REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
17.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Valentin Ionescu, din dosarul RETROCEDĂRILOR, a CONTESTAT DECIZIA de CONDAMNARE

Valentin Ionescu, din dosarul RETROCEDĂRILOR, a CONTESTAT DECIZIA de CONDAMNARE

Replica API 8 noiembrie 2021 | 00:26 2960

Valentin Gheorghe Ionescu, unul dintre personajele principale aflate în spatele retrocedărilor ilegale din Mamaia și Constanța, în mandatul lui Radu Mazăre, a contestat sentința de condamnare, din februarie 2019, pronunțată de Curtea Supremă.

Afaceristul Valentin Gheorghe Ionescu a formulat contestație la executare, în baza articolului 598 NCPP, împotriva deciziei penale nr. 32/A din 17.02.2019, rămasă definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul Retrocedărilor. În cauză, mai deține calitatea de reclamant și societatea Almar House, care a cumpărat un teren de la Ionescu, și pe care nu-l poate înscrie în Cartea Funciară, figurând cu sechestru, în decizia de condamnare.

Reamintim că instanţa a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator pe numele unor inculpaţi din dosarul Retrocedărilor după ce Primăria Constanţa a deschis dosare în instanţă pentru recuperarea prejudiciilor din acelaşi dosar.

În 2008, DNA a trimis în judecată 37 de persoane acuzate de restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (din care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa). În dosarul ce se aflat 11 ani pe rolul instanțelor, Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor de plaje. De asemenea, Nicușor Constantinescu a primit, în același dosar, 5 ani cu executare. La fel, și fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu - 5 ani și 6 luni. Și Cristi Borcea primește o lovitură grea în acest dosar: 5 ani cu executare! El doar ce fusese eliberat condiționat în urmă cu câteva luni, într-un alt dosar. În prima instanță, fostul primar primise 4 ani de închisoare cu suspendare.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vrem recuperarea prejudiciilor. Confiscati si vindeti tot. Nu dorim altceva.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468