REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un medic a fost ÎNCĂTUŞAT în scandalul testelor ILEGALE cu medicamente

Un medic a fost ÎNCĂTUŞAT în scandalul testelor ILEGALE cu medicamente

Replica API 2 iunie 2016 | 02:04 242

Percheziţii şi la Constanţa!

Percheziţii şi la Constanţa!

O persoană a fost deja propusă spre arestare, în urma percheziţiilor de luni, 31 mai, în cazul medicilor acuzaţi că testau medicamente pe pacienţi. Este vorba despre medicul psihiatru Delia Podea de la Spitalul Judeţean de Urgenţ Arad, în cazul căruia Tribunalul Bucureşti va decide dacă va ajunge după gratii pentru următoarele 30 de zile. La Constanţa este vizată Secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare, iar oamenii legii încă audiază suspecţii, după cum au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Amintim că, în baza ordonanţelor emise de către procuror, au fost efectuate verificări operative constând în ridicarea de înscrisuri şi probe la un număr de 31 de unităţi sanitare aflate pe raza judeţelor Argeş, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiş şi Vrancea. Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar desfăşoară activităţi nelegale constând în derularea unor studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei.

Totodată, din cercetările efectuate a reieşit că un medic psihiatru de la un spital din Arad, respectiv Delia Podea, având şi calitatea de cadru didactic la o universitate din acelaşi oraş, a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării/ întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală. În realitate persoanele în cauză nu suferă de afecţiuni psihice, însă in schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare cat si cu tratament de specialitate.

Majoritatea acestor persoane nu rămâneau internate în spital si nici nu urmau tratamentul prescris. Mai mult, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuţia medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108