REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
15.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Unde "s-au ascuns" vedetele de coronavirus. Ilie Năstase - mai panicat, soția - mai optimistă

Unde "s-au ascuns" vedetele de coronavirus. Ilie Năstase - mai panicat, soția - mai optimistă

Replica API 18 martie 2020 | 00:00 1406

Ioana Simion și Ilie Năstase

foto: arhivă personală

Numărul mare de îmbolnăviri din România a pus pe fugă vedetele noastre. Cum se protejează de coronavirus fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase, solista Lora și impresara de fotbal Anamaria Prodan, care acum se află departe de București.

Ilie Năstase (73 de ani) a plecat din București încă de săptămână trecută împreună cu soția tinerică, Ioana Simion (43 de ani), în casa ei din Constanța. Dar nu au stat închiși între patru pereți. Ieri, de exemplu, au fost la biserică și apoi în vizită la mama Ioanei. „În perioada aceasta stăm la Constanța, unde am venit de miercuri (11 martie – n.r.). Ilie este mai panicat cu virusul ăsta, eu însă sunt mai optimistă, nici nu prea cred în ceea ce se spune despre el. Poate și pentru faptul că el se uită la tv, la știri. Eu prefer să ascult muzică și să citesc o carte. Însă respectăm regulile de igienă ca până acum, nu ne-am făcut provizii, ci doar cumpărături, așa cum facem în mod obișnuit. Ieșim în oraș, mergem la restaurant, ne vizităm familia și rudele. Am fost pe la mama, la nepoțica mea și la fratele meu și facem plimbări pe malul mării”, ne-a spus doamna Năstase. Luna trecută, celebrul tenismen și-a făcut buletin de Constanța pentru că și-a dorit sa aibă același domiciliu cu soția lui, dar și pentru că voia să fie din același oraș cu Simona Halep. Așa că de acum încolo, Nasty va fi mai mult constănțean decât bucureștean, scrie click.ro.

Lora și Ionuț Ghenu

Solista Lora (37 de ani) și actorul Ionuț Ghenu (34 de ani) sunt împreună de peste cinci ani, timp în care au călătorit prin cele mai frumoase locuri din lume. Pandemia de coronavirus i-a prins la peste 10.000 de kilometri distanță de țară, în Insula Bali, Indonezia, unde au fost nevoiți să își prelungească sejurul cu o lună. Artiștii speră ca în următoarele săptămâni să se clarifice lucrurile și să poată reveni în România în deplină siguranță.

Pentru a-și asigura fanii că nu au nici o problemă în vacanța prelungită, Lora a discutat live cu ei pe conturile sociale. Vedeta a spus că nu crede în teoria conspirației și e convinsă că lucrurile se vor rezolva și că viața tuturor va reintra în normalitate. „Ce e val, ca valul trece. La mine este seară și extrem de cald. Beau un ceai, că face bine la suflet, și mă gândesc la voi. Evităm locurile aglomerate, stăm mai mult în bungalow și aplicăm extramăsuri de igienă. Partea bună e că sunt foarte puțini turiști”, le-a transmis Lora admiratorilor îngrijorați de soarta ei.

Anamaria Prodan se teme să mai urce în avion

Și Anamaria Prodan (47 de ani) a luat măsuri, ea aflându-se acum în Dubai, la 3.400 km de țară, alături de familie.

Anamaria Prodan și familia

foto: Instagram

”Ieșim cu masca la cumpărături, stăm însă 90% din timp în casă, în avion nu mă mai urc să vin în România, până nu se termină pandemia. Ne-am strâns cu toții în Dubai, mai puțin fiica mea Sarah, care este în America, și nu a mai putut să plece, dar este în siguranță și face antrenamente și recuperare zilnic, după accidental suferit la baschet, la picior”, ne-a spus ieri Anamaria, soția celebrului antrenor de fotbal Laurențiu Reghecampf.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nastase 7 clase si-a facut buletin de Constanta ? Inca un gipsan pe aici ?
6
0
s-au terminat stirile cu grasimea oanei roman si ne dati stiri cu proaste parvenite ?
4
0
Panaramelor,va ajunge si pe voi! sper
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212