Un avion de luptă al Rusiei a lovit o dronă americană, deasupra Mării Negre
Un avion de luptă al Rusiei a lovit o dronă americană, deasupra Mării Negre
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO dronă Reaper de fabricație americană a fost doborâtă astăzi deasupra Mării Negre de un avion rusesc SU-27.
Un avion militar rusesc a intrat în coliziune cu o dronă occidentală deasupra Mării Negre, iar drona a fost doborâtă, afirmă surse militare citate de presa internaţională.
Conform unor surse citate de postul de televiziune CNN, o dronă MQ-9 Reaper a Forţelor Aeriene americane, care efectua o misiune în spaţiul internaţional, deasupra Mării Negre, s-a lovit cu un avion de vânătoare Suhoi SU-27.
Din cauza coliziunii, drona militară americană a suferit avarii şi a fost prăbuşită intenţionat de Forţele Aeriene americane, a declarat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului.
Un alt oficial american a declarat pentru postul de televiziune BBC News că două avioane de vânătoare americane au încercat să intercepteze drona americană şi au efectuat "manevre neprofesioniste" care au cauzat prăbuşirea aparatului de zbor fără pilot.
Din cauza incidentului, unul dintre avioanele militare ruse a fost pe punctul de a se prăbuşi, dar s-a redresat, a susţinut oficialul american, scrie antena3.ro.
Un elicopter Black Hawk al SUA a decolat din Constanţa, după ce drona americană a fost doborâtă de ruşi
Un elicopter Black Hawk a decolat, în această seară, din Constanţa, după o dronă americană a fost doborâtă de ruşi în Marea Neagră. Elicopterul a decolat de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu şi a ajuns, în numai câteva minute, în zona Deltei Dunării.
În aceeaşi zonă, respectiv pe litoralul românesc al Mării Negre, se află şi un avion Boeing P-8 Poseidon al US Navy care survolează judeţele Constanţa şi Tulcea de câteva ore.
Aeronavele americane se află în acest moment în aer, după ce o dronă MQ-9 Reaper a fost doborâtă de două avioane de vânătoare ale Rusiei deasupra Mării Negre.
Potrivit ultimelor informaţii, drona americană a fost lovită de un avion Su-27 al Forţelor Aeriane ale Rusiei, deasupra Mării Negre, şi s-a prăbuşit în apele internaţionale. De asemenea, drona nu a fost încă recuperată.
Sikorsky UH-60 Black Hawk este un elicopter militar american multi-scop. Poate avea atât rol medical, cât şi rol de supraveghere sau chiar de luptă.
Prin instalarea pilonilor suplimentari, elicopterul Black Hawk poate fi echipat cu rachte AGM-114 Hellfire, precum și cu rezervoare suplimentare de combustibil pentru zborurile pe distanțe lungi.
Elicopterul Black Hawk, care a decolat în această seară din Constanţa, este urmărit pe platforma Flighradar24.com de peste 7.000 de oameni, fiind al doilea cel mai urmărit zbor din lume, după avionul Boeing P-8 Poseidon, care este urmărit de peste 12.000 de oameni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News