REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
18.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Vălean: Dezbaterea privind viitorul Europei cere o atenţie şi mai mare asupra ideii de solidaritate între cetăţenii UE

Vălean: Dezbaterea privind viitorul Europei cere o atenţie şi mai mare asupra ideii de solidaritate între cetăţenii UE

Replica API 14 iulie 2021 | 00:00 625

Dezbaterea privind viitorul Europei cere o atenţie şi mai mare asupra ideii de solidaritate între toţi cetăţenii UE, a afirmat, marţi, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, care a adăugat că, până în acest moment, conferinţa privind viitorul UE a adunat peste 1.400 de evenimente şi aproape 5.500 de idei.

Adina Vălean

"Suntem la aproape un an şi jumătate de la declanşarea unei crize de sănătate şi mobilitate fără precedent. Din poziţia de comisar pentru Transporturi am văzut la prima mână cum poate arăta o Europă a graniţelor închise şi a fragmentării decizionale. De fapt, prima măsură pe care am luat-o în criză a fost crearea culoarelor verzi, un mecanism prin care camioanele cu marfă puteau circula liber în Europa, astfel încât lanţurile de aprovizionare să se păstreze intacte. A fost un exerciţiu masiv de coordonare din partea Comisiei Europene, dar şi de solidaritate între statele membre şi, dincolo de transporturi, de la achiziţia comună a vaccinurilor până la Fondul de Redresare Economică şi Rezilienţă, solidaritatea europeană a oferit soluţii", a transmis Vălean, la lansarea oficială a dezbaterii naţionale privind viitorul Europei.

În opinia sa, dezbaterea privind viitorul Europei cere o atenţie şi mai mare asupra ideii de solidaritate între toţi cetăţenii UE. "Pentru mulţi dintre aceştia, solidaritatea înseamnă respectarea libertăţilor pe care Uniunea le oferă - dreptul de a lucra, de a trăi sau de a călători în interiorul Uniunii, sunt valori fundamentale pentru toţi europenii şi îmbrăţişate de toţi", a explicat comisarul european, scrie Agerpres.

Adina Vălean i-a încurajat pe români să participe la dezbaterea europeană, întrebându-se nu numai ce poate face Europa pentru ei, dar şi ce pot face şi ei, cu ideile şi implicarea lor, pentru Europa.

Potrivit lui Vălean, întrebarea centrală a conferinţei privind viitorul UE este "În ce fel de Europă vrem să trăim?", iar găsirea unui răspuns suficient de "complet şi detaliat" presupune "un exerciţiu colectiv, nu individual".

"Sub această întrebare, discuţiile vor acoperi mai multe domenii identificate ca fiind de interes pe termen mediu şi lung pentru cetăţenii Europei: lupta împotriva schimbărilor climatice, o economie care funcţionează pentru oameni, echitate socială, egalitate şi solidaritate inter-generaţionale, transformarea digitală a Europei, drepturile şi valorile europene, inclusiv statul de drept, provocările migraţiei sau securitatea", a completat comisarul european.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
UE se indreapta spre prapastie , repede si sigur !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468