Universitatea Ovidius refuză să-i elibereze diploma de master șefei ISJ Ialomița
Universitatea Ovidius refuză să-i elibereze diploma de master șefei ISJ Ialomița
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInspectorul general școlar al IȘJ Ialomița, Iuliana Steluța Mitrea, duce, de vreo doi, o luptă aprigă cu Universitatea Ovidius Constanța, după ce instituția i-a anulat studiile universitare de masterat "Matematică didactică" din cadrul Facultății de matematică şi Informatică. Universitatea Ovidius a realizat, la finalul studiilor, că inspectorul nu ar fi avut la dosar o diplomă de licenţă pe numele acesteia, diplomă ce îi permitea înscrierea şi ulterior parcurgerea programului de master la care s-a înscris. Aspecte care nu i-au fost comunicate niciodată în timpul anilor de studii, nu i s-a adus la cunoștință că ar exista vreo problemă cu documentele care au stat la baza înscrierii şi admiterii la masterat. În concluzie, deși a susținut programul de master profesional în domeniul Matematică, nu-i este recunoscut.
Steluța Iuliana Mitrea este inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița de câțiva ani, dar este și om politic, ocupând, în mandatul trecut, un loc în Consiliul Județean Ialomița din partea PNL. Are o experiență de peste 30 de ani în învățământ, fiind profesor de matematică și fizică și timp de 10 ani a ocupat funcţie de conducere ca director de şcoală.
Și-a echivalat studiile universitare de scurtă durată
Din anul 2015 şi până în prezent lucrează la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ialomița, ca urmare a promovării concursului organizat de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general, în baza Ordinului de numire emis de ministrul educaţiei. A obținut, anterior, și echivalarea studiilor universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă în domeniul Matematică, specializarea Matematică”, prin Atestatul de echivalare emis de Universitatea de Vest Timişoara, conform căruia „i se echivalează studiile de scurtă durată, cu ciclul I de studii universitare de licenţă în domeniul Fizică, specializarea Fizică”.
În 2020, a promovat masterul la Ovidius
În 2017 s-a înscris la masterul Facultatății de Matematică şi Informatică, specializarea Matematici Didactice, din cadrul Universității Ovidius, pe care l-a susţinut şi promovat, în anul 2020, fiindu-i eliberată și o adeverinţă care reprezintă un act de recunoaştere a unor studii absolvite, adică ţine loc de diplomă de master până la eliberarea acesteia şi produce efecte juridice în consecinţă, de la data eliberării.
I-a fost eliberată o adeverință care reprezintă un act de recunoaştere a unor studii absolvite, dar diploma, nu
După ce a finalizat studiile, pe care le-a și plătit, de altfel, inspectorului ISJ nu i-a fost eliberată diploma, pentru că universitatea și-a adus aminte că nu a depus la dosarul de înscriere un document esențial. În momentul în care a solicitat eliberarea diplomei de master, în iulie 2021, a dat piept realității. I s-a adus la cunoştinţă, abia în noiembrie, faptul că cererea sa nu poate fi soluţionată favorabil deoarece diploma de absolvire, pe baza căreia a fost admisă la studii, nu permitea accesul la acest ciclu de studii. Deși, reinterăm, și-a echivalat studiile, conform legii. Anterior, mai exact în luna octombrie, prin deciziile Consiliului de Administrație și Senatului, i-au fost anulate studiile universitare de masterat „Matematica didactică” din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică”.
Inspectorul general din Ialomița consideră că răspunsul Universității Ovidius este abuziv şi nelegal deoarece, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5553 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durată de 3 ani sau institutul pedagogic, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, și-a echivalat studiile universitare de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de domeniul licenţă, în domeniul Matematică, iar acest document îi permitea accesul la studii de masterat.
Universitatea Ovidius recunoaște că nu-i eliberează diploma, dar cum motivează?!
Potrivit informațiilor noastre, Universitatea Ovidius recunoaște că nu i-a eliberat diploma și că i-a anulat studiile după o sesizare făcută de un profesor, cu mult după promovarea examenului, potrivit căreia dosarul de înscriere e incomplet. În urma unei verificări interne cu privire la documentele aflate la dosar, a fost descoperită lipsa unei diplome de licenţă pe numele acesteia, document ce îi permitea înscrierea şi ulterior parcurgerea programului de master la care reclamanta s-a înscris.
Ce spune legea!
Potrivit legii, atestatele de echivalare obţinute de Mitrea îi acordă dreptul de a urma studii de master, pentru că pe aceste atestate se menţionează că i se echivalează studiile universitare de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licenţă în domeniul matematică şi fizică. De asemenea, prevede că se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Prin urmare, ordinul a acordat această facilitate, de echivalare, doar pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. În concluzie, art. 156 din legea 1/2011 prevede că la programele de master pot candida doar absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
Ca atare, pentru a te înscrie la programe de master poţi să deţii şi o diplomă echivalentă celei de licenţă, cum este şi cazul inspectorului general din Ialomița, care deţine un atestat care îi echivalează studiile de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licenţă.
Universitatea, obligată să-i elibereze diploma
De menționat faptul că magistrații din Ialomița au anulat, în octombrie 2022, hotărârile Consiliului de Administraţie și a Senatului și au dispus obligarea Universității Ovidius să îi elibereze diploma de master pentru absolvirea studiilor de master „Matematica didactică” din cadrul facultăţii de Matematică şi Informatică. Nici de data aceasta, diploma nu a fost eliberată, Universitatea Ovidius formulând apel, urmând ca apelul să fie analizat pe 5 octombrie.
Lăsând la o parte aceste aspecte, nu putem să nu ne întrebăm de ce Universitatea Ovidius nu a făcut verificările de rigoare în momentul în care candidata a depus dosarul de înscriere, în 2017, și s-au făcut verificările abia în 2021? Cui îi revenea această sarcină? De ce a fost nevoie să parcurgă 2 ani de studii pentru ca apoi, mai târziu, cineva să-și dea seama că-i lipsește un document din dosar? Dar, cum la UOC totul este posibil, atunci înțelegem problema.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News