 în Italia creşte presiunea asupra spitalelor şi pune în pericol tratamentul a aproximativ 11 milioane de bolnavi de cancer, a declarat marţi o asociaţie medicală, relatează dpa, citată de Agerpres.

"Amânarea intervenţiilor chirurgicale poate duce la dezvoltarea de tumori în stadii mai avansate, cu mai puţine şanse de vindecare", a avertizat Federaţia Medicilor Oncologi, Cardiologi şi Hematologi (FOCE) din Italia într-un comunicat publicat pe site-ul său.

FOCE a precizat că spitalele din Italia au suferit din cauza lipsei de investiţii şi a nivelurilor insuficiente de personal, şi a avertizat că scenariul actual începe să semene cu cel din primele luni ale anului 2020.

Ca urmare a pandemiei de coronavirus, internările non-COVID în spitale au scăzut cu 1,3 milioane în 2020 comparativ cu anul precedent, a mai spus federaţia.

"În 2021, unele dintre aceste activităţi spitaliceşti au fost recuperate, însă situaţia actuală marchează o regresie dramatică", a declarat preşedintele FOCE, Francesco Cognetti, într-un comunicat.

Sistemele de sănătate din Europa sunt încă o dată suprasolicitate ca urmare a răspândirii rapide a variantei Omicron de coronavirus după perioada sărbătorilor, cu numeroşi membri ai personalului sanitar bolnavi sau în autoizolare, în timp ce experţii prezic că vârful ultimului val al pandemiei nu a fost încă atins.

În Italia, problema angajaţilor sanitari infectaţi - peste 12.800 conform datelor publicate săptămâna trecută - este agravată de suspendarea medicilor, a asistenţilor medicali şi a personalului administrativ care nu este vaccinat şi reprezintă peste 4% din totalul forţei de muncă din domeniul sanitar.

Pe 7 ianuarie, militari britanici au fost desfăşuraţi la Londra pentru a susţine sistemul de sănătate al Regatului Unit (NHS) afectat de lipsa de personal din cauza COVID-19.

Italia a înregistrat 139.265 de decese asociate COVID-19 după izbucnirea epidemiei în această ţară în februarie 2020 şi a raportat 7,55 milioane de cazuri de infectări până în prezent.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa va fwt de cwrve obosite! blocati comentarii contra pnl???
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212