REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Vin., 16 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7614
9.8° Constanța Vineri, 16 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7614
 

Un bărbat din Valu lui Traian a fost arestat preventiv pentru proxenetism și tâlhărie

Un bărbat din Valu lui Traian a fost arestat preventiv pentru proxenetism și tâlhărie

Lorena CRISTEA 3 iulie 2026 | 16:32 1358

Un bărbat din Valu lui Traian este acuzat de proxenetism, tâlhărie calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce ar fi asigurat transportul unei femei pentru a practica fapte de prostituție. De asemenea, la data de 1 iulie a.c., acesta ar fi lovit-o în repetate rânduri în fața Gării CFR Constanța și ar fi deposedând-o de geantă, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Procurorul de caz a propus luarea măsurii arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile. 

Un barbat din Valu lui Traian a fost arestat preventiv pentru proxenetism si talharie

„La data de 03.07.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.07.2026, până la data de 01.08.2026, inclusiv, a inculpatului XX, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) din Codul Penal, şi proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din Codul Penal,  toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din Codul Penal. 

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada aprilie-iunie 2026 a înlesnit practicarea prostituției de către persoana vătămată YY, asigurând în mod constant transportul acesteia între locuinţa sa din comuna Valu lui Traian şi locul în care ea desfăşura activitatea, respectiv bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa. De asemenea, inculpatul a primit de la persoana vătămată sumele de bani obţinute prin practicarea prostituţiei. Totodată s-a reţinut că la data de 01.07.2026, în jurul orei 03:31, în timp ce se afla pe trotuarul din fața Gării CFR Constanța, inculpatul a lovit în mod repetat persoana vătămată YY cu palmele în zona capului şi a trunchiului şi a tras-o de păr, deposedând-o de geanta pe care o purta asupra sa, ce conţinea suma de 900 de lei şi mai multe bunuri personale. Prin aceste acţiuni a fost tulburată ordinea şi liniştea publică. 

La data de 03.07.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul XX, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.07.2026, până la data de 01.08.2026. 

Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa - Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. „, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, într-un comunicat. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e plina varianta de proxeneti. or fi si de la militie, in timpul liber? ca altfel, de ce nu-i ridica.....
0
0